marți, 4 aprilie 2017

Prima ședință a Comisiei de evaluare și analizare a problemelor din agricultură

Comisia de evaluare și analizare a problemelor din agricultură, constituită în baza unei hotărâri a Colegiului prefectural și a unui Ordin de prefect, s-a întrunit pentru prima oară în ședință marți, 4 aprilie, la Palatul Administrativ din Baia Mare. La întâlnire, care a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, au participat, de asemenea, subprefectul Gavriș Ardelean, reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură Maramureș, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Maramureș, Oficiului Județean de Zootehnie Maramureș, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș, Oficiului Fitosanitar Maramureș, Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Maramureș, Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Maramureș, precum și reprezentanți ai mai multor unități administrativ-teritoriale.
“Am considerat necsar să înființăm această comisie formată din specialiști și primari în primul rând din cauza numărului mare de sesizări și petiții privind problemele agricole, primite la Instituția Prefectului. Rolul acestei comisii este de a gestiona toate informațiile care țin de agricultură la nivel de județ, de a le discuta și de a găsi soluții, fie la nivel instituțional, cu toate pârghiile pe care le avem la dispoziție, fie, dacă este cazul, să solicităm sprijin la nivel central și chiar să facem propuneri de acte normative. Mi-aș dori să avem întâlniri cu fermieri și producători, pe anumite teme, la nivel zonal. Astăzi, însă, avem o primă întâlnire, în care încercăm să ne organizăm”, a arătat prefectul Sebastian Mihai Lupuț.
Întrucât printr-un Ordin al ministrului agriculturii din data de 3 martie 2017 au fost constituite comitete de coordonare a administrației agricole la nivel județean, structuri fără personalitate juridică, având ca scop coordonarea activității administrației agricole la nivel județean, acestora le va reveni rolul de a aplica politici agricole, Comisia de agricultură urmând să se axeze pe probleme tehnice, punctuale. În acest scop, Instituția Prefectului va trimite către toate primăriile din județ o circulară prin care li se va cere administrațiilor locale să identifice și să semnaleze principalele probleme din domeniul agricol cu care se confruntă. Lista acestor probleme va rămâne permanent deschisă; unele vor putea fi rezolvate la nivel județean, pentru altele se va cere sprijin la nivel central.
Probleme au fost identificate încă din prima ședință, de la culturile agricole distruse de animale sălbatice, la înăsprirea Codului Silvic, de la subvenții la modificarea Legii Zootehniei.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș


 
   
 
 Previous Next

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu