sâmbătă, 17 iunie 2017

România pe locul 50 din 149 în clasamentul avuţiei şi solidităţii unei naţiuni

Creşterea PIB per capital nu este suficientă pentru progresul unei societăţi. Indexul prosperităţii În România, de la capitalul de încredere la prosperitate. România ocupă locul 50 de nivel mondial.
Pentru a prospera, o societate nu are nevoie doar de forţă eco­nomică, de venituri şi de un PIB per capita cât mai mare. La prosperitate contribuie cali­ta­tea economiei, mediul de afaceri, calitatea gu­vernării, educaţia, sănătatea, siguranţa, li­ber­tatea personală, capitalul social şi mediul sănătos, scrie Ziarul Financiar.
Aceştia sunt cei nouă piloni ai unui in­dice al prospe­ri­tăţii global realizat de fun­da­ţia Legatum, un indi­cator care oferă o ima­gine 3D a avuţiei şi solidităţii unei naţiuni, com­parativ cu imaginea 2D oferită de in­dicatorul PIB-ul pe cap de locuitor, după cum spune Andreas Treichl, CEO al grupului bancar austriac Erste.
În calsamentul realizat de Legatum pe baza acestui indice, România ocupă locul 50 de nivel mondial, din 149 de poziţii, şi locul 11 în Europa Centrală şi de Est (ECE), regiune în care fundaţia include 16 state, printre care Austria şi Cehia, economii dezvoltate, şi Macedo­nia, Muntenegru, Serbia şi Albania, ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană.
În clasamentul ECE, România se remarcă negativ prin poziţia slabă pe care se situează la capitolul calitate economică (penultima, înaintea Bulgariei, în grupul ţărilor est-europene din Uniunea Europeană), la capitolul guvernanţă (aceeaşi situaţie, cu observaţia că Mace­donia ocupă un loc mai bun) şi sănătate (la fel). România stă pe un loc codaş şi la libertate personală în grupul ţărilor est-europene comunitare. La educaţie are unul dintre cele mai slabe rezultate din regiune, cel mai slab din estul Uniunii Europene. La acest capitol, Bulgaria, cea mai săracă economie din UE, stă mai bine. Chiar şi Macedonia.
                                                                                                                                            NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu