În atenţia profesorilor de istorie şi nu numai
În cadrul unui proiect finanţat de către Consiliul Judeţean Maramureş, un număr de patru cadre didactice de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (prof. univ. dr. Nicolae Iuga în calitate de consultant ştiinţific, dr. Ioan-Liviu Tăut, manager proiect, dr. Magnolia Tilca şi dr. Laura-Rebeca Stiegelbauer) au retipărit între coperţile unei singure cărţi de format mare (A4), sub egida Academiei Române şi a Universităţii mai sus-amintite, colecţia aproape integrală a primului săptămânal în limba română apărut la Sighet, începând din decembrie 1918 şi până în decembrie 1919. Studiul introductiv aparţine prof. univ. dr. Nicolae Iuga, fiind tradus în limba engleză de către lect. dr. Laura-Rebeca Stiegelbauer.
În vâltoarea evenimentelor din Noiembrie – Decembrie 1918, în unităţile administrativ-teritoriale de atunci din Transilvania şi Maramureş, acolo unde exista un procent semnificativ de populaţie românească, s-au constituit organe de conducere provizorii româneşti numite „sfaturi”, la toate nivelurile: la nivel central (Marele Sfat Naţional Român de la Sibiu, condus de un Consiliu Dirigent prezidat de Iuliu Maniu), apoi la nivel de comitate, oraşe şi sate. Evident, nici Maramureşul nu a făcut excepţie.
Pe 22 noiembrie, în capitala Comitatului, la Sighetu Marmaţiei, a fost organizată o mare Adunare Naţională românească, având undeva între 6.000 de participanţi (estimările autorităţilor austro-ungare) şi 10.000 de participanţi (estimările ulterioare ale organizatorilor), care au ales delegaţii maramureşeni la Adunarea de la Alba Iulia şi pe membrii Sfatului Naţional Român al Comitatului Maramureş, în frunte cu preşedintele Vasile Chindriş. În acele împrejurări, Vasile Filipciuc, un avocat înstărit din Vişeu de Sus, s-a angajat să înfiinţeze la Sighet un ziar românesc care să se numească „Sfatul”, ca organ de presă al Sfatului Naţional Român Comitatens Maramureş.
Primul număr al acestui ziar a apărut în ziua de vineri, 7 decembrie 1918, deci la mai puţin de o săptămână de la Proclamarea Unirii de la 1 Decembrie 1918. Ziarul avea formatul numit mai târziu „tabloid” (27 x 40 cm), un număr de 4 pagini, periodicitatea săptămânală şi a apărut, cu o singură întrerupere de o săptămână, timp de un an de zile, în total 51 de numere (2 numere în decembrie 1918 şi celelalte în cursul anului 1919), până la 19 decembrie 1919. Era subintitulat „Organ oficios al Consiliului Naţional Român Comitatens Maramurăş”, în caseta tehnică din pagina 4 era scris: ”Editor şi proprietar C.N.R.C. Maramurăş” şi era redactat de doi „redactori responsabili”: dr. Vasile Kindriş şi dr. Titu Doroş.
În ceea ce priveşte structura publicaţiei, aceasta era una clasică. Încă de la întâiul număr, prima pagină era ocupată în întregime de un text nesemnat de genul editorial, iar în paginile 2-3 erau inserate comentarii, reportaje, analize pe diferite domenii, articole de atitudine sau cu caracter cultural, poezii. Pagina 4 era consacrată de regulă ştirilor, grupate pe două coloane, locale şi externe, ştiri „Din Maramurăş” şi „Din lumea mare”.
Valoarea documentară a acestei publicaţii este excepţională, mai cu seamă dacă avem în vedere că în cursul vremurilor, respectiv în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în Maramureşul intrat atunci în Ungaria horthystă, multe arhive fie că au fost duse şi puse la păstrare în Ungaria, în locuri necunoscute sau inaccesibile, fie că parţial au fost distruse intenţionat, fie s-au pierdut. Aşa se face că, pentru anumite evenimente, în lipsa unor documente de arhivă, paginile aceste foi devin o sursă primară de informare.
Lucrarea este realizată în condiţii grafice de foarte bună calitate, la Editura Eurotip din Baia Mare, proprietate a unui vechi tipograf profesionist, Pamfil Godja.
În vâltoarea evenimentelor din Noiembrie – Decembrie 1918, în unităţile administrativ-teritoriale de atunci din Transilvania şi Maramureş, acolo unde exista un procent semnificativ de populaţie românească, s-au constituit organe de conducere provizorii româneşti numite „sfaturi”, la toate nivelurile: la nivel central (Marele Sfat Naţional Român de la Sibiu, condus de un Consiliu Dirigent prezidat de Iuliu Maniu), apoi la nivel de comitate, oraşe şi sate. Evident, nici Maramureşul nu a făcut excepţie.
Pe 22 noiembrie, în capitala Comitatului, la Sighetu Marmaţiei, a fost organizată o mare Adunare Naţională românească, având undeva între 6.000 de participanţi (estimările autorităţilor austro-ungare) şi 10.000 de participanţi (estimările ulterioare ale organizatorilor), care au ales delegaţii maramureşeni la Adunarea de la Alba Iulia şi pe membrii Sfatului Naţional Român al Comitatului Maramureş, în frunte cu preşedintele Vasile Chindriş. În acele împrejurări, Vasile Filipciuc, un avocat înstărit din Vişeu de Sus, s-a angajat să înfiinţeze la Sighet un ziar românesc care să se numească „Sfatul”, ca organ de presă al Sfatului Naţional Român Comitatens Maramureş.
Primul număr al acestui ziar a apărut în ziua de vineri, 7 decembrie 1918, deci la mai puţin de o săptămână de la Proclamarea Unirii de la 1 Decembrie 1918. Ziarul avea formatul numit mai târziu „tabloid” (27 x 40 cm), un număr de 4 pagini, periodicitatea săptămânală şi a apărut, cu o singură întrerupere de o săptămână, timp de un an de zile, în total 51 de numere (2 numere în decembrie 1918 şi celelalte în cursul anului 1919), până la 19 decembrie 1919. Era subintitulat „Organ oficios al Consiliului Naţional Român Comitatens Maramurăş”, în caseta tehnică din pagina 4 era scris: ”Editor şi proprietar C.N.R.C. Maramurăş” şi era redactat de doi „redactori responsabili”: dr. Vasile Kindriş şi dr. Titu Doroş.
În ceea ce priveşte structura publicaţiei, aceasta era una clasică. Încă de la întâiul număr, prima pagină era ocupată în întregime de un text nesemnat de genul editorial, iar în paginile 2-3 erau inserate comentarii, reportaje, analize pe diferite domenii, articole de atitudine sau cu caracter cultural, poezii. Pagina 4 era consacrată de regulă ştirilor, grupate pe două coloane, locale şi externe, ştiri „Din Maramurăş” şi „Din lumea mare”.
Valoarea documentară a acestei publicaţii este excepţională, mai cu seamă dacă avem în vedere că în cursul vremurilor, respectiv în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în Maramureşul intrat atunci în Ungaria horthystă, multe arhive fie că au fost duse şi puse la păstrare în Ungaria, în locuri necunoscute sau inaccesibile, fie că parţial au fost distruse intenţionat, fie s-au pierdut. Aşa se face că, pentru anumite evenimente, în lipsa unor documente de arhivă, paginile aceste foi devin o sursă primară de informare.
Lucrarea este realizată în condiţii grafice de foarte bună calitate, la Editura Eurotip din Baia Mare, proprietate a unui vechi tipograf profesionist, Pamfil Godja.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu