vineri, 29 iulie 2016

La mulţi ani Mircea Lucescu !


Antrenorul formaţiei Zenit Sankt Petersburg, Mircea Lucescu, cel mai titrat tehnician român, cu 12 titluri de campion, opt în Ucraina, două în Turcia şi două în România, a împlinit, joi, vârsta de 71 de ani.
Cele mai multe performanţe din cariera de antrenor le-a obţinut în Ucraina, alături de fosta sa formatie Şahtior Doneţk, cu care a câştigat de opt ori campionatul, de cinci ori Cupa Ucrainei şi de alte şapte ori Supercupa.
Cea mai mare performanţă din carieră a obţinut-o tot cu Şahtior: câştigarea Cupei UEFA, în 2008. Lucescu a mai ajuns în semifinalele Cupei Cupelor, cu Dinamo Bucureşti, în sezonul 1989-1990 şi în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, cu Galatasaray Istanbul, în sezonul 2000-2001. În 2000, imediat după ce a preluat echipa Galatasaray, Lucescu a câştigat Supercupa Europei, alături de Gheorghe Hagi şi Gică Popescu, jucători la acea vreme.
Ca selecţioner al României, Mircea Lucescu a calificat naţionala la Euro 1984, dintr-o grupă din care făceau parte campioana mondială de la acea vreme, Italia, Cehoslovacia, Suedia şi Cipru.
Mircea Lucescu s-a născut pe 29 iulie 1945 în Bucureşti şi a antrenat de-a lungul carierei formaţiile: Dinamo Bucureşti, Corvinul Hunedoara,  Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid Bucureşti, Inter Milano, Galatasaray, Beşiktaş, Şahtior Doneţk, precum şi echipa naţională a României. În prezent se află pe banca tehnică a echipei Zenit Sankt Petersburg.
În cariera de jucător, Mircea Lucescu a evoluat la Dinamo Bucureşti, Ştiinţa Bucureşti şi Corvinul Hunedoara. Alături de Dinamo, Lucescu a câştigat şapte campionate.


                                                             Cristi SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu