Nu-i la îndemîna oricui să treacă dincolo de atrăgătorul
ambalaj al democrației zilelor noastre (dreptul de-a fi neomenos și nedrept,
libertatea ca indispensabil atribut al neosclaviei, neliniștile egalității
aparențiale într-o lume a tot mai accentuatelor inegalități subtanțiale etc.)
și
să constați enormele-i neajunsuri taman în fieful său occidental.
Primul pas pe drumul deslușirii
adevărului în această chestiune constă în adoptarea unei poziții corecte vizavi
de politică și făcătorii ei. Doar astfel se poate observa că, în mult mai mare
măsură ca altădată (altele sunt actualele mijloace de masificare prin
intoxicare doctrinară și sterilizare intelectuală), politica este atotputernica
artă a creării iluziei că tot ce zboară se mănâncă, altfel spus că, după vrerea
celor ce posedă pâinea și cuțitul acestei lumi, la țanc se poate face din alb
negru și viceversa!
Nefiind democrația creația trufașului
om modern, ci a grecilor antici (în orașele-state ea era exercitată în mod
direct), cauzele neajunsurilor acestei mult lăudate forme de guvernământ din
vremea noastră trebuie căutate în votul universal, parlamentarism și năravurile
marilor democrați (sic!), adică acolo unde sunt condiții prielnice pentru
producerea și dezvoltarea lor.
Iată câteva dintre carențele (lista
rămâne deschisă) care, potrivit părerii lui Churchill, fac din democrație
(evident, din cea occidentală) o formă de guvernământ grozav de imperfectă:
1)Filosoful francez Henri Bergson
spunea despre democrație că este singura formă de cârmuire „compatibilă cu
libertatea și demnitatea omului”. „Atâta doar”, a completat el. „că nu posedă
un criteriu viabil de selecție a valorilor”. Mă întreb ce-ar fi spus despre
originala noastră democrație postdecembristă și despre sfidătorul ei sistem de
recrutare a ticăloșiei naționale, respectiv de promovare și căpătuire a
lichelelor…
2)În masivul tratat Destinul omenirii, gânditorul român
P.P.Negulescu nu doar că identifică majoritatea parlamentară cu noua tiranie
din Franța liberală (neputând la vremea respectivă să joace rolul de arbitru în
disputele dintre partidele politice, președintele francez, „executor orb și
pasiv al majorității”, era un simplu „maestru de ceremonii”), ci evidențiază
totodată jalnica rocadă de pe eșichierul politic al Hexagonului, unde locul
abuzurilor de sus (din vremea monarhiilor absolute) a fost luat de abuzurile de
jos (din perioada parlamentarismului).
Oare ce-ar fi spus ilustrul nostru
compatriot despre găștile/majoritățile parlamentarilor penali și trădători din
vremea noastră, precum și despre penibila misiune a președintelui României
nelibere de a promulga legi făcute de hoți pentru hoți?!...
3)Dacă încă de atunci (din perioada
interbelică) se căutau soluții cu tentă selectiv-calitativă pentru diminuarea
agresivității votului eminamente cantitativ (de pildă, voturile cetățenilor să
aibă o greutate direct proporțională cu pregătirea lor intelectuală), iată ce
spunea în anul 1793 faimosul „convențional” Barère de Vieuzac despre realegerea
la nesfârșit a „mandatarilor” națiunii: „Realegerea indefinită pune pe oameni
în locul instituțiilor. Ea creează lingușitori ai poporului, care devin,
repede, stăpânii sau tiranii lui…”
Cu următoarea completare în ceea ce
privește alegătorii din România postdecembristă. Într-un sfert de veac, s-au
constituit două mari categorii de trăitori pe aceste meleaguri: adevărații cetățeni, adică românii care
au un anumit statut social și moral-spiritual (respectă legile, tradițiile și
pe semenii lor; se achită cu conștiinciozitate de obligațiile față de stat și
comunitate; posedă nivelul de cunoștințe generale pretins unui om modern) și simplii locuitori pe teritoriul României
(nu produc nimic, ci doar consumă și pretind ajutoare sociale; știu doar de
drepturi, nu și de obligații; sunt complet străini de conștiință, cunoștințe de
ordin general, elemente de atitudine civică și conduită).
Se subînțelege că, întrucât dețin
discernământul necesar în ceea ce privește rolul scrutinului, drept de vot ar
trebui să aibă doar românii din prima categorie. Dimpotrivă, incapabili de vreo
decizie privind calitățile moral-intelectuale ale candidaților, ba mai mult,
dornici să perpetueze actualul dezastru alimentat cu pomene electorale
deghizate și ajutoare sociale fățișe, simplii trăitori pe aceste meleaguri (în
realitate masa de manevră a PSD-ului, care asigură statornica popularitate a
acestuia de 40%) trebuie excluși de la vot până când ei vor face dovada
palpabilă că au dobândit calități de cetățeni autentici!
N.B.Atenție,
în majoritatea cazurilor (nu doar la
noi, ci și pe alte plaiuri) popularitatea n-are nimic în comun cu onestitatea și
capacitatea candidaților!
4)Ipocrizia și oportunismul sunt
alte două plăgi devenite virtuți în plan politic. Diplomații și politrucii își
justifică fățărnicia cu spusa: „Omului i-a fost dat cuvântul ca să-și ascundă
gândul”. Iar prin oportunism, ne spune Negulescu, trebuie să înțelegem
atitudinea acelor oameni, „care nu sunt lipsiți de calități, dar sunt lipsiți
de convingeri”. Sintagma „lipsiți de convingeri” nu trebuie să le dea speranțe
de onorabilitate oportuniștilor, asta deoarece convingerile sunt o parte însemnată a caracterului…
În strânsă și inseparabilă legătură
cu ipocrizia și oportunismul sunt alte însușiri ale politrucilor puși pe fapte
reprobabile: necinstea, neomenia, lingușeala cu superiorii (tot timpul) și cu
alegătorii (doar în campaniile electorale), traseismul politic și, îndeosebi,
egoismul tuturor acestor ipochimeni, care pun josnicele lor interese mai presus
de interesele generale ale poporului.
De unde justa și tranșanta concluzie
a lui P.P.Negulescu: „Mai necesară și mai urgentă decât o reformă a instituțiilor
ar fi o reformă a oamenilor!”
Sighetu Marmației,
George PETROVAI
20 sept. 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu