sâmbătă, 16 septembrie 2017

E D I T O R I A L

Moartea citeşte ziarul


Noi, jurnaliştii, scriem despre toată lumea, dar despre noi ne sfiim să vorbim. Cînd se întîmplă, ne sfîşiem ca o bucată de diftin rămasă de la croitor. De la schimbarea lumii noastre, nici o secundă nu am pledat pentru cadenţă, pentru onor în faţa frontului. Tocmai scăpasem de uniforma lingvistică, de tabelul omului care exila cuvintele din limba română. Apoi a intervenit povestea aceea de a şti ce nu trebuie să spui. Am scris pe toată foaia că un mare cîştig după 1989 a fost libertatea de exprimare. Care a mers mînă în mînă cu cea de călătorie. După aproape trei decenii vedem cît bine şi cît rău s-a cuibărit pe la noi. Libertatea de exprimare a devenit ură şi înjurătură, iar cea de călătorie a dus la împuţinarea românilor. Ecranele televizoarelor şi paginile ziarelor, cîte au mai rămas, abundă de ştiri despre ce a mai făcut Dragnea, ce mai vorbeşte Iohannis, ce nu vorbeşte Codruţa Kovesi, ori cum se înfoaie ministrul justiţiei la ambasadorul american. Oamenii politici au ore la televizor pentru a spune vrute şi nevrute. Cam aceleaşi cu apa în piuă bine bătută. Unii devin chiar obositori. Prietenul drag şi regretat, regizorul Al. Tocilescu, îmi spunea că înainte de moarte are o singură dorinţă: să nu o mai vadă pe doamna Monica la televizor! Îi spun lui Toca, din această lume, că nu i s-a îndeplinit dorinţa. Cei aleşi şi cei culeşi ne colorează serile cu vorbe ştiute despre pensii şi salarii, despre sănătatea în agonie şi învăţămîntul derutat. Vorbesc pe gratis. Mint pe gratis. Te înjură fără bani. Grila aceea de control de obicei adoarme. Stîlcesc limba română, dar nu l-am auzit pe unul din Parlament să zică: puneţi limba română prima în catalog!
Unele şcoli nu au cataloage. În locul lor, directorul ţine sticla cu afinată. Un confrate din Bucureşti, mai curajos, le-a spus mai marilor zilei care toată ziua se lovesc de reporteri că nici unul nu-şi pune problema din ce naiba trăiesc oamenii ăştia şi redacţiile din care fac parte. Oameni buni, fără presa asta, mai bună, mai rea, democraţia românească ar deveni amintire. Zice unul: nici vorbă, nu ne lasă Uniunea Europeană! Numai de grija asta nu poate dormi domnul Junker. Vorba lui Sorin Avram, ţara ar fi invadată de minciuni, unele periculoase, puse în operă de iresponsabili sau proşti. Ziarele nu mai au mult şi ne salută. Cum ne-au salutat cu cîţiva ani în urmă chioşcurile cu presă din Baia Mare şi judeţ. Umbli după un ziar de-ţi rupi papucii. Unde sînt vremurile cu chioşcurile pline de presă? L-am auzit pe un mare lider de partid, pentru care a gîndi este obositor, că presa poate trăi din publicitate. Mie îmi spui, meştere? O ţară în care nu se produce mai nimic, importăm masiv, iar marile magazine ne consideră flămînzi, nu este rezervor necesar de publicitate. De azi, pe mâine. Tot cumpără ăştia, că n-au ce face. Cu o tigaie de teflon şi o cremă spaniolă nu poţi ţine un post de televiziune sau un ziar. Văd că spun şi confraţii din Bucureşti. În provincie situaţia este mai gravă. Marea publicitate se opreşte în Capitală, iar reţelele locale sînt fără vlagă. Parcă ne întoarcem de unde am scăpat. O ţară cu cîteva posturi TV şi ziare, controlate din umbră. Nu vedeţi că este criză de jurnalişti de valoare! Tot cu noi cei care am călărit două veacuri. Zău, cînd văd un tînăr care a prins cheag în presă, mă bucur că lăsăm nădejdea în urmă. Ce-i de făcut? Dispare presa ca putere firească în stat. Nu mai ştiu a cîta putere mai este. O minte limpede şi curajoasă ar putea găsi soluţii. Priviţi la alţii. Să nu fiu învinuit de uitare, spun că reţelele de socializare nu sînt soluţia. Chiar mi-a venit acum în minte titlul unui volum al lui Mircea Dinescu: Moartea citeşte ziarul! Ţi l-am împrumutat pentru o zi. Acolo am ajuns, dragă Mircea! Am trecut prin ţări cu care ne place să ne asemănăm, ziarele te îmbie de pe tarabă, din aeroport. Doar la noi se cîntă prohodul presei scrise – cred că va trece şi prin acest examen dificil. Doamnă autoritate, fă ceva din cîte se poate, că noi ne străduim să informăm cititorii.

Autor: Gheorghe PÂRJA

Sursa: Graiul Maramureşului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu