vineri, 20 ianuarie 2017

Festival internaţional de literatură umoristică „Alb–Umor”, Alba Iulia, ediţia a VIII-a, 2017



Organizatori:
Consiliul Judeţean Alba
Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga” Alba
Uniunea Epigramiştilor din România

Parteneri:
      Filiala Alba-Hunedoara a U.S.R.
      Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia
               
Perioada de desfăşurare:  19-21 mai 2017
                                              
Secţiuni pentru concurs:
              1.Secţiunea epigramă:  temă „Dușman… dușmănie” unul sau ambele cuvinte să fie cuprinse în catren  (2 epigrame)
              2.Secţiunea proză scurtă umoristică: temă liberă – trei schiţe (maxim o pagina jumătate la 1,5 rânduri);
              3. Secţiunea „Volum” (toate speciile literaturii umoristice, inclusiv antologii). Participă volumele apărute în perioada iunie 2016 - aprilie 2017, cărţile trimise făcând obiectul unei expoziţii temporare, organizată de Biblioteca judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în patrimoniul  căreia vor intra toate exemplarele, cu titlu de donaţie.         
              4. Secţiunea parodie: o parodie (cu ritm şi rimă) la  poezia: Trandafirul Alb de Nicu Murgășanu apărută în volumul antologic „Insomnii mătăsoase” vol 2 editura „Pastel” Brașov 2012

Trandafirul Alb

Gânduri suprapuse, interminabile gânduri
Zile disecate pe ore, minute, secunde...
Trandafirul stă proaspăt printre rânduri!
Nu mai fugi iubito, rămâi, nu te-ascunde.

Trandafirul presat în cartea netipărită
Păstrează petalele albe, sincere, neofilite.
Lângă trandafir, frumoasă îmi rămâi zidită
Între pagini de carte niciodată de tine citite.

Paginile sufletului meu rupt în bucăţi
Sufletul ierbar, călcat de tine-n picioare
Te-aşteaptă iubito la margini de Cetaţi
Să explodăm fericiţi întro singura floare.

Cearcănele mele sunt tristeţile tale.
Suferinţa-mi stă în pleoapa nedormită
Și-n trandafirului alb ce ti-l aduc în cale
De parfumul lui te lasă acum învăluită.

Iubito, trist declar la final, și-ngândurat
Cuprins mereu de prea multă sinceritate,
Că-n fiecare dimineaţă, lăcrimând şi înrourat
TRANDAFIRUL ALB te aşteaptă-n Cetate.


              Toate creaţiile trimise pentru concurs trebuie să fie inedite, nepublicate şi să nu fi fost premiate  la alte concursuri de gen.
               Concursul este deschis tuturor creatorilor de gen de pretutindeni, profesionişti sau neprofesionişti.
               Trimiterile pentru concurs, la adresa: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”, str. Dr. Camil Velican nr.22 (sau Trandafirilor nr. 22), Alba Iulia, jud. Alba, cod 510113, cu specificaţia „Pentru Festivalul “Alb-Umor”.
                Plicul va conţine lucrările în trei exemplare (pentru secţiunile de creaţie literară, volum) precum şi un plic sigilat, care va conţine, la rândul lui, datele de identificare ale concurentului.
               Fiecare lucrare va fi însoţită de  un motto de identificare, motto ce se va regăsi şi pe plicul sigilat.
               Creatorii care participă la mai multe secţiuni vor trimite lucrările separat, pentru fiecare secţiune, cu motto-uri diferite, pe secţiune.
                Data limită de expediere: lucrările vor fi expediate  până în data de 21 aprilie 2017 (data poştei). Sunt excluse trimiterile recomandate, care nu vor fi ridicate de la poştă.
               Premiile: pentru fiecare din secţiunile literatură umoristică (epigramă, proză scurtă,  parodie și volum: premiul I în valoare de 400 lei, premiul II în valoare de 300 lei, premiul III în valoare de 200 lei.
               Patru premii speciale  acordate de: Consiliul Județean Alba,  Filiala Alba - Hunedoara a U.S.R., Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Iulia și Clubul Umoriștilor Albaiulieni „Eugen Handelsmann”, pentru secţiunile epigram, parodie și volum.
               Organizatorii vor contacta câştigătorii şi vor publica, pe site-ul instituţiei, programul festivalului, până la data de 10 mai 2016.
                Evaluarea creaţiilor trimise se va face independent de către fiecare membru al juriului, rezultatul final fiind cel conform mediei obţinute. În cazul unor situaţii de egalitate de punctaj, juriul, împreună cu organizatorii, îşi rezervă dreptul de a institui şi alte premii decât cele anunţate în prezentul regulament sau, în funcţie de valoarea lucrărilor, să nu acorde sau să redistribuie unele premii.
                Pentru concurenţii care participă la două sau mai multe secţiuni din concurs şi ale căror creaţii sunt evaluate cu note care îi plasează pe podium, se va acorda un singur premiu, cel mai mare, evident, pentru cea mai bună creaţie.
                Organizatorii asigură masa, cazarea pentru membrii juriului, premianţi şi invitaţi.
                                 
Informaţii suplimentare:
                                Cristina Smadea, e-mail   cristinasmadea@yahoo.com tel. 0724423941                 
                                Dorel Lazăr,   e-mail:   lazardopress@gmail.com      tel. 0723919237


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu