Un gând de mângâiere şi compasiune poetului Mihai EPLI la trecerea în eternitate a mamei dragi Erzike!

Mamă

Noaptea când stelele cad
Privirea ta albastră
Încarcă
Inima mea goală

Mamă
Acum nu mai suntem noi
Am rămas doar eu
Mai solitar ca niciodată
Așteptându-te acasă

Catren

Seară de seară
Privirea ta selenară
Cu lumină îmbrățișează 
Inima mea acum goală

Amor ancestral

Ninge
Decade
inima-mi vie
E atât de rece
În natura din mine

Acum ninge
Sufletul meu solitar
În lipsa ta plânge -
Eterne suspine
Poartă stelele în sine
E ancestrală noapte
Întuneric în mine

 

Dor titanic

Simt în inima mea nemuritoare
Fiecare clipă care încet-încet trece
Lacrimi măslinii port acum în mine
Mi-e dor de-mbrățișarea-ți divinie

Sunt sufletul solitar care plânge
Înconjurat de natura etern pustie
Aștept întristat să cadă o stea
Pe mine,pe tine,pe noi cândva

Acum mă-mbrățișează luna
Ochi tăi ce strălucesc noaptea
Încătușează ancestral titania mea
Universul plânge...decade lumina

Oglinda sufletului

Sufletul meu corupt
Te aşteaptă decăzut
Între Rai şi Iad mă uit
În oglinda timpului pierdut

Sufletului meu muribund
E Universul făcut scrum
Astra strălucitoare care
Ca un Înger mort cade

Înnourare

Sufletul meu sihastru
S-a-nnourat ca cerul
Picură din mine cu lumină
Întunericul clipă de clipă
Mă-mbrăţişează prin Lună

Abătută inimă port
Între cer şi pământ
Sînt pierdut
Noaptea
Când albastrele stele
Se sting în faţa mea
Melancolizat plâng

Moartea lui Ra

Seara
Universul inimii mele
Rabdă durerea

Încet-încet apare
Moartea lui Ra
Lacrimi albastre
Cad pe Terra

Noaptea
Aduce cu ea 
Stelele nemuritoare
Care împle
Cerul cu lumină
Liniștea decade
Făurind o columnă
În sufletul meu gol