miercuri, 28 septembrie 2016

Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a participat la ședința Colegiului Prefectural


Instituția Prefectului – Județul Maramureș a convocat pentru miercuri, 28 septembrie, o nouă ședință a Colegiului Prefectural, la care au fost prezenți prefectul Sebastian Mihai Lupuț, subprefectul Alexandru Bondrea și șefii serviciilor publice deconcentrate.
Pe ordinea de zi au figurat trei puncte:
1.     Raport de activitate a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș pe primele nouă luni ale anului 2016. A prezentat Vasile Pop, director executiv adjunct DSVSA Maramureș
2.     Raport de activitate pe anii 2015-2016 al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură -  Centrul Județean Maramureș. A prezentat Ioan Florin Urs, director executiv APIA Maramureș
3.     Programul Colegiului Prefectural Maramureș pe trimestrul IV 2016. A prezentat prefectul Sebastian Mihai Lupuț
Vasile Pop, director executiv al DSVSA Maramureș, a declarat că în ultimii ani numărul fermelor comerciale de porcine, bovine și păsări a crescut și există, de asemenea, o dinamică bună a centrelor de colectare. În ceea ce privește pericolul reprezentat de pesta porcină africană, au fost diagnosticate și confirmate cazuri la granița cu Ucraina. Boala nu se transmite la om, dar produce pagube însemnate din punct de vedere economic. În România nu există nicio suspiciune de pestă porcină africană; au fost înregistrate cazuri doar în Republica Moldova. În eventualitatea în care boala va ajunge în țara noastră, se va proceda la evaluare, uciderea animalelor infectate și despăgubirea proprietarilor. Însă au fost luate măsuri de prevenție, cum ar fi faptul că la punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației nu se permite introducerea în țară a alimentelor de origine animală. Există, de asemenea, pericolul de introducere în țară, prin zona de sud, a două boli contagioase care afectează bovinele. În ceea ce privește rabia, în ultimul timp se înregistrează tot mai puține cazuri de animale bolnave, în primul rând datorită rezultatelor bune ale vaccinării aeriene.
Ioan Florin Urs, director executiv APIA Maramureș, a prezentat situația Centrelor Locale APIA din Baia Mare, Șomcuta Mare, Ulmeni, Târgu Lăpuș, Vișeu de Sus, Sighetu Marmației, Ocna Șugatag. În ceea ce privește organigrama, există 112 posturi aprobate, 5 posturi fiind vacante. Ioan Florin Urs a arătat că la nivelul APIA Maramureș se înregistrează un deficit de personal uneori destul de acut. Referitor la plățile efectuate către fermieri și ulterior dovedite necuvenite, există în total 10.460 de dosare, suma totală stabilită fiind de 4.191.278 euro, din care s-a recuperat 86,56%. În perioada octombrie 2015 – septembrie 2016, APIA a avut în instanță 45 de dosare, din care 20 de litigii înregistrate în 2016. Suma totală plătită către fermierii și producătorii agricoli din Maramureș în cursul anului trecut a fost de 42 milioane euro. Fermierii care au aplicat schema pentru micii fermieri reprezintă 78% din totalul celor care au solicitat plăți directe în județul Maramureș. Conform directorului executiv, fermierul mic este definit ca fermierul care în anul anterior de plăți a încasat în total până la 1.250 euro.
Prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, a propus crearea, de la începutul anului 2017, a unei comisii care să analizeze problemele apărute în domeniul agricol. Din aceasta ar urma să facă parte reprezentanți ai APIA, ai Direcției Agricole, ai DSVSA, reprezentanți ai producătorilor și fermierilor etc. În final, reprezentantul Guvernului în teritoriu a prezentat succint activitatea Instituției Prefectului în ultima lună, precum și programul pentru următoarea perioadă.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu