miercuri, 17 august 2016

Comunicat de presă

Având în vedere prioritatea strategică fundamentală a Guvernului României  privind creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene prin Programul 2014-2020, Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş organizează în zilele de 17 şi 18 august a.c., în sala mare a Palatului Administrativ, două  întâlniri  privind măsurile de finanțare prevăzute în noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Astfel, în data de 17 august 2016, de la ora 11.00, va avea loc întâlnirea cu beneficiarii publici, respectiv unitățile administrativ teritoriale (fie acestea rurale sau urbane), iar în data de 18 august 2016, de la ora 11.00, întâlnirea cu beneficiarii şi potenţialii beneficiari privaţi ai fondurilor europene, din sectoarele agricol şi non agricol: Grupurile de Acțiune Locală din Maramureș, asociații și grupuri de producători, cooperative agricole, organizații interprofesionale, instituții publice. La întâlnirea din 18 august sunt invitați să ia parte toți cei interesați de accesarea fondurilor europene prin PNDR 2014-2020.
În acest sens, o echipă de specialiști din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - organism intermediar în gestionarea fondurilor europene, condusă de  doamna Simona Man, Director general adjunct al Agenției, conducerea Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare, precum și conducerea Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Maramureş vor fi prezente la cele două întâlniri.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș
         



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu