sâmbătă, 27 august 2016

Centenarul Primului Război Mondial aniversat în Baia Mare

Data de 26 august a fost decretată prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015 ca fiind ziua prin care se aniversează Centenarul Primului Război Mondial.
În garnizoana Baia Mare, la Monumentul Ostașului Român din Parcul „Regina Maria” s-a organizat ceremonia publică de rostire solemnă a numelor eroilor români care au murit luptând pentru libertate, credință, întregirea neamului și a teritoriului național, punând prin jertfa lor, Patria mai presus decât propria existență.
Astfel, programul acestei manifestări a început cu o slujbă religioasă, urmată apoi de un moment de reculegere. În cadrul acestei ceremonii de comemorare, Ioan Doru Dăncuș – vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, Alexandru Bondrea – subprefect al județului Maramureș, Marinel Rob – primar interimar al Municipiului Baia Mare, dar și reprezentanți ai structurilor Ministerului Apărării Naționale au rostit numele eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane și aprinderea de lumânări în memoria eroilor căzuți pentru Reîntregirea României.


                                                                                  CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu