joi, 21 septembrie 2017

Ehe… Generalul Coldea nu e nici pe departe atat de deștept pe cat se spune!

Se crease o legendă în legătură cu fostul șef operativ al SRI, generalul Florian Coldea: cum că ar avea o inteligență mult peste medie. Nu puțini dintre cei care interacționaseră nemijlocit cu el spuneau asta, obligându-ne, într-un fel, să-i credem pe cuvânt din moment ce prea multe elemente concrete cu care să decidem singuri asupra IQ-ului său nu prea ni se furnizaseră de-a lungul timpului.


O altă legendă spune, însă, că îți poți da seama cum este cineva cu adevărat  analizându-i reacțiile în momentele dificile. Or, având în vedere dezvăluirile de ultimă oră ale colonelului Dragomir (și nu numai), putem accepta că domnul Florian Coldea trece, în prezent, printr-un moment dificil.
Confruntând cele două legende, cu ajutorul interviului pe care Florian Coldea l-a dat ieri, am ajuns la concluzia din titlu: generalul Coldea nu e nici pe departe atât de deștept pe cât se spune!
În primul rând pentru că în vederea acestui interviu s-a adăpostit, ca un pudel care are de gând să latre dezlănțuit la un dog german, sub pulpana dezinhibatei Ioana Ene Dogioiu aflată de mai multă vreme în misiune la oficina sistemului ocult numită Ziare.com. Pentru cei mai puțin informați voi preciza că doamna Dogioiu este cea care, la o emisiune a lui Rareș Bogdan, încuviințată de zâmbetul tâmp al amfitrionului, a emis următoarea profesiune de credință: “Din păcate, nu-i putem lua cu cătușele pe judecătorii de la Curtea Constituțională, pentru că au imunitate. Nu putem, DAR EU ASTA AȘ VREA!”.
Așadar, marele și neînfricatul general SRI care, zice-se, a condus ca păpușarii, prin sfori, țara asta în ultimii ani, alege să-și apere reputația nu la un ziar național sau la o televiziune majoră ci la o fițuică de casă a SRI. De ce? Pentru a fi sigur că nu-i va fi încălcată „intimitatea” mai mult decât el însuși e dispus să și-o expună pentru „a da bine”.
În al doilea rând pentru că, încercând de mai multe ori să fie subtil în răspunsuri, s-a contrazis și s-a decredibilizat mai ceva ca un comis voiajor care insistă să vândă publicului aguridă (verde) pe post de hamburg (negru).
Iată câteva exemple (doar câteva) prin care domnul general pierde încă din start încrederea cititorilor.
În preambulul interviului reporterul prezintă o selecție a celor mai „tari” afirmații ale interlocutorului.
Multe dintre acestea au darul să declanșeze în cunoscători chicoteli ironice, atât sunt de gogonate.
Dar să ne oprim asupra uneia: „Nu stiu nimic despre arhiva SIPA, iar continutul acesteia nu a interferat in vreun fel cu activitatea Serviciului”.
Oare există cineva interesat de politică și actualitate românească , deci minim informat, care să creadă o asemenea minciună? Când despre arhiva SIPA au fost campanii întregi de presă de-a lungul mandatului domnului Coldea? Când într-un raport al ministrului justiției de la acea vreme se precizează că „becul ars” de la arhivă a fost înlocuit de un ofițer SRI? Când a fost o discuție instituțională aprinsă dacă arhiva SIPA să treacă la SRI sau nu?
Cum să spui tu, deșteptul pământului, marele aranjor de done câștigătoare, stăpânul inelelor, infailibilul conducător din umbră, că nu știi NIMIC despre arhiva SIPA? Când ai fost surprins pe propriul birou cu bilețele compromițătoare despre judecătorii CCR? Când arhiva SIPA este un tezaur informativ visat de orice serviciu de intelligence? Păi dacă admitem, prin absurd, că n-ai știut nimic, atunci înseamnă că ai fost un incapabil. Un  impostor profesional. Asta ai fost? Nu cred!
Cred că, acum, tensionat de evenimente, ai început să răsufli pe la garnituri. O adevărată binefacere pentru cititori. Le dai cheia în care să-ți citească, mai departe, interviul. Cheia este aceasta: „pielea mea mai presus de toate”.
Mai atrag atenția în acel rezumat introductiv, și alte „jaloane” de sinceritate ale intervievatului, la fel de strident decredibilizante ca și afirmația comentată mai sus. Cum ar fi:
– în perioada mandatului meu, nu a existat nicio firma acoperita sau care sa fi contribuit vreodata la bugetul SRI;
– afirm din nou, cu toata taria, cu toata responsabilitatea functiei pe care am avut-o si cu intreaga raspundere legala, ca nu exista ofiteri acoperiti in justitie. Nu exista ofiteri acoperiti in politica;
– am fost implicat in activitati de cooperare cu procurori ai Ministerului Public, deci inclusiv cu DNA, in limita atributiilor noastre legale. Nu am ordonat arestari.
Să te doară burta de râs, nu alta!
Apropo de ultima afirmaţie. Oare să fi uitat atât de  repede Florian Coldea înregistrarea următoare?
„Interlocutor: Şi aveţi înregistrări cu toţi?
Traian Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. […] Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam Codul Penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece.”
Cum de onorabilul şi patriotul Coldea nu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu pentru calomnie? Sau măcar să-l contrazică public? Pentru că aşa a fost! Cum afirmă şi Dragomir!
Aș putea comenta o zi întreagă bazaconiile generalului din respectivul interviu. Ce-ar aduce în plus, însă, când deja ne-am lămurit? Omul minte de îngheață apele ca să-și scape pielea. Simplu și rușinos pentru un general al României!
Vreau să mă opresc însă și la un alt aspect, care mi se pare spectaculos.
De cel puțin două ori în acest interviu generalul Coldea vorbește despre „regula de aur a activității de intelligence”. Știți care e aceasta? Surpriză:
Eu nici nu confirm, nici nu infirm unde, cand, cu cine, in ce scop sau in ce calitate am realizat intalniri, pastrand regula de aur a activitatii de intelligence.”.
Vă amintiți cine a mai invocat / aplicat recent această regulă? Desigur că vă amintiți: atât doamna Kovesi cât și domnul Oprea. Să deducem de aici că cei doi desfășoară activități de intelligence? Ne cam obligă la asta Florian Coldea.
În lipsă de argumente solide la acuzațiile cu aterizare „la punct fix” formulate de Daniel Dragomir, generalul Coldea mută șiret într-o parte „punctul fix” pentru a putea exulta fals: „a ratat ținta”!
Iată o mostră de astfel de șiretlic: „Eu afirm in mod responsabil – si pot proba aceste lucruri – nu avea cum sa vada ofiteri acoperiti intrand sau iesind de la mine din birou”. Dar Dragomir nu a afirmat niciodată despre cei trei nominalizați de el că ar fi fost ofițeri acoperiți. Chiar a insistat asupra acestui amănunt, că el îi demască drept unelte ale lui Coldea, nu ofițeri acoperiți”.
Dar cel mai spectaculos truc defensiv din declarațiile lui Coldea derivă din următorul fragment de interviu:
Reporter: De ce sa nu si-o asume [încălcarea legii de către ofițeri SRI prin recrutarea unor procurori sau judecători acoperiți, n.a.] cat timp datele despre eventualii magistrati “acoperiti” sunt secrete, iar deconspirarea reprezinta infractiune?
Coldea: Aceasta este partea cea mai grava a unei astfel de acuzatii [că ar exista magistrați acoperiți, n.a.]. In unele cazuri, chiar as numi-o ticalosie, este intretinuta cu buna stiinta pentru ca nu se poate elimina dubiul prin declaratii publice.
Mai pe înțeles, generalul Coldea se plânge că ofițerii SRI nu pot demonstra altfel decât prin declarații publice că nu există magistrați acoperiți. Dacă ar face-o prin documente (care sunt secrete), ar însemna să devoaleze numele tuturor acoperiților, din toate domeniile, ca să se vadă că printre ele nu sunt nume de magistrați. Ceea ce ar constitui o infracțiune.
Pe de altă parte însă, cei din societate care formulează acuzațiile (că ar exista magistrați acoperiți) se înmulțesc exponențial, pe zi ce trece, și sunt susținuți de terțe mărturii și fapte/abuzuri strigătoare la cer din măruntaiele justiției. Dacă ne limităm doar la cazul procurorului Portocală, observăm cât de susținut este acesta, în ciuda comportamentului său de psihopat periculos. L-ar apăra sistemul ocult cu atâta nerușinare pe Portocală dacă nu ar fi omul său? Greu de crezut!
Trucul defensiv al lui Coldea este: constrângerile de confidențialitate ale SRI mă împiedică să mă apăr mai convingător decât pot să o fac prin declarații. Se face însă că uită, de data asta, de „regula de aur a activității de intelligence” pe care a invocat-o repetat în interviu și care-i permite, prin aceleași constrângeri de confidențialitate,  să ascundă adevărul despre sufrageria lui Oprea, sau despre întâlnirile sale cu diverse unelte din presă.
Una peste alta, un interviu mincinos, neconvingător, plasat sub semnul scuzelor ceaușiste cu „agenturili”.
Să încheiem cu ilustrarea acestei ultime afirmații.
Coldea nu se consideră atacat pe persoană fizică. El, ca și Laura Kovesi, se identifică cu instituția pe care a condus-o și, deci, dă o alarmă instituțională, invocând interesele României. Luați aminte:
Exista forte interne si externe care si-ar dori servicii romanesti inhibate si retrase in cazarma, pentru ca unii sa isi realizeze planurile si obiectivele care nu au nimic de-a face cu interesele Romaniei”.
Coldea nu e Coldea. Coldea e România!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu