vineri, 17 februarie 2017

Topul celor mai bine plătite joburi

Vă pricepeţi la programare? Nu?! De-abia vă descurcați şi cu telefonul? Păcat! Dacă știați, primeați un salariu dublu sau triplu față de alții. În ultimii șapte ani, IT-iștii au ajuns să fie plătiți aproape cât bancherii și petroliștii.
 Dintre toți salariații, pentru IT-iști, cabliști și cei din tele­fonie mobilă, au crescut cel mai mult salariile medii nete, în ultimii șapte ani. Ei au primit „în mână”, în primele opt luni ale anului, cu 71% mai mult față de 2008, ajungând la 3.634 de lei, reiese din datele Institu­tului Național de Statistică. Majorarea este semnificativă, deoarece ei aveau și înainte de criză printre cele mai mari salarii, ocupând locul cinci. În prezent, ei se află pe locul doi, plus că au micșorat mult diferența față de locul întâi, de la 1.086 de lei, acum șapte ani, la 440 de lei.
„IT-ul și telecomul sunt cele mai active industrii în această perioadă, fac cele mai multe angajări și se extind, atâtfirmele noi, cât și cele existente, așa că este normală presiunea pe salarii. La fel era în banking în 2007-2008. Spre IT să se îndrepte tinerii, deoarece acesta este viitorul”, ne-a spus Oana Bolotan Datki, South East Europe Managing Partner al firmei de resurse umane Consulteam. Pe primul loc la salarii se mențin bancherii, asiguratorii, brokerii de credite și de asigurări, precum și alte profesii din intermedieri finan­ciare. Spre deosebire de IT-iști, salariile acestora au fost majorate cu 27%, în ultimii șapte ani, fiind deja la un nivel ridicat față de restul angajaților. În termeni reali, majo­rarea doar a compensat inf lația, pentru că ei nu-și permit să cumpere mai mult decât înainte de criză. În plus, pentru a nu mări cheltuielile cu personalul, în această perioadă, băncile au concediat masiv. Doar cele mai mari zece bănci au dat afară, în ultimii șase ani, 8.000 de oameni, astfel că și-au menținut cheltuielile cu anga­jații la circa trei miliarde de lei. „În servicii financiare, n-aveau cum să scadă salariile, sunt doar specialiști și manageri și, de exemplu, în asigurări au apărut fondurile de pensii private, care au manageri cu experiență”, a precizat Datki.
Sectorul energetic stă bine
Locul trei îl ocupă petroliștii și cei din domeniul gazelor, ale căror salarii medii nete au crescut cu 53%, în ultimii șapte ani, ajungând la 3.490 de lei. Foarte aproape de ei, pe locul patru, se af lă angajaţii din companiile de distribuție de gaze, energie electrică și apă, ale căror salariile medii nete au fost majorate cu 27%, ajungând la 3.034 de lei.

 O creștere importantă a salariului mediu net, de 60%, a fost pentru avocați, contabili și consultanții de afaceri. Ei au primit, în medie, în acest an, „în mână”, 2.803 lei. Suma poate fi mai mare, deoarece mulți nu sunt plătiți doar cu salariul, ci şi printr-un PFA sau firmă.
Salariul mediu real a crescut, în ultimii șapte ani, cu doar 5%, restul majorării de 30% fiind inflația. Puterea de cumpărare și nivelul de trai al oamenilor nu sunt mai mari, de fapt, pentru că nu au avut de unde. Același lucru s-a întâmplat și în țările din jurul nostru.
Ca ritm de creștere a salariilor medii nete, pe locul doi, cu 67%, în ultimii șapte ani, după IT, sunt cei din call centere, din leasing, închiriere de bunuri (de la CD-uri la mașini și personal – angajații temporari) și curățenie
Salariul mediu, aranjat din pix
Per total economie, salariul mediu net a crescut cu 38%, în ultimii șapte ani, ajungând la 1.805 lei, în primele opt luni ale anului. Pe lângă diverși factori care țin de fiecare industrie, această evoluție a fost influ­ențată și de majorarea salariului minim. Guvernul l-a crescut pe cel din urmă cu 57%, din 2011 până în acest an, fiind, în prezent, de 1.050 de lei. „Era de așteptat creșterea salariilor din ultimii șapte ani. Companiile au crescut salariile în fiecare an, doar 10-15% dintre ele, prin 2010, le-au înghețat. Astfel, salariul mediu brut, în multinaționale a crescut, în această perioadă, cu 32%, dar oamenii nu câștigă cu o treime mai mult”, a subliniat Datki.

 Sursa: INS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu