sâmbătă, 25 iunie 2016

Află cine merită să primească alimente gratuite de la Uniunea Europeană

Jumătatea lunii august este termenul limită până la care ajutoarele alimentare venite de la Uniunea Europeană trebuie distribuite în toate cele 76 de localităţi ale Maramureşului. Conducerea Prefecturii a anunţat faptul că momentul începerii distribuţiei pachetelor către populaţie este decis de autorităţile locale, imediat ce acestea dispun de listele actualizate cu beneficiarii. Livrarea produselor alimentare către primării se poate face în intervalul 16 iunie – 16 august.
Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare alimentare distribuite în cadrul POAD şi care au calitatea de destinatari finali în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 223/2014 sunt familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei.
Beneficiari ai acestor ajutoare sunt şi şomerii care beneficiază în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale de până la 450 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţean care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv, pensionarii sistemului public de pensii, beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit este de până la 450 lei/lună inclusiv.
Legea spune că moştenitorii beneficiarilor înscrişi pe listele iniţiale care au decedat până la data distribuţiei ajutoarelor alimentare nu pot primi ajutoarele la care ar fi avut dreptul beneficiarii respectivi până la deces.
Pachete alimentare vor putea primi şi persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionistă a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, ale căror cuantum cumulat este de până la 450 lei/lună inclusiv, persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private, persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, stabilite prin dispoziţie a primarului.
Preluare INFO MM

                                                                             DRAGOŞ HOJDA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu