vineri, 21 aprilie 2017

Ziua Bunei Vecinătăți reunește la Apșa de Jos reprezentanți din Transcarpatia, Maramureș și Satu Mare

Ziua Bunei Vecinătăți, care va fi organizată sâmbătă, 22 aprilie, în curtea școlii din Apșa de Jos, Ucraina, de Administrația Regională de Stat Transcarpatia, Instituția Prefectului – Județul Maramureș și Instituția Prefectului – Județul Satu Mare, se anunță a fi un eveniment de amploare.
Scopul evenimentului îl reprezintă strângerea relațiilor de colaborare dintre administrațiile locale din Țara Maramureșului, Satu Mare și Transcarpatia. 163.1 km de frontieră despart România și județul Maramureș de Ucraina, raioanele Hust, Rahău și Teceu din regiunea Transcarpatia. Maramureșul Istoric este o regiune geografică și etno-culturală aflată atât pe teritoriul României, cât și al Ucrainei. Relațiile dintre cele două regiuni sunt vechi și se află sub bune auspicii, dezvoltându-se pe mai multe direcții: economică, culturală, turistică.
Întâlnirea oficialităților va avea loc la ora 11, pe podul peste Tisa. Vor participa reprezentanți ai organizatorilor, ai Consiliului Județean Maramureș și Satu Mare, ai  Primăriei Baia Mare și ai unor primării din Maramureșul Istoric. Evenimentul va continua la Apșa de Jos, unde vor fi mai multe standuri cu produse tradiționale și unde va avea loc un spectacol artistic. Maramureșul va fi reprezentat de Ansamblul Folcloric Național “Transilvania” și solista Ileana Bumbar, de Ileana Matus și Alexandra Șofron, precum și de un grup instrumental de la Rona de Sus. Pe scenă va urca și Ansamblul “Doruri sătmărene” din Satu Mare. Tot în cadru festiv, prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, și guvernatorul regiunii Transcarpatia, Ghenadii Moskal, vor semna planul comun de activități Maramureș – Transcarpatia pentru anul 2018.
Ziua Bunei Vecinătăți se află la cea de-a treia ediție, devenind un eveniment de tradiție pentru România și Ucraina. Anul trecut, manifestarea a avut loc la Muzeul Satului din Sighetu Marmației, cu participarea unor meșteri populari și artiști din Maramureșul Istoric și Transcarpatia, precum și a oficialităților din cele două regiuni. Ziua Bunei Vecinătăți este un prilej de promovare a tradițiilor din cele două județe românești și din Transcarpatia, fiind invitați să participe toți cei dornici să cunoască specificul zonei și ospitalitatea oamenilor.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu