vineri, 2 decembrie 2016

ANIVERSARE VASILE DAN MARCHIŞ

Trecut-au anii...Poetul Vasile Dan Marchiş la jumătate de secol


Nici nu mai ştiu când ne-am cunoscut eu cu Vasile Dan, oricum frecventam Cenaclul lui Ion Burnar din Baia Mare! O dată ne întâlnim la O.J.T. şi poetul deja cunoscut Vasile Dan Marchiş discută cu maestrul Burnar de o revistă pentru ŢARA CODRULUI, adică "ţara" de unde provine. Peste două săptămâni sunt invitat la lansarea revistei "Izvoare codrene". Nume grele apar în primul număr, numai dacă aş aminti-o pe poeta Adela Naghiu sau omul de cultură Emil Domuţa. I se reproşează anumite carenţe în alcătuire sau greşeli care aparţin tipografiei şi nicidecum lui. Poetul Vasile Dan Marchiş merge înainte! Cu folos, aş spune! A avut de-a lungul timpului contre, dar nu s-a împiedicat! A mers înainte cu revista lui! A avut greutăţi dar revista, unul dintre idealurile lui, a fost tipărită şi lansată în localităţi precum Băseşti, Asuajul de Sus, Oarţa de Sus, Mireşu Mare, Fărcaşa, Satulung, Ulmeni şi iată că a ajuns la numărul 15, număr care va fi tipărit în apropierea aniversării Poetului Naţional. De-a lungul timpului au semnat în Izvoare codrene, printre alţii:  Ion Burnar, Ioan Dragoș, Lucian Perţa, Nicu Bud, Gelu Dragoş, Radu Botiş, Milian Oros, Dragomir Ignat, Ioan Călăuz, Emil Domuța, Aurelia Oancă,Viorel Pop, Adela Naghiu, Luisa Neruţ, Mihai Ghiț,Vasile Bele, Traian Rus,Toma Gross Rocneanu, Carmena Băinţan, Ioan Meteș Morar Chelințanu, Dorina Mariana Mereucz, Ilie M.Lazăr, Ion Georgescu Muscel, Emilia Pop, Vasile Morar, Dumitru Fâneţeanu, Ioan Ardusădan, Ştefan Jurcă, Florica Bud, Vasile Mureşan, Ioan Hada, ş.a.
La împlinirea acestei vârste frumoase îi reamintesc domnului V.D.Marchiş că a fost un privilegiat. Şi o spun cu bunătate!  Să mă explic: a luat premiu literar la Cicîrlău, a luat premiu literar la Ulmeni, a luat premiu la Mizil şi în alte colţuri ale ţării iar revista Nord Literar l-a promovat mai mereu cu superbele lui poeme!
La mulţi ani Vasile Dan Marchiş! La mulţi ani activităţilor tale de pe facebook unde ai o pagină numită, cum altfel, Izvoare codrene!
Autor a 4 volume de poezii, îmi permit să vă supun atenţiei un poem drag mie, preluat de pe site-ul şi revista eCreator:
        
Arde în mine

Arhiva de rugăciuni nerostite
scriu parcă
  mă debarasez de materiale inflamabile
 Scriu parcă
mă dezbrac de haine cuprinse de foc.
 Prin cuvintele de foc
 sau prin focul de cuvinte,
 inima este mai mult decât un pompier.
 N-au stins
 nici nu sting pompierii cu apă
câte cuvinte a stins
 şi stinge inima cu sânge...


La mulţi ani Poetule! La mulţi ani Vasile Dan din Asuajul de Sus, Ţara Codrilor Falnici!


                                                                                                    GDL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu