vineri, 8 septembrie 2017

Tabără de pictură la Tulghieş – „Arta prieteniei”

                     
   
 Vineri, 8 septembrie, ora 17,30, într-o mirifică zi de toamnă, s-au adunat roadele Taberei de pictură, 02-09 septembrie „Arta prieteniei” Tulghieş, Maramureş, ediţia I.
Lucrările realizate de participanţi au fost expuse la Pensiunea „Drumu ţării”, proprietar Florian Sălăjeanu. Au expus pictură, grafică, ceramică: Mircea Nechita, Mihai Tirică, Ioan Leş, Daniel Leş, Gheorghe Coman, Mihail Gavril, Virgiliu Parghel, Vali Irina Ciobanu, Lucia Juncu, Ştefan Potop, Niculai Maroşan, Cornelius Sofineti. Curatorul acestei prime ediţii a fost Răzvan Ionuţ Cirică, un om dedicat domeniului social şi cultural.
Tulghieşenii şi invitaţii au putut remarca, printre caişi, meri şi peri încărcaţi, picturi foarte bine realizate pe meleagurile noastre, de la femei în costumul popular, biserica şi clopotele satului la căpiţe din dealurile locului, portretele lui Grigore Leşe, Florian Sălăjeanu sau Daniel Leş (autor Ştefan Potop).
O altă expoziţie de pictură, la concurenţă cu aceasta am putut vedea în şura lui Ionica Cojocarului, adică la artistul plastic Ioan Leş, unde în vreo cinci tablouri am putut admira bivolii Tulghieşului, acum din ce în ce mai puţini la crescătorii de animale.
Au fost prezente şi oficialităţile locale, primar ing. Ioan Mătieş, preoţii Ioan Romulus Cirdaş, Ioan Claudiu Băban, prof. Viuţa Ortenzia Dorca, Ana Dragoş, Aurelia Marchiş, dar şi judeţene.
Printre sponsorii acestei prime ediţii: Primăria şi Consiliul local Mireşu Mare, Ferma zootehnică, patron Florin Lazar, domnul Ioan Zah şi Pensiunea „Drumu ţării” Tulghieş.
Gândind şi ostenind cu mintea, dl. Florian Sălăjeanu ne-a produs, vineri după-masă,  multă bucurie, linişte şi încântare sufletească prin apropierea de frumos, dovedindu-se, încă o dată,  un om de nădejde al Tulghieşului, al comunei Mireşu Mare, al Maramureşului. Mulţumim!

                                                                          Gelu Dragoş


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu