Ministrul ispăşitor

Liviu Pop a plecat de la sindicatul liber al profesorilor din Maramureş şi a ajuns ministru al Educaţiei într-o perioadă de schimbare profundă a sistemului şcolar (manuale, programe, organizare, salarizare), ceea ce îl face vulnerabil, dar criticii săi n-ar trebui să decadă în invective!

Pe vremea cînd era lider de sindicat, Liviu Pop avea o vorbă tăioasă, dură la adresa politicienilor, aşa că atacul mediatic asupra sa ar putea fi socotit de unii democratic, normal, dar nu este. Persoanele publice au acest dezavantaj, trebuie să suporte şi atacurile societăţii civile cu scop de decredibilizare, în numele libertăţii de exprimare. Onoarea este cel mai mobilizator impuls interior şi să nu ne jucăm cu insultele!

Liviu Pop nu poate fi iertat de politicienii din opoziţie pentru manevrele pe care le-a făcut în legătură cu doctoratele copiate, iar acum este judecat şi pentru discursul său pripit cu sinonimele folosite ca antonime (eroare-greşeală). Aceste slăbiciuni ale discursului ministerial dau impresia că nivelul întregului sistem şcolar este scăzut – de vreme ce un profesor de ţară a ajuns la un rang atît de înalt în statul român. Nu este însă tocmai o surpriză, dacă ne gîndim că tot un profesor de fizică, mai moale la vorbă, a devenit preşedinte al României!

Interesul nostru este ca ministrul să acţioneze după voinţa exprimată prin vot, dar adesea intervin interese financiare păcătoase de grup sindical. Cadrele didactice susţin politica de deschidere şi reformă doar parţial, în momentul în care Guvernul le-ar impune noi reguli restrictive, conflictul s-ar redeschide. Liviu Pop nu va institui niciodată un sistem exigent de control al dascălilor, nu va face niciodată aşa ceva, riscînd coliziunea cu contribuabili ce-şi doresc un învăţămînt de calitate şi ieftin în acelaşi timp. Aceasta este slăbiciunea sa!

Salariile personalului didactic au fost mărite, sistemul nu-i controlează şi nu-i sancţionează pe profesori pentru erorile / greşelile lor, condiţiile materiale s-au îmbunătăţit, mediul şcolar este prietenos, dar nici acum elevii nu sînt interesaţi de cunoştinţele teoretice, iar dascălii nu le cunosc pe cele practice.

Ministrul este voinţa într-un mecanism apolitic pe care trebuie să-l facă să funcţioneze după comenzile politice. Liviu Pop, ca profesor de ştiinţe reale, înţelege conceptele de cauză şi efect (profesorul educat va putea educa elevul) şi a iniţiat un program de cursuri gratuite de formare, iar cursanţii din şcolile primare şi gimnaziale vor încasa cîte 600 de lei pentru transport şi mîncare. După părerea noastră, ar fi o risipă de fonduri bugetare (24 de milioane de euro în următorii 4 ani!) şi de timp, iar efectul în educaţia continuă nu va fi semnificativ. Calea cea bună este alta: controlul continuu al actului didactic şi profesorii de slabă calitate să fie concediaţi, eliminaţi de la catedră.

De ani şi ani, părinţii şi elevii se plîng de programa şcolară prea încărcată, însă Ministerul Educaţiei n-a luat nici o măsură pentru scurtarea orarului, ci l-a încărcat şi mai tare (30 de ore pe săptămînă, cît două norme de profesor). Ei bine, asta înseamnă să risipeşti fonduri bugetare!

Cheltuielile cu reforma şcolară începută în 2012 continuă cu liceul (în anul viitor) şi se va prelungi pînă în 2020. Liviu Pop va introduce manualul unic, stîrnind deja furia editorilor de manuale alternative, care pierd o bănoasă afacere. Ministrul a fost curajos, a suportat jignirile că este incult şi reînvie manualul „de bază”, scopul fiind ca liceenii să-şi ia bacalaureatul (jumătate fac liceul degeaba, pe cheltuiala statului). Noul proiect de Lege a educaţiei, aflat în pregătire pentru 2018, îl poate ridica pe Liviu Pop sau îl poate doborî, dacă nu va urmări interesul statului de a controla eficienţa şi a reduce costurile specifice cu educaţia.

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului