marți, 30 ianuarie 2018

Influenţa alcoolului asupra sănătăţii: de la medicament la otravă

Vinul şi berea pot avea efecte benefice asupra sănătăţii, dar consumate în exces pot provoca boli grave pentru băutori.



 În România, de mai bine de un deceniu, vinul este considerat nu un produs alcoolic, aşa cum era în trecut, ci un produs alimentar, situaţie care se regăseşte în ţările Uniunii Europene. Se ştie că vinul, consumat în cantităţi moderate, este considerat un medicament pentru sănătate. În special cel roşu, prin conţinutul ridicat de polifenoli, nişte antioxidanţi care luptă împotriva îmbătrânirii pielii. Cercetătorii au descoperit că vinul este un foarte bun vasodilatator şi previne apariţia cheagurilor de sânge. Medicul Paracelsus afirma acum 1.000 de ani că vinul este „un aliment, un medicament şi o otravă-diferenţa constă în cantitate”.Cu alte cuvinte, dacă este consumat cu limite, vinul poate fi considerat un foarte bun aliment şi medicament. Limita se reduce la un pahar de vin de 125 mililitri pe zi pentru femei şi două de 125 mililitri pe zi pentru bărbaţi. Consumul în exces poate duce la accidente vasculare, afectează creierul şi stilul de viaţă, deci otrava la care se referea medicul sus pomenit.

 Vinul, un medicament?

Substanţele pe care vinul le are în conţinut fac din acesta un vasodilatator,  cu acţiune tranchilizantă şi antivirală şi poate reduce considerabil nivelul de colesterol din sânge. În plus, vinul roşu conţine tanin şi  acţionează pozitiv asupra sistemului nervos central şi ajută la stimularea sucurilor care participă la digestie. Vinul alb poate înlesni evacuarea toxinelor din ficat şi uşurează respiraţia. Pentru hipertensivi, vinul este un echilibrant eficient, iar persoanele care suferă de angină pectorală pot cunoaşte beneficii în urma consumului de vin, pentru că reduce crizele de angină. „O parte din calităţile vinului se datorează alcoolului propriu-zis, care şi-a dovedit eficienţa în prevenţia bolilor cardiovasculare”, spune nutriţionistul Corina Zugravu.

Calciu şi fier de la bere


Din cercetările istoricilor, se pare că berea este o băutură mai veche decât vinul, atribuindu-i-se aproximativ 6.000 de ani de existenţă. Aşadar o istorie bogată, având în vedere că este un aliment care se obţine relativ uşor, din produse naturale precum drojdie de bere, malţ, hamei şi apă. Prin urmare, energia berii provine din grâne iar studiile ştiinţifice au demonstrat că oamenii care consumă bere asimilează cantităţi mai mari de calciu şi fier şi sunt mai puţin predispuşi la diabet. Dar berea, consumată cu moderaţie, previne apariţia bolilor cardiovasculare, îmbunătăţeşte sistemul imunitar, acoperă necesarul zilnic de fibre solubile. De asemenea, aceasta are beneficii asupra sistemului osos, deci reduce riscul de osteoporoză şi previne apariţia ulcerului, dar şi factorul de risc de a dezvolta Alzheimer. În plus, berea nu îngraşă, aşa cum auzim mai tot timpul, cu condiţia să nu se exagereze. Un pahar de 200 mililitri de bere conţine doar 90 de calorii. „Aportul său de vitamine, fibre, antioxidanţi, elemente atât de necesare organismului pentru a funcţiona în parametrii normali. În contextul unui stil de viaţă echilibrat şi a unei alimentaţii corespunzătoare, consumul moderat de bere poate completa foarte bine o dietă sănătoasă şi în anotimpul rece”, este de părere Corina Zugravu. 
Sursa ADEVARUL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu