Undeva, mai jos și pe lîngă, Guvernul se chinuie și el să miște cîrma treburilor curente. Așa cum este el, plin de mediocri, de sforari politici, de ciupiți sau de „penali“. Această ierarhie subiectivă este valabilă pînă spre amiază, cînd se trezesc ziariștii. Ei sunt marii doctori în economie, în finanțe, în democrație, în anticorupție, în externe, în securitate și în dezvoltare.
Două-trei dude de ziariste iau de guler orice demnitar român. Corifeii serilor de dezbateri politice, dacă imaginea 3D ar putea fi însoțită de încarnări ale imaginarului, ar putea fi urmăriți cum trag pumni și palme din ecran și cum directele lor plesnesc înfundat în maxilarele premierului și ale președintelui sau ale te miri cui din politică. Dacă umorile lui C.T. Popescu ar produce și radiații, spațiul carpato-danubian ar arăta ca împrejurimile de la Hiroshima după bombardament.
Cine n-a văzut cum Rareș Bogdan se ia de gît cu Liviu Dragnea și cum companionii săi într-un lătrat de căței apărați de tonul dulăului chelios hămăie și ei la bandiții din Teleorman? Imposibil să mai încapă sub cămăși și batiste, Rareș Bogdan era să se bată cu Victor Ponta la un botez sau la o nuntă. I se părea o datorie patriotică să-și arate curajul, mușchii și lipsa de măsură. Cine n-a văzut cum Mihai Gâdea perorează cu aerul că acum-acum se dă jos din televizor, să-i tragă două smetii lui Traian Băsescu sau să o țintuiască la perete pe Laura Codruța Kovesi cu al său Negulescu-Portocală, nu este telespectator! O chivuță de la un site al SRI seamănă cu ciocănitoarea Woody ieșită să anunțe dezastrul națiunii. Și arată cu rochia drumul pe care trebuie să-l urmăm. Marinela Mititelu este și ea procuror, judecător și nevastă. Moderator, nici vorbă! Nadina Câmpean de la Antena 3 cere socoteală și face investigația în direct, ca pe o emisiune de cooking-show, semănînd amețitor cu Denise Rifai. Ele două se cred vocea poporului în direct.
Din apărători ai democrației, jurnaliștii români tind să devină un soi de judecători, de procurori, de înțelepți și de teroriști ai vieții politice din România. După cum abordează anumite subiecte, ai zice că țara trebuie condusă la ordinele lor. Unii nu pot crește o gîscă. Unele moderatoare nu pot face o prăjitură fără să provoace o diaree. Nu ești de acord, adio, te toacă și te bagă în spitalul de boli nervoase. În urma tărăboiului, mulți au capotat și au demisionat. Pe bună dreptate sau de groaza cîinilor de pază, unii s-au săturat de presă.
Excesul discursului jurnalistic vine în primul rînd din mediocritatea lumii politice. Și din lipsa reglementărilor în mass-media. Dar și din confuzia anilor 1990, cînd partidele abia se înjghebau, iar cîțiva ziariști din generația mai veche scriau cu sentimentul că trebuie să lupte pentru democrație. Și în pagina de ziar și pe baricadele de pe bulevard, ei s-au opus unor tentații de comunism „neîntinat“. Într-un fel, mă simt și eu vinovat. Și generația mea a contribuit la asta. A ridicat tonul peste limitele acceptabile în profesie. Așa au fost vremurile. Săptămîni la rînd partidele politice căutau oameni și sedii, în vreme ce noi încercam să blocăm improvizațiile și excesele. Numai că în loc de calmare, de o normalizare a atmosferei, lucrurile au evoluat românește. Adică din lac în puț, din exces în exces. Părerismul a atins cote isterice. Umorul și hăhăiala îneacă orice dezbatere serioasă. Ziariștii înregimentați toacă orice subiect. Îl minimalizează sau îl ascund, îl umflă sau îl deturnează. Cei mai mulți nu depășesc condiția de luptători de partid sau de agenți de influență. Deontologia? Ce-i cu ea? Asociațiile înființate să o promoveze au devenit și ele instrumente de influență. Marile exemple de peste Ocean s-au făcut praf. Presa americană s-a împărțit în tabere mai dure ca niciodată. Unii luptă pentru Hillary Clinton mai abitir decît activiștii democrați sau decît angajații ei de campanie.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu