luni, 25 aprilie 2016

Editorialul lui Dumitru Păcuraru



A trecut multă vreme de când în PSD nu a fost un scandal la scenă deschisă. Spre deosebire de alte partide, social democraţii şi-au spălat rufele murdare în familie. Poate că şi acest lucru a contribuit la unitatea de granit a PSD care îl face să fie cea mai importantă formaţiune politică din această perioadă.
Divergenţele au apărut după condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea la doi ani de închisoare cu suspendare. Aflându-se în preajma unei campanii electorale grele, conducerea partidul a decis ca Liviu Dragnea să rămână în funcţie. A făcut notă discordantă Valeriu Zgonea. Cunoscut în cercurile partidului ca un adversar al lui Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, ca preşedinte executiv, este cel ce urmează să conducă PSD în cazul în care liderul demisionează.Valeriu Zgonea a forţat nota cerând demisia celui condamnat, însă gruparea Dragnea face zid în jurul liderului. Până şi Victor Ponta i-a sărit în ajutor lui Dragnea. Mai mult decât atât, fostul premier, ca politician abil ce se află, a lansat un subiect mai fierbinte decât sentinţa. Ponta lansează acuzaţia că ofiţerii acoperiţi încearcă să pună mâna pe PSD. Chiar şi în guvernul său, un ministru şi totodată vicepreşedinte, era ofiţer acoperit. Declaraţia lui Ponta a făcut furori. Învăţase această lecţie de la Traian Băsescu şi iată că o aplică la perfecţie. În această perioadă instituţiile de forţă, în special SRI, au imaginea unor forţe oculte care vor să controleze politic tot ce mişcă în această ţară. Nimic nu întrece în grozăvie existenţa unui “ofiţer acoperit” în instituţiile civile, guvern, parlament, justiţie, presă. Până şi acuzaţiile de corupţie pălesc în umbra unui “acoperit”. Este o reacţie de respingere, o reamintire a trecutului de tristă amintire când Securitatea era sinistrul organ care apăra regimul comunist prin teroare, încălcând cele mai elementare drepturi ale omului. Existenţa într-un organism, într-o instituţie a unui singur ofiţer acoperit descalifică total respectiva instituţie. Pentru SRI este la fel de periculoasă acuzaţia că infiltrează în societatea civilă ofiţeri acoperiţi ca asemănarea cu fosta Securitate.În acest context trebuie înţeleasă declaraţia lui Victor Ponta. Fostul premier şi fost lider al PSD a aruncat deasupra partidului un adevărat scut, într-o perioadă, într-adevăr, dificilă. Plecarea lui Dragnea în acest moment ar demoraliza armata partidului, deşi despre PSD se spune că a ajuns la performanţa de a funcţiona fără lider. Este puţin exagerat, însă nu foarte departe de adevăr. Şi alte partide bine structurate, cum ar fi PNL, din inerţie, o vreme merg mai departe fără lider. Ele pot sucomba în momente politice cruciale, adică în perioadele electorale şi post-electorale. Fără o comandă unică o formaţiune politică intră în disoluţie.În consecinţă, este de datoria opoziţiei să profite de situaţia în care se află liderul PSD şi să-i ceară demisia. Aşa procedează nu doar PNL, ci şi Partidul Popular European îi cere lui Dragnea să-şi dea demisia din moment ce are o condamnare penală definitivă.  Dacă mai vine un ajutor şi din interior, şansele de a destabiliza adversarul sunt şi mai mari. Poate fără să ştie, Valeriu Zgonea a jucat exact acest rol, al celui care încearcă să destabilizeze partidul. Azi, preşedintele Camerei Deputaţilor va anunţa dacă îşi dă demisia, aşa cum ameninţa vineri. Dacă nu are în spate o grupare puternică, o susţinere a unor organiaţii judeţene, Valeriu Zgonea nu are un viitor prea roz în PSD. În schimb, Victor Ponta a punctat puternic. În cazul unei discuţii serioase despre retragerea lui Liviu Dragnea, probabil după alegeri, s-ar putea pune problema revenirii lui Victor Ponta în fruntea PSD.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu