Cât de târziu s-a făcut
”credeam că dacă ai mamă
că dacă ai pași
nu știu nici eu ce mai credeam
scrie arhitectul
câteva tăceri ți se-ntretaie în gât
numai tu ești
lovindu-te de singurătate la fiecare pas
în micul hățiș
unde pe rând adormim
câtă risipă pentru un ajutor reciproc
zile la rând
te priveam în ochi
și nu te cunoșteam și tu
nu mă cunoșteai
te-ai luat cu lucrul
și visezi la armonia deplină
a desenelor rupestre
blândețe cu mâinile goale
uneori recităm o poezie invizibilă
și nu auzim nici un ecou
socoteli încheiate
uși trântite
dezacorduri fertile care țin în chingi lumea
se șterg și se refac
distanțe distruse
de câte ori
la numai o clipă de capăt
printre scânteile din potcovării
și iată
ce scrie acolo la sfârșitul scrisorii
cât de târziu s-a făcut”
Mânerul comutatorul și cheia
”deasupra zilei o mână ține întrebarea
pe caldarâm au rămas vorbele lor
tac ascunzându-mă în spatele manechinului
din sala de așteptare
ținându-și trecutul în zgardă
la curțile încruntaților
stau și privesc
demult nu mai simt mânerul
să nu pierzi cheia
mi-au spus
toate anotimpurile sunt la fel
viața are farmecul ei
nu mai poate ieși din colivie
aparatul țârâie undeva
ca un greier aproape autentic
burnar ne-a învățat etapele interioare ale plânsului
și gramatica nisipului
eu sunt nisip tu ești nisip
a fi e o îndrăzneală
cu diplomă de merit
cu tot ce-a mai rămas din imposibil
pentru că omitem cu grijă
ceea ce trebuie să rămână nespus
ce să aștepți
când toate se lasă manevrate la comutator
pe drumuri străvechi
atestate de cronici
tratate și legi
pâine și circ
hai concentrează-te
și vezi cum se zvârcolește
întregul încă neinventat”
Îmbătrânirea fluturelui
”poetul a îmbătrânit
a obosit
bea uită înjură
poetul și-a uitat iubirile
le-a cumințit
a devenit mai încet scrie maria
eroarea hățișurilor
starea dintâi
fă-ne să visăm din nou
dumnezeule din toate cuvintele
concediu plătit
bolnavă măsură a timpului
zi cu zăvoarele trase
istoria se face cu mine
cu tine
călare pe întrebări
ei nu renunță la onoruri și zaruri
poetul are niște cărți închise în casă
se plimbă tot mai încet
adună întrebări
femeile frumoase
fac contrabandă cu țărână
pierzând din putere cu orice clipă
bătrâne cu leacuri
tropăie pe scări care scârțâie
sub privirile mărunților idoli
aforismele sunt pline de ștersături
discuțiile sunt libere
impuse sunt numai grimasele
nimeni nu mai știe
unde e fluturele despărțitor ”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu