marți, 18 octombrie 2016

Evaluarea managerială la Centrul Creației Populare Maramureș sau cum neantizezi munca de cincisprezece ani a lui Ștefan Mariș

Dl. prof. dr. Ștefan Mariș s-a înhămat la o muncă prin care s-a născut o instituție de elită a Maramureșului. Omul a „tras la căruță” 15 ani și, când toate merg bine, o comisie de evaluare alcătuită de CJ Maramureș a dorit să spună „STOP” și pare-se că a și spus! Că scriem despre Centrul Creației Populare Maramureș e clar! Întrebările (unele dintre ele!) pe care comisia le-a adresat managerului au fost de o mare duritate! În cultură e greu de analizat o astfel de activitate. Până la acest moment, Ștefan Mariș a fost evaluat și răsevaluat, obținând calificative foarte bune!
Publicăm începând de azi fragmente elocvente ale raportului de activitate întocmit de Mariș și rezultatele concrete și excelente pe care instituția le are.

 Detaliile proiectelor derulate în perioada 2012 – august 2016

Activitatea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș a fost concretizată prin realizarea unui număr de 172  manifestări cultural-tradiționale în județ, vernisarea a 70 expoziții în județ, 12 expoziții în țară, 1 festival de film, 6 expoziții  în străinătate și 41 de târguri ale meșterilor populari în județ, 7 în țară, 1 în străinătate, 14 tabere. De asemenea reprezentanții instituției au participat la un număr de 33 festivaluri – concurs organizate în țară (la care s-au obținut premii).

În conformitate cu obiectivele și strategia instituției în perioada 2012 – august 2016 activitatea de tipărire a diverselor lucrări ce se integrează în programul de promovare a culturii tradiționale. Astfel, prin intermediul editurii noastre (Editura Ethnologica) am pus la dispoziția specialiștilor, dar și a publicului larg: a) nouă volume din colecția „Imago Mundi”; b) patru volume din colecția „Historia”; c) douăsprezece volume din colecția „Cultura Tradițională”; d) trei volume din colecția „Lirica”; e) cinci volume în afara colecției, în total 33 volume.

Tot la editura instituției am tipărit 18 numere din „Memoria Ethnologica”, revistă științifică a C.J.C.P.C.T. MM. În paginile acestor numere am publicat: a) 92 studii științifice cu autori români și străini; b) 83 colecții de folclor; c) 18 recenzii ale unor volume de specialitate.

O mențiune specială  trebuie să facem în cazul revistei „Memoria Ethnologica”: în anul 2011 Consiliul Național al Cercetării științifice (C.N.C.S.) a evaluat  publicația noastră și a decis acordarea acreditării la nivelul  C, ceea ce înseamnă o recunoaștere atât la nivelul național cât  și internațional.  Subliniem că, în anul 2011, revista Memoria Ethnologica a fost singura publicație din România, din sfera etnologiei-antropologiei, care a obținut acreditarea din partea C.N.C.S. Mai mult, recunoașterea în mediul academic internațional a venit odată cu indexarea revistei într-o prestigioasă bază de date științifice (BDI): EBSCO (S.U.A.)

Tot în cadrul acțiunii de susținere și promovare a culturii tradiționale în perioada 2012 – august 2016 am organizat: a) nouă tabere naționale și internaționale de Fotografie; b) cinci tabere  de pictură și artă populară.

În perioada 2012- august 2016 componenta de cercetare a reprezentat o prioritate în activitatea instituției. Astfel, avem 6 mari proiecte  de cercetare, aflate în derulare de mai mulți ani, și care vizează un număr de 61 localități din județ. La acestea se mai adaugă alte 144 campanii de cercetare în teren cu tematică punctuală (în scopul valorificării în cadrul colecțiilor din revista noastră de specialitate „Memoria Ethnologica” și completarea arhivei instituției).

Activitatea de conservare-arhivare s-a finalizat prin clasificarea, ordonarea și înregistrarea informațiilor obținute în urma campaniilor de cercetare din teren, rezultând un număr de 64 dosare (suport hârtie).

Ca urmare a activității deosebit de susținute în taberele de fotografie organizate, arhiva specializată pe imagine s-a îmbogățit cu aprox. 68000 fotografii etnografice în format digital, 3200 imagini de la diverse activități ale instituției și 210 fotografii vechi scanate, ce fac parte din colecții private.

Subliniem că acest tip de arhivă digitală este una dintre cele mai mari din țară, constituindu-se și într-o extrem de importantă bază de date pentru etnologi și specialiștii în antropologie vizuală. În acest moment arhiva vizuală a instituției deține peste 170.000 de imagini.

Numărul de vizitatori pe cele două site-uri ale instituției (www.cultura-traditionala.ro, www.memoria-ethnologica.ro) respectiv numărul de pagini descărcate au crescut foarte mult.

Numărul de pagini descărcate, în cei patru ani a ajuns la: a) 411.699 pagini pe www.cultura-traditionala.ro; b) 661.899 pagini pe www.memoria-ethnologica.ro

Numărul total de vizitatori este de: a) 79.176 pe www.cultura-traditionala.ro; b) 91.843 pe www.memoria-ethnologica.ro

Aceasta demonstrează că site-ul nostru a devenit unul dintre cele mai accesate și vizibile din țară în domeniul acesta de interes.  În clasamentul pe țări  al utilizatorilor marcăm o mare diversitate de arii geografice de proveniență ale acestora. Sunt  țări atât din Europa cât și din America sau Asia.


Colaborarea cu instituții, organizații, grupuri informale care se adresează aceleiași comunități

În decursul anilor 2012-2016 am colaborat cu mai multe instituții/organizații culturale, încheindu-se mai multe parteneriate în vederea derulării unor proiecte cu impact major pentru comunitate. Astfel,  s-au semnat parteneriate cu: Fundația Culturală Archeus Baia Mare, Asociația A.R.I.P.I. Copalnic Mănăștur, Filiala Maramureș de Științe Matematice din Baia Mare, Liceul de Artă Baia Mare, Asociația „Prietenii Armoniei” Baia Mare, Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic”, Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC Baia Mare, Asociația ReCreativ Baia Mare, C.J.C.P.C. T. Cluj, Casa de Cultură Baia Sprie, Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus, Centrul de Excelență în Promovarea Creativității Românești Baia Mare „Porțile Nordului”, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud, Centrul Universitar Nord din Baia Mare Facultatea de Litere, secția Arte Plastice, Clubul Copiilor Sighet, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, Colegiul Tehnic „C. D. Nenițescu” Baia Mare, Colegiul Tehnic „George Barițiu”, Fundația Culturală „Vasile Lucaciu”, Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni București, Montan Explor SRL Baia Mare (proiectul „Natură, tradiție, aventură-promovarea turismului în Defileul Lăpușului”), Muzeul de Etnografie și Artă Populară și Biblioteca Județeană „P. Dulfu”, Muzeul de Mineralogie Baia Mare, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare (parteneriat pentru proiectul expozițional „Soare luminos și Crăciun frumos), Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Palatul Copiilor Baia Mare, Primăria Orașului Săliștea de Sus, Scoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Baia Mare, Scoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare, Școala „Nicolae Iorga”,  Școala Gimnazială „George Barițiu” Sighetu Marmației, Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare, Școala Gimnazială „Octavian Goga” Baia Mare, Școala Gimnazială nr. 18  Baia Mare, Școala Gimnazială Mireșu – Mare (Proiectul educațional „Obiceiuri și tradiții culturale în Țara Codrului”), Uniunea Artiștilor Plastici – Sucursala Baia Mare.Total: 36 parteneriate.


                                                                               Informatia zilei de Maramures

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu