(Partea a V-a)
6.Confucianismul și daoismul în
timpul dinastiei Han (206 î.Cr. - 220 d.Cr.)
Dacă
perioada de peste 400 de ani a dinastiei Han nu se remarcă prin originalitatea
filosofilor săi (necăutarea originalității a avut întotdeauna rangul de virtute
pentru gânditorii chinezi), totuși, ea rămâne în istoria filosofiei ca vremea
schimbărilor și abordărilor cu bătaie lungă.
În
primul rând că, în afară de confucianism și daoism, atunci dispar toate
celelalte școli filosofice, iar confucianismul devine doctrina oficială a
statului imperial, rang pe care-l va deține până la sfârșitul secolului al
XIX-lea.
Apoi
că, după ce în anul 213 î.Cr. cărțile confucianiste au fost proscrise de primul
împărat al efemerei dinastii Qin și după distrugerea bibliotecilor în timpul
tulburărilor care au precedat urcarea pe tron a împăraților Han, astfel că,
după reinstaurarea păcii a fost nevoie de un uriaș efort pentru regăsirea și/sau
reconstituirea vechilor texte, îndeosebi a Clasicelor
confucianiste, după toate astea, vasăzică, la care se adaugă evoluția
limbii (textele vechi ajung greu de înțeles chiar pentru cărturarii Han),
izbucnește înverșunata polemică dintre partizanii „textului modern” (jin wen) al Clasicelor și cei ai „textului vechi” (gu wen), polemică ce nu viza numai chestiunile filosofice, ci avea
o miză politică și privea însăși persoana Maestrului.
Reprezentantul
cel mai de seamă al confucianismului Han, totodată omul care l-a îndemnat pe
împăratul Wu să ridice confucianismul la rangul de doctrină oficială și să
instituie sistemul examenelor ce aveau să deschidă calea mandarinatului
(materia pentru aceste examene o furnizau în exclusivitate cele cinci Clasice), este Dong Zhongshu (circa 179-104 î.Cr.), autorul lucrării
Bogata rouă a Primăverii și Toamnei.
Sistematizând
la maximum concepții deja prezente în lucrări anterioare și în Wei shu (lucrări cu caracter gnostic ce
aveau menirea să reveleze esoterismul Clasicelor),
Dong Zhongshu face din omul fizic și
moral un microcosmos, pe care – cu ajutorul binomului Yin-Yang și a celor cinci
Elemente – îl pune în amănunțită corespondență cu Universul (numit Cer-Pământ).
Cartea
cea mai reprezentativă a daoismului filosofic din perioada dinastiei Han, o
carte compilată la curtea lui Liu An, regele Huai-nan-ului (secolul al II-lea
î.Cr.), se numește Huai nan zi. Ea
reia cu o tendință mai sistematică, dar și mai sincretică în unele capitole,
ideile lui Lao Zi și Zhuang Zi.
Noțiunea
care capătă o deosebită însemnătate
la gânditorii Han (fie ei confucianiști, fie daoiști) este Qi, un termen cu multiple înțelesuri: abur, aer, suflu, diverse
emanații și exhalări. În limbaj filosofic și științific, orice energie este Qi: cele Cinci Elemente, Yin și Yang, simbolurile (gua) divinatorii (trigramele și hexagramele) din Yi jing. Ba mai mult, fiecare dintre
acestea are Qi-uri, forțe care se
interinfluențază în scopul animării ființelor și care s-au format printr-un soi
de decantare a nediferențiatului „suflu originar”: părțile pure s-au ridicat
pentru a forma Cerul, iar cele brute au alcătuit Pământul. Omul, care formează
o triadă împreună cu cele două „puteri”, este un amestec de elemente cerești și
pământești, altfel spus de Qi-uri mai
mult sau mai puțin subtile, echivalentul noțiunilor creștine de suflet și corp.
În
concepția autorilor cărții Huai nan zi, cele
mai subtile spirite/energii vitale
aparțin Cerului, corpul și oasele (îndeosebi oasele) aparțin Pământului, dar toate acestea trebuie să
revină de unde au purces. Înțelepciunea, ne învață cartea, constă în evitarea
pierderilor din aceste energii vitale și spirituale, pierderi care inevitabil se
produc odată cu manifestarea dorințelor și pasiunilor. De unde importanța
crucială a ataraxiei și armoniei lăuntrice...
Sfințenia, urmează cartea, constă în reîntoarcerea la starea prenatală,
adică în unirea cu Suflul primordial,
care este totuna cu Dao. Pentru
autorii cărții Huai nan zi, la fel ca
pentru Dong Zhongshu, un bun suveran domnește fără să intervină și-și învață
supușii fără vorbe. Influența lui este comparată cu cea a primăverii și
toamnei: prima trezește firea la viață, cealaltă maturizează plantele.
Cârmuitorul
înțelept, aidoma unui sfânt daoist, știe să-și păstreze forțele spirituale:
„Stă indiferent și fără acțiune, și totuși nu există nimic să nu împlinească;
stă liniștit și fără să cârmuiască, și totuși cârmuiește totul”. Astfel se
cârmuia în vremurile străvechi, dar lumea s-a degradat, așa că – pentru
stăvilirea răului – s-a recurs la pedepse și recompense.
Doar
câteva cuvinte despre Wang Chong (aprox. 27-96 d.Cr.), cel mai incitant
gânditor din perioada Han. În cartea Despre
echilibru (Lun heng), nu numai
că are o atitudine ostilă față de
religie în general, față de confucianismul gu
wen în special, dar cu aceeași vehemență el condamnă și viziunea daoistă
asupra lumii.
În
concepția lui, Cerul nu este decât „natura perfect indiferentă la soarta
oamenilor”. Fără idei și activitate, Cerul nu este nici creatorul ființelor
(toate ființele „au luat naștere în urma interferențelor naturale ale
influxurilor cerești și pământești”) și nici judecătorul care-i pedepsește pe
cei răi și-i răsplătește pe buni. Da, pentru că soarta tuturor depinde de
fatalitate!
Totuși,
Wang Chong crede în influențele stelare asupra destinului. Cum să supraviețuiască
sufletul, se întreabă cu mirare filosoful nostru, când „principiile vitale se
dispersează sau dizolvă” după ce corpul a dispărut?!...
În
legătură cu natura umană, Wang Chong se situează între Meng Zi și Xun Zi:
teoria primului este valabilă pentru oamenii peste medie, a celui de-al doilea
pentru oameni situați sub medie, însă – apreciază el – natura omului mijlociu este un amestec de bun și rău. Evident,
adaugă el, naturile rele la origine pot fi ameliorate prin educație.
Urmărind
ca orice afirmație să fie întemeiată pe fapte, tendință naturalistă care l-ar
fi putut îndrepta spre o cercetare științifică (peste aproape 1500 de ani,
metafizica lui Francis Bacon va fi un fel de fizică superioară!), Wang Chong
folosește expresia „ura pentru neadevăr” ca să caracterizeze starea de spirit
care l-a călăuzit.
Dar,
concluzionează Max Kaltenmark, „opera lui Wang Chong este mai ales negativă, el
nu propune nicio teorie constructivă și influența exercitată de el se datorează
tocmai scepticismului său”.
7.Neodaoismul
Odată
cu dispariția dinastiei Han în anul 220, începe Evul Mediu chinez, o perioadă
marcată pe plan politic de diviziunea aproape neîntreruptă a Imperiului (partea
de nord este ocupată de dinastii străine încă din anul 317). În plan
cultural-religios au loc două fenomene notabile: avântul înregistrat de daoism și
formidabila înflorire a budismului (religie și filosofie de origine indiană).
Sub
numele de Neodaoism este desemnată filosofia daoistă din
secolele III și IV d.Cr., o filosofie fără daoism religios (acesta cunoaște
dezvoltarea sa în paralel). Clasificarea are ca scop efectuarea unei nete
distincții între această filosofie și daoismul antic al lui Lao Zi și Zhuang
Zi.
Funcționarii
cărturari fiind practic înlăturați de la treburile publice în noile condiții politico-sociale,
mulți dintre ei și-au dedicat puterile creatoare filosofiei, artei sau poeziei.
Vasăzică, nemainteresați - precum cărturarii perioadei Han - de studierea și
editarea textelor vechi (locul Clasicelor
confucianiste a fost luat de idei), aceștia se simțeau atrași de filosofi, cu
precădere de daoiști și logicieni.
Ambele
curente au exercitat o imensă influență asupra gânditorilor timpului, cum
spuneam, cu toții pasionați de dezbaterile de idei.
Neodaoismul
are doi cărturari cu adevărat remarcabili: Wang Bi (226-249) și Guo Xiang (mort
în anul 312). Potrivit tradiției, cei doi nu și-au expus ideile în opere
originale, ci în comentariile la textele vechi, în principal la trei dintre
ele: Dao De Jing, Zhuang zi și Yi jing. In corpore, aceste trei opere clasice au fost denumite San xuan, expresie care se traduce prin „cele trei cărți
metafizice”. Termenul xuan (cu sensul
de sumbru, misterios) a fost împrumutat din cartea Dao De jing, unde contribuie la definirea lui Dao. De altminteri, însăși filosofia neodaoistă era denumită Xuan xue, adică studiul sau știința misterelor.
Wang
Bi a scris comentarii celebre la Lao zi
(Dao De jing) și Yi jing (Mutațiile), dar nu din categoria gloselor textuale
(elaborate după modelul comentariilor Han). În pofida tinereții sale, el a
contribuit la impulsionarea cugetării prin (a) relansarea metafizicii mult timp
abandonată și (b) prin îmbogățirea limbajului filosofic cu noi concepte.
a)În
ceea ce privește primul plan, Wang Bi s-a oprit mai ales la analiza
raporturilor Unu - Multiplu și Invizibil (Wu)
- lumea sensibilă (You). În
comentariul la primul capitol din cartea Dao
De jing, filosoful face cunoscut că Invizibilul este deopotrivă cu Dao, motiv pentru care întreaga lume
fenomenală își are obârșia în el. Pentru a-l putea cunoaște pe Dao, trebuie să fii aidoma lui – fără
dorințe și gol pe dinăuntru. Da, căci dorințele se nasc dintr-o lipsă sau
dintr-un vid și – după satisfacerea lor – dispar cu totul. De unde aserțiunea:
„Orice entitate este suspendată între două non-entități, orice prezență între
două absențe”.
În
comentariul la Yi jing, Wang Bi
afirmă că Unu nu este număr, dar că de la el s-au format toate numerele și că
tot el este cauza dintâi a tuturor entităților. Altfel spus: ”Multiplicitatea își
are originea în Unitate și trebuie generată de aceasta”. Taman cum trebuie să se întâmple în societate, unde
„împăratul singur ocupă locul eminent de unde guvernează lumea”. Potrivit
concepției lui Wang Bi, schema completă a raporturilor metafizice ar fi următoarea:
Vidul sau Invizibilul (Neantul, Wu),
identic cu Dao, este totodată Unul,
care se află la originea Multiplului, adică a lumii sensibile (You)!
Comentariul
lui Wang Bi la Yi jing, este de
părere Kaltenmark, face totodată dovada cum această Clasică a putut fi concomitent „un stimulent și un handicap pentru
gândirea speculativă”.
b)În
ceea ce privește contribuția noțională a lui Wang Bi la stimularea filosofiei
chineze, trebuie precizat faptul că el a fost primul cugetător care a întrebuințat
termenul „corp” (ti, cu sensul de
substanță), opus „funcției” (yong).
Tot el este acela care, după cum aminteam în primul capitol al prezentei
lucrări, a ridicat conceptul LI la
rangul de principiu metafizic.
Iată
cum un termen, care în mod obișnuit desemnează alcătuirea materială a lumii, la
el devine principiul ordonator al acesteia („Lumea nu este lipsită de ordine,
deoarece se conformează lui LI”),
precum și principiul de unitate al tuturor ființelor din lumea necontenitelor
schimbări, cu alte cuvinte însăși necesitatea și rațiunea lor de-a fi. Și
astfel LI va fi de aici înainte o noțiune
cardinală, iar în neoconfucianism (scris Li)
una extrem de importantă.
Comentând
cartea Zhuang zi, Guo Xiang se arată
mult mai radical decât Wang Bi în interpretarea conceptului Wu: chiar și lipsit de însușiri
sensibile, el nu mai este o realitate, ci un veritabil neant! Iată de ce, susține
Guo Xiang, fiind Dao spontaneitatea
naturală inerentă ființelor, el nu poate să fie cauza primă a lumii fenomenale.
Cum ființele există prin ele însele printr-un soi de generare spontană (străbunica orientală a generației spontane prin
care științificii moderni au încercat să explice apariția vieții din materia
fără viață), tot astfel propriul nostru eu
este rezultatul unei autoproduceri.
Wu, prin urmare, nu poate produce You (lumea sensibilă), iar ființele,
întrucât se transformă necontenit în interiorul lumii vizibile (fiecare pentru
sine și independent de celelalte), nu pot nici să iasă din Neant și nici să se
întoarcă în Neant.
Totuși,
concede Guo Xing, este o solidaritate între ființe în sânul Întregului (orice
entitate este necesară ansamblului și, viceversa, Întregul este necesar
particularului), așa încât „Întregul dăinuie veșnic și componentele acestui
Întreg sunt în perpetuă transformare”. În domeniul istoriei, de pildă, „cauza
prezentului este ansamblul trecutului”, fără a putea spune că o anumită
conjunctură specifică trecutului este cauza unei conjuncturi din prezent.
Morala
este relativă – depinde de natura schimbătoare a omului. Deoarece instituțiile
unei epoci devin insuportabile în alta, cîrmuitorul care se încăpățânează să le
păstreze face dovada clară că este inapt să se conformeze „spontaneității
naturale”, în acest mod el obstrucționând schimbările ce au loc în prezent.
Dar
cu toate că a pledat din răsputeri împotriva imitării înțelepților din trecut
(„a fi înțelept înseamnă a-ți urma firea și a o dezvolta”), totuși, pentru Guo
Xiang, ca și pentru Wang Bi, marele sfânt este Confucius. Da, căci „sfânt pe
dinăuntru și rege în afară”, potrivit celebrei formule din Zhuang zi, doar el a știut să se situeze în cele două domenii
complementare (al transcendenței și al contingenței), pe când Lao Zi și Zhuang
Zi s-au cantonat numai în transcendență.
De
unde se vede că, în comparație, de exemplu, cu contemporanul lor Xi Kang
(223-262), daoist până în vârful unghiilor, Wang Bi și Guo Xiang n-au fost daoiști
puri, filosofia lor politică și socială fiind îmbibată cu confucianism.
Sighetu
Marmației, George
PETROVAI
13 sept. 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu