sâmbătă, 20 august 2016

Înscrieri la atelierele de traducere literară organizate de Centre National du Livre din Franța și ICR

În urma parteneriatului semnat în martie 2016 în cadrul Salonului de Carte de la Paris, Centre National du Livre din Franța și Institutul Cultural Român organizează ateliere de traducere la București și Paris. Atelierele se adresează tinerilor traducători români din limba franceză interesați de literatură (roman, proză scurtă, poezie, eseu) și de științe umaniste și sociale (filozofie, antropologie, sociologie, istorie, economie, științe politice etc.) și vor urmări formarea sub toate aspectele implicate de practicarea actuală a profesiei de traducător.

Atelierele se vor desfășura, în perioada octombrie 2016-aprilie 2017, la sediul ICR din București (Aleea Alexandru nr.38, sectorul 1), prin întâlniri lunare și corespondență online, iar în perioada iunie-iulie 2017, printr-un stagiu de două săptămâni la Paris. Coordonatorii atelierelor vor fi poetul și traducătorul Bogdan Ghiu și specialiștii CNL (Centre National du Livre).

Institutul Cultural Român va asigura cheltuielile de transport pentru participanții care vin din provincie. În Franța, participanții vor beneficia de o bursă de sejur oferită de Centre National du Livre. Textele traduse în cadrul atelierelor vor fi publicate într-un volum la o editură din România. Lista lucrărilor din care vor fi extrase pasajele pe care se va lucra în cadrul atelierelor va fi propusă de către organizatori, dar și candidații pot propune un proiect personal de traducere (carte sau autor), care, în urma evaluării, ar putea fi reținut.  

Condiții de eligibilitate

Numărul maxim de participanți este de 10. Candidații trebuie să fi împlinit 18 ani, să fie disponibili pentru întreaga durată a atelierului și să fi publicat cel puțin o traducere literară (carte sau articol științific) din limba franceză în limba română, din domeniile anunțate, la o editură sau într-o publicație științifică recunoscută din România, dar nu în regie proprie.

Dosarul de candidatură va trebui să conțină:

- formular de înscriere (poate fi găsit în documentele atașate);

- CV (maximum 2 pagini), conținând în special lista traducerilor publicate;

- o scrisoare de motivare (maximum 1 pagină);

- un exemplar din cea mai recentă traducere (carte sau articol științific), împreună cu textul original (ambele vor fi returnate candidatului);

- o copie a pașaportului.

Dosarele vor fi redactate și completate în limba franceză și trimise prin poștă până joi, 15 septembrie 2016 (data poștei).

Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sectorul 1, cod poștal 011824, Bucureşti.

Rezultatele vor fi anunțate vineri, 30 septembrie 2016. Orice dosar incomplet va fi descalificat. Candidaturile vor fi examinate de o comisie mixtă CNL-ICR.

Un proiect derulat de Centrul Național al Cărții din cadrul ICR.

Persoană de contact: Simona Brînzaru


e-mail: simona.branzaru@icr.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu