vineri, 21 octombrie 2016

Știința Explorări Baia Mare joacă în deplasare cu Steaua, în direct la Digi Sport 4

Știința Explorări joacă sâmbătă, de la ora 15 și 30 de minute, în deplasare cu Steaua București, în cadrul etapei a 3-a a campionatului diviziei A1. Partida va fi arbitrată de Darius Meșca (Ploiești) și Nicolae Marin (Galați), în timp de observator FRV a fost desemnat Adrian Pustiu (Brașov).
    După meciurile cu Craiova și Zalău, primele două clasate în sezonul precedent, băimărenii vor avea ca adversar o nou-promovată, dar care mai are în lot doar 3 jucători care au evoluat anul trecut în divizia A2, nicunul dintre ei nefiind titular.
    Steaua a făcut investiții masive în această vară transferându-i pe Mihai Gheorghiță (centru, CSVM Zalău), Ciprian Matei (universal, CSVM Zalău), Nicolae Ghionea (centru, SCMU Craiova), Răzvan Vâlcelean (universal, SCMU Craiova) și Eduard Ocunschi (centru, Știința Bacău), dar și o importantă legiune străină formată din Ivan Kostić (Serbia, ridicător), Nemanja Čubrilo (Serbia, centru), Milan Perić (Serbia, extremă), Petar Karakashev (Bulgaria, libero), Szabolcs Nemeth (Ungaria, extremă) și Jorge Almansa (Spania, extremă). Din acest sezon, Steaua îl are ca antrenor principal pe Bogdan Tănase, fost antrenor secund la VfB Friedrichshafen).
    Dacă în primele două runde Explorări a obținut un singur punct, Steaua a acumulat șase, în urma victoriilor cu 3-1 și 3-0 obținute acasă cu VCM LPS Piatra Neamț și în deplasare cu Știința Bacău.
    Partida Steaua București - Știința Explorări va fi transmisă în direct de postul de televiziune Digi Sport 4, ora 15,30.
                                                                              Cristi SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu