joi, 16 noiembrie 2017

Magistratul-scriitor al “Cetăţii Rivulus Dominarium,” domnul Viorel Bălin la cea de-a treia carte


 Joi, 16 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc lansarea cărţii „File din istoria fotbalului băimărean” scrisă de către eminentul procuror, judecător, jurist, sportiv, Viorel Bălin. Cartea apare exact la un an de la lansarea savuroasei cărţii „Amintiri savuroase de un magistrat redate”, motiv să credem că peste un an, adică în 2018 va mai apărea încă o carte semnată Viorel Bălin.
Autorul scrie cu o eleganţă pe care o are în sângele lui de când îl cunosc, eleganţă pe care o găsim şi în paginile cărţii „File din istoria fotbalului băimărean”.
I-au fost alături familia, magistraţi printre care şi judecătorul Ioan Chiş, preşedintele Tribunalului Maramureş, procurorul, astăzi avocatul de succes Tavi Ciolte, sportivi medaliaţi, colegi, iubitori ai sportului maramureşean.
În prezidiu au luat loc şi au vorbit elogios despre Viorel Bălin: conferenţiar. dr. Ştefan Vişovan, prof. Ionică Pop, prof. univ. dr. Florian Roatiş şi arbitrul internaţional Cristian Balaj, care i-a înmânat un trofeu şi o minge de fotbal.
În cele două ore petrecute împreună s-a vorbit despre fotbalul de altă dată (jurist Sandu Mocanu), despre greutăţile întâmpinate atunci când s-au pus bazele fotbalului în Maramureş (Robert Schlesingher), despre întâmplări mai mult sau mai puţin hazlii de pe dreptunghiul verde ( Octavian Ciolte, Ionică Pop, Sandu Mocanu).
Consider că prin tipărirea acestei cărţi domnul Viorel Bălin a dorit să atragă atenţia actualilor conducători că avem o istorie în sport, că „băimărenii îndrăgesc jocurile sportive practicate cu minge, indiferent dacă aceasta este rotundă sau ovală, ori dacă este de dimensiune mai mică şi bătută cu un baston, după cum este oina, ştiută ca fiind jocul nostru naţional, jucat din vremuri îndepărtate în toate zonele ţării” (am citat din „Cuvânt înainte” al autorului), dar că se face prea puţin la modul concret pentru a atrage tinerii spre sport sau spre marea performanţă. Dovezile sunt lipsa unui stadion modern, lipsa unei echipe de fotbal în primele ligi (sportul cel mai îndrăgit), dispariţia unor sporturi tradiţionale aici în Nord, cum ar fi popicele sau voleiul feminin.
De remarcat faptul că Viorel Bălin a început cartea cu nişte capitole precum ar fi :„Fotbalul ad-hoc practicat odinioară la Baia Mare”, a continuat cu „Reconstituirea CSB”, a vorbit despre „Morişca lui Mateianu, preferată ca stil de pregătire a echipei”, nu i-a uitat pe fotbaliştii băimăreni care au jucat pe Santiago Bernabeu din Madrid în Cupa Cupelor în septembrie 1982, i-a amintit şi nominalizat pe antrenorii şi arbitrii băimăreni, dar şi pe frumoasa echipă FC Prietenia Baia Mare. Felicitări pentru o succesiune temporală, benefică cititorului!
Cartea, apărută la prietenul comun Pamfil Godja  „Eurotip” a avut sprijinul în culegerea textului pe Oana Stanca Bălin, Anna Maria Sigmond, tehnoredactare Tunde Pecsi şi Mihai Ciurcaş.
Răsfoind cartea îmi dau seama ce mari fotbalişti băimăreni am avut odată! Ce istorie a fotbalului de pe Săsar! Pe când, vom recidiva oare?!



                                                                           Dragoş Gelu


















Galerie foto: Gelu Dragoş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu