Omul care a luminat satul

Academicianul Nicolae Breban îmi mărturisea că satul românesc trebuie să pună în frunte învăţătorul. El, fiu de preot, a acordat întâietate învăţătorului! Logica marelui scriitor este că pentru a citi Cartea Sfântă e nevoie de însuşirea alfabetului. Şi-a adus aminte de ziua petrecută, cu ani în urmă, la Deseşti, cînd i-am vorbit despre vocaţia învăţătorului Vasile Fodoruţ care a fost un profet al locului, a întrevăzut viitorul multora dintre elevii săi.

A dat ţării generaţii de tineri deseşteni. A fost pedagog înainte de toate, dar şi iniţiator în tainele vieţii. Ne-a îndrumat să iubim limba română, să o scriem ferm pe hârtie. Domnul Fodoruţ se gândea la generaţiile viitoare, a avut o intuiţie formidabilă în legătură cu elevii pe care-i învăţa, îi punea acolo unde se cuvenea pe tabla vieţii.

Îi sunt recunoscător că a avut diplomaţie, în faţa tatălui meu care mă dorea stâlp în casă, amăgindu-l că mă voi întoarce învăţător în sat. Dar viaţa a avut alte planuri cu mine. Simt şi acum căldura şi înţelepciunea cu care ne înconjura la ore. Pe cei care nu eram pregătiţi la o materie, îi reţinea după orele de curs, pentru a lămuri subiectul. Cunoscând lumea satului, ştia că elevii lui, ajunşi acasă, participau la treburile gospodăreşti. Îl ţin minte cum, vara, venea pe hotar. Aşa m-am trezit cu domnul învăţător în Valea Mătrăgunii, a stat de vorbă cu părinţii, m-a mângâiat pe creştet, apoi a plecat După Tisă, să vadă ce fac Petrea şi Mihai.

Când domnul Nistor, directorul Muzeului din Sighetu Marmaţiei, a venit în sat să cerceteze trecutul aşezării, a format o grupă de elevi care au săpat în Pustă pentru a descoperi dovezi ale altei vetre a satului. Ni s-a spus că am săpat pe locul fostei biserici. Am fost educaţi într-un regim ateu.

La începutul vacanţei de iarnă, venea în clasă (ne-a fost şi învăţător, şi diriginte) să ne spună câteva cuvinte. Nu se referea la sărbătoarea Crăciunului, dar îl colindam în Seara Sfântă, şi se bucura. De altfel, împreună cu doamna, erau naşi la botezuri şi nunţi. De Sfintele Paşti, mergeau cu pasca la sfinţit.

Prin anul 1936, a urmat cursurile de pomicultură de la Bocicoiul Mare, ca un reflex al cercetărilor sociologice ale lui Dimitrie Gusti în Maramureş. A vegheat la alcătuirea mai multor livezi, făcându-şi propria grădină de pomi După Vale. În serile de iarnă, aduna gospodarii la şcoală pentru lecţii de întreţinere a livezilor. Şcoala avea cor, echipă de dansuri şi trupă de teatru. Alături, avea şi o seră. Iarna, Ionu Nuţului ne aştepta cu sălile încălzite.

Cînd era prins în treburile obşteşti, lăsa clasa în grija unui monitor. S-a întâmplat ca într-o zi să intre pe uşa clasei chiar ministrul învăţământului, acad. Ştefan Bălan, însoţit de directorul şcolii, Gheorghe Buzuloiu. Eram eu monitor. M-a întrebat ce doresc să devin în viaţă. I-am răspuns: Învăţător. Ceea ce s-a şi întâmplat. Domnul Fodoruţ a fost un model şi pentru familia lui, şi-a îndemnat urmaşii spre catedră: trei fete – învăţătoare, doi gineri – învăţători, iar nepoatele şi nepotul – tot în sala de clasă.

Multe a făcut domnul Fodoruţ pentru luminarea satului. A fost alături de mine şi la începutul Serilor de poezie, a vorbit cu Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Laurenţiu Ulici, eram primiţi în livada lui. După patru decenii şi mai bine de apostolat, era mândru de grădinile satului şi de elevii săi.

Aud în ultima vreme că Şcoala din Deseşti se vrea a fi botezată. Spun răspicat: dacă şcoala pe care el a zidit-o trebuie să poarte un nume, apoi acesta este VASILE FODORUŢ. Eu propun şi o statuie în faţa şcolii. A fost omul care a luminat satul o jumătate de veac. Paznicul unui tărâm neîntinat, cum l-a numit poetul Ion Mircea.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului