joi, 26 octombrie 2017

Concert pentru natură


Ploaia din suflet
            de Violeta Secoşan Cadar
Din Martie s-a spulberat zăpada,
Aprilie cu flori se varsă-n Mai,
Pe portativul soarelui cresc muguri,
Şi o muzică discretă prinde grai.
În centrul de Iubire şi culoare,
Cu mantie şi tânără şi verde,
Natura parcă azi se ascunde-n mine,
Ori sufletul in sânul ei se pierde?
Un templu sacru,risipiri de aur,
În amfiteatrul pur de ramuri ude,
Peste comoara-n arderi vegetale
O simfonie a vietii se aude.

Alai de presimțiri in largi deschideri,
Natura neştiută-n oameni vine.
Nelămurit m-am risipit in toate,

Mi-e Sete parcă şi mi-e dor de mine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu