luni, 22 august 2016

POEŢI în NORD LITERAR, AUGUST 2016


VERSURI DE: IOANA TRICĂ, GELU DRAGOȘ, MIHAELA AIONESEI - NR.7-8/IUL.-AUG.2016


Ioana TRICĂ

Chipul meu de-astă-vară

Nu știu ce să fac cu stolurile
de fluturi din capul meu
Poate ar trebui să le aduc aminte
că e iarnă 

E iarnă peste câmpurile
de la Grindu. În jur se aşterne moale
zăpada
În oraşul tău ninsoarea e neagră
şi miroase a cauciuc şi a benzină
Aici pe câmpurile de la Grindu
ninsoarea e albă și e multă lumină.

Vino, n-am nicio adresă. Nici nume
nici stradă
Doar linişte și nopţi adânci.
Prea multe.
Lacuri sau nori de cerneală.
Vrăbii în podul casei
și stoluri de fluturi
ce au rămas pe chipul meu de-astă-vară.

Falsă luciditate

Cea din urmă ninsoare nu ne leagă
de nimic. Se face doar o pace adâncă
luminoasă şi moale în care
să ne cuibărim un centimetru de timp
să exersăm o stare de fericire
cu formele ei calde şi goale. Apoi

să o aruncăm pe geam
iar ea să-şi rostogolească
sunetele ei false rotunde
pe care noi - oricum - nu le doream.

Scrisoare către falşi prieteni

Fac ce pot
Unele lucruri le termin, altele nu
Trec pe lângă maluri stinghere
cariatide de nepăsare
Sfârşitul unui an nici tigru nici leu
mă ignoră, îl ignor
Fac ce pot.
Începutul nu-l ştiu, sfârşitul e înscris în început
Vin din ceasuri străine de mine

şi tac. vă las vouă liniile stridente ale zilei, promisiunile false şi dulcegăriile de sezon. vă las vouă iluzia succesului, frazele zornăitoare şi premiile date reciproc. eu ascult vocea tăcută a câmpiei, nimic din ce preţuiţi voi nu ajunge aici. 

În rest, fac ce pot
Unele lucruri le termin, altele nu.

Înserare fără de timp

Înserare fără de timp
sau fără de scop
peste albul în care se întorc norii
cu chipul ascuns al zilei de ieri

Aici nu e decât lumea –

O prezenţă albă continuă
gata să fie ştearsă din timp

Nu sunt decât oamenii şi culorile gândurilor
umbrele şi luminile faptelor lor

Aici nu e Nimeni.

Cuburi de oglinzi

Aceiaşi ochi de lumină târzie
îi urmăresc paşii nesiguri

De pe terase albe de nori
se-apleacă rece amintirea

Cărări capcană scânteind în umbră
şi în luciul adânc al fântânii

Amiaza se încheie
aşa cum a început
cu respiraţia înaltă a gândirii
cu tăierea cuvintelor în blocuri de piatră

şi cuburi de oglinzi răsturnate.


Gelu DRAGOŞ

pentru femeia ce-o aştept

sufletul meu
e o coală de hârtie
pe care inima
a început să
scrie femeie
pentru tine
al iubirii vers

din vise mi-am clădit
un univers
în care suntem împreună
o tu
şi un eu
nedespărţiţi

şi drept dovadă
la picioarea
îţi aştern
covor din lăcrimioare
îmbălsămate în lacrimi
de iubire
să ne aducă
fericire.

Aşa am trăit eu

între două inundări
ale sufletului
am săpat o fântână
cu apă limpede
răcoroasă
cu braţele-mi aspre
am ridicat o casă
visând lalele pestriţe
împreună cu Ana
am zămislit doi copii
ce ne sunt
lumina vieţii
printre atâtea coşmaruri
hăituit de atâtea năluci şi  rele
am zărit lumina
chipului Tău Doamne
ştiu, ca să fiu cu Tine
va trebui să plec
departe…

Curând…

Atâta frumuseţe cuprinde fiecare zi
Când soarele şi luna îşi fac bine treaba
Dar oricât de multă dragoste mă împresoară
Atât de monoton îmi curge izvorul vieţii mele
Nimic nu e spectaculos în toate cele
Doar faptul că Tatăl n-a uitat încă de mine…
Mă sting în fiecare zi câte puţin când nu te am pe Tine
Şi tot mai mult mă tem de iad şi focurile gheenei

Smerit te port în suflet şi-n gându-mi zi de zi
Prin valurile vieţii îţi spun Doamne Isuse Sfinte
Eu doar prin Tine şi Tatăl pot răzbi…

Mihaela AIONESEI
(Târgu Secuiesc)

povestea cuielor mele

am terminat cu greu liceul electromecanic
la treapta întâi viața era să-mi tragă o țeapă
și să nu mai intru într-a doua
să învăț cum se sapă roua
cu diploma în buzunar am fost mulți ani
cel mai constrâns hoinar
ce n-avea bani nici de cafea
ce fete/ ce plimbări/ ce alea alea...
erau doar vise împachetate în dulăpior
m-am întrebat de multe ori
ce caut eu printre atâtea agregate
șuruburi și cuie netede sau striate
când mintea mea-i călare
când pe-un roib alb când pe unul verde
și când nimeni nu mă vede
dau cu mine de pereții care prind contur
de astre negre sau albastre
se zgâiesc la mine mirate
precum câinii așteptând luna albă la apus
ce viață plină de cucuie am dus
conice sau rotunde
îmi aminteau mereu că n-am loc niciunde
așa că m-am întors la viața mea de cuie
cu cap cârlig/ teșit sau înecat
așa mi-am învățat stările care au urmat
și poate dacă nu aș fi știut
cum se ține șurubelnița dreaptă
nici rănilor nu le-aș fi putut spune
cum să stea aliniate ca niște soldăței de plumb
nu, nu plumbul lui Bacovia
ci cel de-a lungul timpului adunat
de care-mi vorbea un doctor la un control de rutină
cică-s cariată de boli și plină de rugină
iar plumbul în cantitate mare devine toxic
și atrage după el și alte metale mai grele
ei și care ar fi Doamne marea greutate
cu o tijă de oțel în spate
sunt mai puternică decât puful de păpădie
pe care-l ții Tu la pălărie
am să mă strădui să-l țin în frâu
până voi înghiți toate cuiele repartizate
până inima se va da deoparte
să-i facă crucii Tale loc
dar până atunci Doamne
mai lasă-mi timp de-o poezie
pe care s-o scriu cu mândrie
liceului care să fiu dârză m-a învățat
chiar dacă greu l-am terminat

pelerin fără umbră

forma de biserică stă în rugăciuni
azil cerând rănilor mute
aceeași gloată oferă nelegiuirilor răstignirea
- capul pelerinului vrem!
al acestui neisprăvit ce umblă cu nerușinare îmbrăcat în poem
- să-l răstignim! să-l răstignim!
s-avem sânge să bem!
sufletul se făcu ghem
silabele s-au bătut în cuie
partea nevăzută s-a urcat pe cruce
șiroiau macii
soarele se zvârcolea ca frunza în toamnă arsă
îngerii chemau vracii
magii dezlegau mistere
șarpele sâsâia disprețul
se împrăștia în aer
ca praful ciupercilor otrăvitoare
pescărușii înalță giulgiul
marea geme
dincolo de orizonturi
lumina


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu