vineri, 30 martie 2018

Finala de la Miami se dispută între Jelena Ostapenko şi Sloane Stephens!

Două jucătoare care au dezamăgit în startul sezonului, Jelena Ostapenko şi Sloane Stephens, se vor duela cu trofeul de la Miami pe masă. Luna trecută a fost distrusă de Buzărnescu, iar acum cucereşte lumea tenisului.



FINALA va fi între:

Ostapenko, care a depăşit o perioadă neagră şi s-a calificat în ultimul act după ce a trecut lejer de Danielle Rose Collins, urmând să o înfrunte în finală pe Stephens, învingătoarea Viktoriei Azarenka

Cu un tenis exuberant, Ostapenko a impresionat asistenţa de la Miami şi nu i-a lăsat nici o şansă revelaţiei Danielle Rose Collins (93 WTA), pe care a învins-o în minimum de seturi, scor 7-6 (1), 6-3. O oră şi 41 de minute a durat meciul de vineri dimineaţă la capătul căruia Ostapenko a obţinut calificarea în a 5-a finală a carierei.

Jelena se va lupta pentru trofeu şi un cec de 1,34 milioane de dolari cu Sloane Stephens (12 WTA), o altă jucătoare care a fost de nerecunoscut la precedentele turnee. Stephens a avut o misiune mult mai complicată joi seară, cu Azarenka (186 WTA), învingând-o pe campioana din Belarus cu 3-6, 6-2, 6-1. În ciuda faptului că este mai bine clasată decât sportiva americană, Ostapenko nu este văzută drept favorită la cucerirea titlului. Ar fi al treilea triumf al carierei pentru Jelena, în timp ce Sloane şi-ar putea trece în palmares al 6-lea trofeu WTA.
O finală de urmărit pentru tenisul de calitate practicat de cele două jucătoare!Unde? Pe DIGI SPORT!!!

                                                                                            C.S.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu