duminică, 11 februarie 2018

Şedinţă de excepţie la Cenaclul Scriitorilor Maramureş



Sâmbătă, 10 februarie 2018, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, de la ora 11,oo, a avut loc o nouă întâlnire a membrilor Cenaclului Scriitorilor „Petre Dulfu” Maramureş. Într-o atmosferă academică a citit prof. univ. dr. Ana Olos -  proză  şi poezie -  Elena Cărăuşan.

Câteva cuvinte despre cele două distinse doamne:

Dr. Ana Olos este cercetător literar, traducătoare şi scriitoare. S-a născut la Timişoara, a studiat engleza – româna la Universitatea Babeş Bolyai Cluj Napoca, deţine un doctorat în Literatura Comparată (1978) şi un master în Drepturile Omului (2000). A înfiinţat, în cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare, un Centru de Studii Canadiene în 1998. În cadrul cenaclului a citit proză tradusă de Domnia sa din scriitoarea canadiană Ruth Margareth Wood.

Scriitoarea Elena Cărăuşan este o poetă matură, iar cel mai bine a caracterizat-o, cândva,  primarul Cătălin Cherecheş: „Rar mi-a fost dat să văd un om atât de sensibil”. Din poemul „Poveri” aflăm că Elena Cărăuşan şi-a „luat de la soare galbenul fierbinte cu bucle jucăuşe/a luat fruntea de la cei cu curaj şi n-a lăsat să se aplece genunchii/a luat de la vulturi ochii adânci şi a privit spre înalt...”. Se întreabă „Dar Doamne, oare nu am luat prea mult?”

Pe marginea celor ascultate au vorbit: Florica Bud, Rodica Brad Păuna, Rodica Dragomir, Claudia Tomescu, Ioana Ileana Şteţco, Antoaneta Turda, Anca Goja, Valeriu Sabău, Săluc Horvat, Ioan Potop, Vasile Bele, Vasile Tivadar, Ioan Meteş Morar Chelinţanu, Vasile Leschian, Ioan Profeanu, ş.a.

Peste două săptămâni va citi poeta Rodica Brad Păuna, proaspăt sosită din Canada, care a rămas impresionată de atmosfera din cenaclul ce îi aminteşte de vremurile trecute şi petrecute cu Ion Burnar, Dumitru Rusu, Nicolae Petricec sau Ion Bogdan.

 Foto: Anca GOJA


                                                                            G. D. L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu