Aleșii
noștri plini de-averi,
la caracter și minte sunt mizeri!
Filosofia
sau gândirea ordonat-întrebătoare și politica sunt activități atât de umane, încât este exclus ca un om cu mintea
întreagă să nu-și pună
întrebări despre existență și pe urmă să-și astâmpere setea de-a ști cu cele mai convingătoare răspunsuri (a nu se confunda
convingerea deplină, iar prin aceasta statică și neșovăitoare,
dată de credință, cu convingerea
dinamică și, tocmai de aceea,
mereu incompletă și neliniștitoare, ce-l caracterizează pe căutătorul încercat de
îndoieli), după cum în lumea noastră, o lume la cheremul lăcomiei și informației,
nu s-a pomenit om care, într-un fel sau altul (prin implicare directă, silă
întemeiată sau resemnare fatalistă), să n-aibă de-a face cu atotputernicia
politicii. Tocmai de aceea spunea Stagiritul că filosofia se ține scai până și de acela care pretinde că nu filosofează, iar politica
generală, de la grecii și chinezii
antici până la noi, a devenit conștientă de sine în sistemul paltoniciano-aristotelic
format din homo politicus și zoon politikon
(omul – singurul animal care face politică).
Sigur,
având în vedere că, cel puțin
teoretic, omul și
grupurile umane reprezintă vârful viului (în practică lucrurile stau taman pe
dos!), era de așteptat ca
puterea politică să fie deținută
de cetățenii cei mai înțelepți și cei mai dezinteresați materialmente dintr-o comunitate, motiv pentru care
Platon în Grecia antică și
contemporanul său Meng Zi (Mencius) în China antică au așezat aristocrația spiritului deasupra aristocrației sângelui, pledând cu hotărâre pentru cârmuirea
exercitată de filosofi!
Dar
guvernările nu numai că n-au urmat calea platoniciano-menciusiană și marea dorință a lui Plotin de a realiza practic un atare falanster
filosofico-politic, ci, dimpotrivă, au apucat-o în sens invers prin monarhiile
absolutiste din perioada medievală (nu spunea Ludovic al XIV-lea că el este
statul?), prin dictaturile fascisto-naziste și cele bolșevice din întregul secol douăzeci și prin permanenta grijă a rețelelor mafiote față de aparențe în țările
cu democrație fragilă. Bunăoară,
în democrația originală a
României postdecembriste, unde hoțul cu ștaif
politic strigă din fundul bojocilor „Prindeți hoțul!”
(că, de, așa ceva unge vulgul la
inimă) și unde el arată statornic
cu degetul spre statul paralel și
pretinsele abuzuri comise de acesta împotriva lui (audieri, eventuale întemnițări cu trai pe vătrai, dar mereu fără confiscarea
averilor șutite), în România
postdecembristă, deci, au ajuns milionari în euro doar politrucii fără obraz și cu mai multe mandate, împreună cu toți acei ciraci ai lor, care fac afaceri scandalos de
profitabile cu statul.
Iată de
ce, pe lângă canalul la vedere și
întru totul legal-inuman de vlăguire a României prin lefuri și pensii neobrăzate pentru aleși și uriașa armată a privilegiaților (sinecuriști, judecători, procurori, generali), au luat avânt alte
trei infame metode prin care țara
este tâlhărită ca-n codrii de odinioară, adică în cârdășie demonocratică cu pungașii din afară (OMV, Bechtel, Schweighofer, Roșia Montana Gold Corporation etc.): licitații mai mult sau mai puțin trucate, privatizări frauduloase și contracte pe cât de avntajoase pentru străini, pe atâta
de păgubitoare pentru români (de pildă, la noi sunt cele mai mici redevențe din Europa și printre cele mai mici din lume în industria mineritului
și extragerea țițeiului/hidrocarburilor).
Cum nu
toți răufăcătorii cu legea-n
mână din țara asta au șansa lui Mugur Isărescu de a încasa lunar un sac de bani,
ceilalți (de la primarii de comună
și până la mahării din
ministere) trăiesc pe picior mare din lefurile întreite, iar substanțialele comisioane încasate din diverse învârteli necușere sunt puse la ciorap – bani albi pentru zile negre,
fie ca să-și cumpere un nou
mandat, fie să-și țină progeniturile la studii în străinătate, fie ca el/ea
însuși/însăși (bunăoară așa ca Alina Bica, Elena Udrea, Sebastian Ghiță sau Radu Mazăre) să trăiască mai ceva ca-n sânul lui
Avraam după fuga din România, țara
unde din când în când și total
ineficient sunt încălcate cutumele patrihoților...
Nota1:
Nu numai că România n-are niciun politician vrednic printre atâția politruci, dar toți ăștia n-au
elaborat în aproape treizeci de ani nici măcar un proiect de țară, care să fie agreat atât de putere cât și de opoziție!
Cicero
spunea la vremea lui: „Caracterul fără inteligență face mult, inteligența fără caracter nu face nimic”. Acuma, poate că printre
politruci se mai rătăcesc și
neloviți cu leuca. Atâta doar că
ei toți, la grămadă, se înfățișează ca o
respingătoare lighioană cu multe capete pătrate și fără caracter, dovadă crucificarea acestei minunate țări în mai puțin de trei decenii.
Nota2:
Minusculele șanse de colaborare
între catastrofala putere și
penibila opoziție de la noi s-au
redus în aceste zile la zero, după ce Ludovic Orban, liderul Partidului Național Liberal, a depus plângere penală împotriva Vioricăi
Dăncilă și a lui Liviu Dragnea,
premierița fiind acuzată, în urma
neinspiratei vizite din Israel, de înaltă trădare, iar liderul pesediștilor de divulgarea unor informații secrete. Să presupunem că, potrivit unui articol anume
din Constituția noastră de pomină,
Viorica Dăncilă va fi în sfârșit
suspendată, după ce n-a dat curs cererilor repetate ale președintelui Iohannis de a demisiona. Sigur că într-o
asemenea situație, șeful statului va fi îndreptățit din punct de vedere politic ca să forțeze numirea unui premier din opoziție, motivând că trei Cabinete pesedisto-aldiste într-un
an și jumătate, plus prăpădul
făcut de acestea în economie, finanțe și
societate, îl obligă să ia o atare decizie. Dar este pregătită inconsistenta
noastră opoziție penelisto-useristă
să preia guvernarea unei țări în
cădere liberă și, până la viitoarele
alegeri, să corecteze erorile cu și fără de voie ale celor trei cârmuiri anterioare? În
altă ordine de idei, a nu se omite faptul că acuzația de „înaltă trădare” cu care Ludovic Orban speră s-o
înfunde pe Viorica Dăncilă, conține
în sine subtila și poznașa capacitate de a-i conferi acesteia aura de dârză
luptătoare, posibil chiar de martiră pentru cauza românismului!
Sighetu
Marmației, George PETRPVAI
17 mai 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu