joi, 16 noiembrie 2017

Rodica Dragomir, prin „Aritmetica întoarcerii” demonstrează că este o poetă valoroasă


 Joi, 16 noiembrie, în sala de conferinţe a Bibilotecii „Petre Dulfu”, poeta Rodica Dragomir şi-a prezentat cea de-a unsprezecea carte a Domniei Sale „Aritmetica întoarcerii”, eveniment cultural la care au fost prezenţi poetul şi criticul literar Ion Cristofor, prof. univ. dr. Sandu Frunză, as. univ. dr. Mihnea Stoica, toţi din Cluj Napoca şi poetul şi jurnalistul Gheorghe Pârja, preşedintele Filialei USR Cluj, reprezentanţa Maramureş din care face parte şi poeta Rodica Dragomir. Moderator discret şi elegant în vorbire a fost scriitorul Săluc Horvat.
Într-o sală plină, cei prezenţi au ascultat din lirica poetică a doamnei Rodica Dragomir. Aşa cum a spus poetul Ion Cristofor, poeta Rodica Dragomir este „la deplina maturitate a lirismului, drapată într-o austeră „haină a singurătăţii”, poeta oficiază în casa cuvintelor sale ca într-un veritabil templu. Pentru poeta din Nord, poeta este deopotrivă oficiere a unui mister şi o căutare febrilă a sacralităţii limbajului, împărtăşanie dintr-o „clipă de eternitate” (cum sună titlul unei frumoase poezii a volumului), regăsită graţie magiei esenţiale a limbajului.”
Subscriem!


                                                        G.D.














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu