miercuri, 17 august 2016

Întâlnire de lucru pe tema atragerii de fonduri europene prin PNDR

La inițiativa prefectului Sebastian Mihai Lupuț, miercuri, 17 august, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut loc o întâlnire pe tema finanțării de proiecte prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Au participat: prefectul Sebastian Mihai Lupuț, subprefectul Alexandru Bondrea, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, Simona Man, director general adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale  (AFIR), Sorin Radu,  director al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare, Sorin Marius Pop, director al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Maramureş, Fernando Palici, expert DATLIN-SL AFIR, Felicia Onofre, expert DIVA-SIB-CI AFIR, Constantin-Florin Iacob, expert DAF-SAF-CE- AFIR, primari și alți reprezentanți ai celor 76 de unități administrativ-teritoriale din județ.
          În deschiderea întâlnirii, prefectul Sebastian Mihai Lupuț a arătat că întâlnirea cu reprezentanții AFIR reprezintă o promisiune ținută, dar și îndeplinirea uneia dintre atribuțiile Instituției Prefectului, aceea de a informa autoritățile și cetățenii cu privire la posibilitatea accesării de fonduri europene. Prefectul i-a îndemnat pe cei prezenți să profite de ocazie pentru a-și face cunoscute nedumeririle, problemele și piedicile întâmpinate în derularea de proiecte europene, întrucât întâlnirea a fost gândită ca una interactivă.
          Simona Man, director general adjunct al AFIR, a arătat că apreciază interesul crescut pentru PNDR și a afirmat că primarii sunt cei mai importanți actori pe plan local, acționând ca o curea de transmisie între AFIR și potențialii beneficiari ai programelor agricole și non-agricole. Sorin Radu, director al CRFIR 6 NV, a precizat că Regiunea Nord-Vest a avut un parcurs mulțumitor până acum în ceea ce privește accesarea fondurilor prin PNDR, situându-se pe primul loc în clasamentul regiunilor de dezvoltare, prin atragerea a peste 1 miliard de euro. Totuși, în interiorul regiunii Maramureșul a avut o pondere mai puțin însemnată, printre cauze numărându-se și considerente obiective. Sorin Radu a nominalizat câteva sectoare pe care Maramureșul ar trebui să pună accentul, cum ar fi turismul rural și zootehnia.
          În ceea ce privește fondurile disponibile, acestea mai pot fi accesate în prezent pentru apă și canalizare, curând fiind așteptată lansarea măsurii pentru drumurile agricole. De asemenea, vor putea fi accesate fonduri pentru construirea de creșe, grădinițe și afterschool-uri, pentru restaurarea monumentelor istorice sau pentru recondiționarea și dotarea căminelor culturale. Totodată, este disponibilă linia de finanțare pentru sectorul zootehnic.
          O parte dintre primarii prezenți și-au exprimat dorința ca procedura accesării fondurilor să fie simplificată, iar alții au cerut, punctual, anumite modificări legislative.
          Joi, 18 august, de la ora 11, în sala mare a Palatului Administrativ, va avea loc o întâlnire similară cu potenţialii beneficiari privaţi ai fondurilor europene, din sectoarele agricol şi non-agricol: Grupurile de Acțiune Locală din Maramureș, asociații și grupuri de producători, cooperative agricole, organizații interprofesionale, instituții publice și persoane juridice.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu