luni, 26 februarie 2018

Eveniment omagial George Pop de Băsești


Duminică, 25 februarie 2018 a fost evocată figura marelui om politic George Pop de Băsești, cel care a prezidat Adunarea Națională de la Alba Iulia, momentul definitoriu pentru întregirea neamului românesc. La 99 de ani de la trecerea în neființă a acestei personalități emblematice, Consiliul Județean Maramureș, în colaborare cu Primăria Comunei Băsești a organizat, în localitatea sa natală, un eveniment omagial. Programul manifestărilor a cuprins participarea la Sfânta Liturghie (Biserica Mănăstirii Băsești, ridicată în memoria lui George Pop), vizitarea Casei Memoriale din localitate și depunerea de coroane la bustul comemorativ, situat în centrul comunei.
La eveniment au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, Instituției Prefectului Maramureș, Parlamentului României, primarii comunelor Băsești și Șișești, membri ai diverselor partide politice, oameni de cultură și fețe bisericești. În cadrul vizitei la Casa Memorială, cei prezenți au ținut alocuțiuni menite a readuce în atenția celor prezenți importanța lui George Pop pentru istoria recentă a României, fapt care face din respectivul așezământ un simbol al Marii Uniri.
”A fost președintele Partidului Național Român, timp de 16 ani, iar toată diplomația Ardealului s-a purtat în această casă. Pe aici au trecut personalități marcante ale acelor vremuri: Brătianu, Titulescu, miniștri de Interne, miniștri de Externe, toți liderii României de atunci. Și, în mod special, vreau să îl amintesc pe Vasile Lucaciu, prietenul lui George Pop, cu care acesta se sfătuia mereu. Iuliu Maniu, unul dintre discipolii săi, spunea că venea la Băsești ca la Mecca română. Imaginea lui George Pop nu este promovată așa cum ar trebui, pentru că, timp de numeroase decenii, a fost scos în afara istoriei. A fost o problemă pentru regimul comunist, deoarece era bogat, considerat chiabur, lider al Partidului Național Român și greco-catolic. Acest imobil a avut diverse destinații, printre care și aceea de sediu CAP, iar la subsol a fost depozit de îngrășăminte chimice”, a spus Ioan Călăuz, primarul Comunei Băsești, cel care a reiterat necesitatea reabilitării cât mai grabnice a imobilului respectiv.
”Consiliul Județean, prin comisia Centenar, a încercat, de la începutul anului, să marcheze toate momentele semnificative ale maramureșenilor în ceea ce privește Marea Unire. Am început acest periplu la Șișești, unde, în luna ianuarie, am evocat personalitatea preotului dr. Vasile Lucaciu, prietenul lui George Pop. Am continuat la Sighetu Marmației, cu comemorarea a 65 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Iuliu Maniu, iar acum suntem la Băsești, pentru a închide acest scurt remember. George Pop, un corifeu al Marii Uniri a avut mereu în minte acest ideal, al unității neamului. Este important ca oamenii politici și de administrație să transmită aceste sentimente celor care cred în noi”, a precizat Ioan Doru Dăncuș, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș.
Evenimentul a avut parte și de prezența unei ”delegații” de șișeșteni, care, pe scena Căminului Cultural, au prezentat un moment artistic, prin interpretarea de cântece patriotice.


                                                                                          CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu