luni, 23 octombrie 2017

Volei masculin. Știința Explorări Baia Mare - SCMU Craiova 3-1


  

    Explorări: Râpeanu 8p (5 blocaje, un serviciu as), Veber 5p, Fedorenko 16p (2 blocaje, un serviciu as, 53% preluare), Nagy 7p (32% preluare), Lupu 11p (5 blocaje), Mocanu 10p (4 blocaje, un serviciu as), Bertran (libero, 56% preluare). Au mai jucat: Negrean 10p (un serviciu as) și Țuțea 2p (un blocaj). Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop II.

    SCMU Craiova: Sippola, Blagojevic 18p (2 blocaje, un serviciu as), Hohne 11p (un serviciu as, 50% preluare), Ene (preluare 33%), R. Olteanu 8p (un blocaj), Milic 3p (un blocaj, un serviciu as), Rosic (libero, preluare 36%). Au mai jucat: Teleleu, Valez 13p (2 blocaje, preluare 33%), Radevic 2p, Miron 1p și Todor. Antrenori: Dănuț Pascu și Claudiu Dumitru.

    Au arbitrat: Tudor Pop (Cluj Napoca) și Daniel Hadade (Zalău). Observator FRV: Ioan Buhățel (Dej).

    Evoluția scorului:

Setul I:  4-3, 8-3, 11-6, 16-9, 2-12, 25-17 (21 min.);

Setul II: 2-4, 3-8, 8-11, 15-16, 18-17, 18-20, 23-20, 25-22 (30 min.);

 Setul III: 4-3, 7-8, 9-12, 12-12, 13-16, 15-20, 21-25 (27 min.);

 Setul IV: 0-2, 4-3, 8-6, 12-8, 16-11, 20-14, 25-16 (26 min.)

    Știința Explorări a dat lovitura și a învins vicecampioana României, SCMU Craiova !

    Băimărenii au dominat categoric partida disputată pe teren propriu, în etapa a patra a campionatului, și au produs o mare supriză.
Aceeași jucători care au pierdut miercuri lamentabil în fața Stelei (0-3) au intrat pe teren cu multă determinare și au demonstrat, în ciuda previziunilor pesimiste, că pot face o treabă bună în acest campionat.
 Băimărenii au început în forță meciul, dovedind siguranță la preluare și precizie în atac, și la primul timp tehnic de odihnă conduceau cu 8-3. Codrin Mocanu a servit în continuare bine, iar Andrei Veber a atacat necruțător, astfel că diferența de scor a crescut la 16-9. Liviu Râpeanu, care a făcut probabil cel mai bun meci de când joacă la Știința Explorări, l-a blocat de două ori pe Ene și o dată pe Blagojevic, Explorări impunându-se clar cu 25-17.
Setul secund a debutat cu oaspeții la timonă. Problemele băimărenilor s-au acutizat la scorul de 2-5, când Andrei Veber, care jucase foarte bine până atunci, s-a accident grav (ruptură de tendon rotulian) și a fost nevoit să părăsească terenul. Băieții antrenați de Marius Botea și Sorin Pop au resimțit din plin șocul și Craiova s-a distanțat pe tabela de marcaj (6-11). Băimărenii n-au renunțat însă la luptă și au egalat la 15. Oltenii au trecut din nou în avantaj (18-20), moment în care antrenorul Marius Botea a solicitat un timp de odihnă, care avea să taie elanul vicecampioanei României. Liviu Râpeanu l-a mai blocat încă o dată, a treia oară, pe căpitanul oaspeților Bogdan Ene, scoțându-l practic din joc, iar Vlad Negrean a punctat decisiv și băimărenii au revenit în avantaj. Alte două blocaje realizate de Nagy și Mocanu au făcut ca Explorări să câștige și setul al doilea cu 25-22.
 Setul trei a fost dominat de craioveni, care s-au impus cu 25-21.
În setul 4, care avea să fie și ultimul, lucrurile au revenit la normal pentru gazde. Ștefan Lupu a fost de neoprit în atac și de netrecut la blocaj, Csaba Nagy a fost sigur la preluare, iar Dmitryi Fedorenko a arătat în sfârșit de ce a fost transferat de Știința Explorări. Liviu Râpeanu și-a încheiat recitalul cu al cincilea blocaj individual, reușit de data aceasta în fața lui Hohne. Gazdele au câștigat setul cu 25-16, obținând astfel o nesperată victorie, dar pe deplin meritată.

Declarații la finalul meciului Știința Explorări - SCMU Craiova:
 
  Liviu Râpeanu (căpitan Știința Explorări): Este un succes important pentru noi. Această victorie ne ajută să prindem curaj și să trecem mai ușor peste problemele cu care se confruntă echipa noastră. Craiova este o echipă bună, pe care am învins-o cu multă voință și puțin noroc.

    Marius Botea (antrenor principal Știința Explorări): Îi felicit pe jucători pentru meciul făcut și este foarte important că și-au revenit repede după evoluția slabă din meciul cu Steaua. SCMU Craiova rămâne una dintre echipele puternice ale campionatului, pe care am învins-o prestând un joc foarte bun. Îmi pare foarte rău că s-a accident Andrei Veber, tocmai în momentul în care era în creștere de formă.


                                                                                Cristi SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu