luni, 16 aprilie 2018

Școala mea de genii – factura indiferenței



A apărut foarte repede corul bocitoarelor, din care nu lipsește, culmea, nici măcar agenția de știri rusă Sputnik preocupată ”sincer” de rezultatele elevilor români la examenele naționale.
E un cor pe mai multe voci.
Își plânge de milă vocea întâi, adică generația de mijloc, panicată că va rămâne cu pensia neplătită, dat fiind că elevii sunt atât de tâmpiți încât, firește, vor fi incapabili să aibă activități intelectuale productive care să aducă venituri la bugetul statului de la care așteptăm, în zadar, să ne plătească pensiile într-un viitor tot mai apropiat.
Se împletește cu vocea a doua – susținătorii necondiționați ai olimpicilor români meditați intens, care învinovățesc pentru eșec părinții dezinteresați, cu atitudine negativă și lipsă de respect față de tot ce înseamnă învățământ. Datorită lor școala românească nu mai poate să fie școala de genii de odinioară. E clar sabotaj, chiar dacă școala românească înseamnă și WC în curte în prea multe locuri și hemoragie de suplinitori la rândul lor agramați. Tot sabotaj intern este!
De pe margine se încălzesc bașii, care catastrofează și vorbesc despre incompetența profesorilor, demotivați, umiliți sistemic și prost plătiți.
Din cor nu lipsește nici nea Genunchie, ridicol și pe lângă subiect, ca de obicei, care învinovățește președinții de dreapta din ultimii 14 ani pentru lipsa de competențe matematice a elevilor de clasa a VIII – a. Dragi elevi, nici nu știți cine v-a adus în halul ăsta! Președinții de dreapta v-au săpat la temelie, încă din ziua în care v-ați născut. Nu noi! Noi nu!
Totuși, în mod cu totul paradoxal și incredibil pentru corul nostru de bocitoare, copiii care au participat la simulare nu sunt nici tâmpiți, nici incapabili, nici leneși, ci doar confuzi cu privire la valorile personale și sociale. Debusolați cu privire la ce înseamnă succesul în viață și care sunt căile prin care acest succes se obține. Cine e responsabil de acest lucru?
De ani de zile școala românească nu ține pasul cu copiii de toate vârstele. După grădiniță unde deja se pretinde cunoaștere literelor și a cifrelor, actul de predare și conținutul programelor efectiv nu mai au nici o legătură cu psihologia tinerilor de azi. Informații care acum treizeci de ani se găseau doar în carți sau în memoria oamenilor inteligenți și bine educați  – profesori pe care orice elev avea tot interesul să îi asculte și să îi cultive, sunt azi la un click distanță. Pentru a avea succes, acces la o facultate bună și la o profesie care să le aducă stabilitate financiară și prestigiu social elevii erau nevoiți să citească. Da, cărți. Nu, nu sms-uri. Să studieze în clasă și individual. Să acorde atenția cuvenită unor profesori iluminați care reprezentau surse credibile de obținere de informații esențiale pentru a desluși misterele istoriei, ale matematicii, tainele gramaticii sau locul fiecărei țări pe hartă.
Pur și simplu, fără școală și fără profesori competenți și dedicați elevii nu aveau nici o șansă să devină profesioniști de succes, medicii, profesori, cercetători în poziții cheie, cu alte cuvinte să aibă succes profesional și social. Fără școală îi aștepta societatea de salubritate, fabrica și munca în trei schimburi.
Azi, totul e interactiv, colorat, rapid și atractiv online. Sunt aplicații care rezolvă orice problemă de matematică. Poți călători în jurul lumii pe Youtube. Îl poți asculta pe Neagu Djuvara povestind istoria de 100 de ori mai frumos decât orice profesor. Noi continuăm să punem elevii să rezolve integrale cu creta pe tablă, să extragă radicali cu creionul pe hârtie și să învețe tone de definiții si teoreme stufoase care la 80% dintre ei nu le vor folosi la nimic.
Oricine poate face facultate azi, chiar și fără BAC. Toți incompetenții și hoții se bat pe funcții publice, bodyguarzi interlopi ajung să chefuiască la masă cu cei mai barosani politicieni. Plagiatul nu e o problemă, furtul nu e o problemă. Adevărul nu e o problemă căci atât l-am frământat încât a căpătat atributele plastilinei. Oamenii care s-au ținut de învățat serios: medici, profesori, cercetatori cerșesc drepturi bănești și respect de la niște semianalfabeți parveniți. Pe TV curge cu manele și cu coafeze “vindecătoare”, cu numerologi agramați și sculeri-matrițeri care promovează pe ton expert bicarbonatul ca panaceu. O țară întreagă se uită în gura și decolteul vedetelor care fac politică la televizor. Se înjură copios, se aplaudă la fel de copios, se intonează: noi suntem români.
În ultimii zece ani în fruntea Ministerului Educației au ajuns Liviu Pop și Valentin Popa.
În fruntea ministerului justiției a ajuns Tudorel Toader.
În fruntea ministerului finanțelor a ajuns Darius Vâlcov.
În fruntea MAI a ajuns Carmen Dan.
În fruntea primăriei capitalei a ajuns o prezentatoare de știri.
În ultimii zece ani, cel mai puternic partid românesc a fost condus de trei politicieni cercetați/condamnați penal. Năstase Burberry, care după o tură la închisoare postează azi pe blog fotografii seminud din țări exotice. Un plagiator și un jupân desprinși din telenovela Suleiman Magnificul.
Europarlamentari au ajuns: Elena Băsescu, Maria Grapini, Gigi Becali.
Poziția de prim ministru după Kogălniceanu, Rosetti, Brătianu, Titu Maiorescu, Maniu a fost deținută în ultimii ani de Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Gabriel Oprea, Ponta, Grindeanu, Tudose și, de ce nu, Viorica Vasilica Dăncilă. Adevărate modele de educație, corectitudine, cultură, inteligență și viziune.
Așa arată azi “succesul în viață”. Asta văd elevii de clasa a VIII-a la televizor. Asta vedem și noi. Și pentru această realitate tristă nu sunt în nici un caz vinovați copiii, ci noi cei care le oferim și îngăduim acest model de ascensiune socială. Poate nu toți am ales astfel de lideri și mulți români au, desigur, cu totul alte valori. Dar cu siguranță cu toții îi acceptăm în funcții publice, în poziții cheie.
Nu e adevărat că elevii nu pot învăța, adevărat este că nu îi mai interesează. Nu au nici o motivație să facă acest efort susținut. Cei care, totuși, aleg să învețe fac acest efort special pentru a prinde un loc într-o universitate străină, un fel de bilet de ieșire din acest balamuc de țară. În nici un caz nu învață pentru că succesul lor viitor ar depinde de educație, în ipoteza fantezistă că ar rămâne în România: țara în care o manichiuristă câștigă de trei ori mai mult decât un profesor, o bioenergoterapeută agramată e invitată mai des la televizor decât un neurochirurg, țara în care cercetarea nu există iar statul e condus exclusiv de o subspecie bizară ai cărei exponenți nu ar lua, la rigoare, peste 5 nici la simulările testărilor naționale de la clasa a IV-a.
Toți cei care în ultimii 20 de ani au acceptat și promovat aceste modele de succes, toți cei care și-au proiectat viețile pe modelul ”bussines as usual” – nu e treaba mea ce se întâmplă în afara bulei mele, plătesc azi factura indiferenței. Și nu prea au chef să o plătească așa că, tipic românesc, caută alți responsabili. De regulă copiii, țapii ispășitori perfecți, aparent incapabili să se apere.
Doar că, în mod surprinzător, copiii chiar se apără eficient, refuzând pasiv agresiv să ne îndeplinească așteptările. Elevii arătați azi cu degetul fac ce fac toți copiii de la începutul lumii până în zilele noastre: analizează societatea în care trăiesc, învață de la modelele cele mai proeminente din spațiul public, văd limpede realitatea, detectează și taxează ipocrizia, trag concluziile logice și aplică euristicile necesare unei vieți de succes în România pe care am distrus-o special pentru ei.
ANA DRAGU 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu