marți, 30 mai 2017

Semnificaţii istorice pentru data de 31 mai

1883 - S-a născut Onisifor Ghibu, pedagog şi om politic, membru al Academiei Române. (d. 3 octombrie 1972). După absolvirea şcolii primare în satul său natal, în perioada anilor 1894-1890, a continuat primele şase clase la liceul maghiar din Sibiu după care a trecut la liceul românesc din Braşov. Reîntors la Sibiu a urmat Seminarul teologic-pedagogic ortodox (1902-1905). În această perioadă şi-a început activitatea publicistică la "Telegraful Român" iar în anul 1905 a publicat prima lucrare în volum, "Limba nouălor cărţi bisericeşti". Idealurile de libertate şi de unitate a neamului românesc din Transilvania, inclusiv şi din punct de vedere a credinţei străbune care clocotea în satul său natal Sălişte, sat pur românesc, denumit şi "Perla întregului românism", l-a marcat pentru întreaga viaţă, iar activitatea desfăşurată, confirmă cele de mai sus. În anul 1905 a trecut Carpaţii iar, la Universitatea din Bucureţti şi-a completat studiile, unde a stabilit relaţii strânse cu marile personalităţi ale timpului: N. Iorga, Il. Chendi, Şt. O. Iosif, G. Coşbuc,. E. Gârleanu, M. Sadoveanu, P. Cerna, etc. În perioada 1906-1907 a devenit student la filologie şi filosofie la Universitatea din Budapesta, după care cu ajutorul istoricului N. Iorga a obţinut de la "Liga Culturală" o bursă pentru Germania la Strasburg, (1907-1908) (Alsacia şi Lorena aparţineau Germaniei în perioada respectivă) unde a urmat cursuri de istorie universală, filosofie, pedagogie şi filologie romanică după care în perioada anilor 1908-1909 a continuat la Universitatea din Jena, unde a obţinut titlul de doctor în pedagogie, filosofie şi istoria universală. Reîntors acasă cu titlul de doctor al Universităţii din Jena afirma că va lupta pentru adevăr şi unitatea neamului românesc - cu "cartea" într-o mână şi spada de luptă în alta, împotriva tuturor celor ce vor voi să-l oprească din drumul său.
1359 - A fost întemeiată Mitropolia Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş, recunoscută de patriarhul de Constantinopol, CalistI, şi de sinodul său
1594 - A murit Tintoretto, pictor italian, reprezentant de seamă al şcolii veneţiene (n. 1518)
1809 - A murit compozitorul Joseph Haydn, reprezentant al muzicii clasice instrumentale (n. 31 martie 1732)
1819 - S-a născut poetul american Walt Whittman: "Fire de iarbă" (d. 26 martie 1892)
1887 - S-a născut Saint John Perse, poet eseist, şi diplomat francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1960 (d. 1975)
1919 - În cadrul Conferinţei de pace de la Paris, I. I. C. Brătianu a pledat pentru principiul egalităţii suverane a statelor şi al neintervenţiei în chestiunile de ordin intern, afirmând că România nu poate subscrie la prevederi care i-ar putea leza suveranitatea.
1961 - Uniunea Sud-Africană se proclamă republică sub numele de Republica Africa de Sud.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu