miercuri, 29 iunie 2016

Întâlnire a finanțiștilor cu agenții economici mijlocii și mici din județul Maramureș



Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş a organizat miercuri, 29 iunie, o întâlnire în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc la Centrul de Instruire şi Marketing al Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş din Baia Mare. Aceasta a fost prima întâlnire dintr-o serie pe care Instituția Prefectului – Județul Maramureș și-a propus să o organizeze împreună cu instituțiile deconcentrate și agenții economici maramureșeni.
Au participat: prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, Dan Maier, șef Administrație adjunct – Colectare, Administrația pentru contribuabili mijlocii;  Mariana Gușet, șef Birou Informații fiscale, Administrația pentru contribuabili mijlocii; Alina Marincaș, șef serviciu Registru contribuabili, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș; Maria Morcovescu, directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș; agenți economici mijlocii și mici din județul Maramureș.
Prefectul Sebastian Mihai Lupuț le-a mulțumit celor prezenți pentru faptul că au acceptat să participe la o asemenea întâlnire și a mărturisit că este cu sufletul aproape de breasla finanțiștilor. Acesta a arătat că, încă dinainte de a fi numit prefect al județului, a avut semnale privind anumite probleme de comunicare existente între autorități și contribuabili, motiv pentru care a considerat neceară organizarea unei asemenea întâlniri.
Dan Maier a precizat că finanțiștii clujeni au experiența întâlnirilor cu contribuabilii. Acesta a recunoscut că plata obligațiilor fiscale este o temă sensibilă: “Nu dorim să plătiți mult, dorim să plătiți cât ați declarat.” Dan Maier a afirmat că știe despre existența unor deficiențe în fluxul informational dintre finanțiști și contribuabili și a specificat că își dorește o comunicare corectă și operativă.
În continuare, au fost abordate câteva teme de actualitate: prezentarea prevederilor Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Nr. 1105/2016 din 29 martie 2016 pentru modificarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA (acest ordin intră în vigoare la data de 1 iulie 2016); proiectul de Ordin al Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea și completarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3841/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (088) ”Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA”.
                Pe tot parcursul întâlnirii, reprezentanții agenților economici mijlocii și mici au putut adresa întrebări și primi răspunsuri legate de temele de discuție propuse.


Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu