marți, 26 aprilie 2016

Cele mai puternice zodii feminine

Fiecare semn zodiacal oferă nativului anumite trăsături de personalitate specifice care îl fac uşor de identificat. Se ştie că zodiile de pământ sunt foarte ambiţioase, cele de foc au multă energie, cele de aer se fac remarcate printr-o dorinţă mare de noutate, cele de apă sunt mai sensibile.

Vă prezentăm mai jos ce zodii oferă nativilor multă forţă şi determinare şi ne-am oprit asupra doamnelor:

1. Femeia Scorpion

Persoana născută în acest semn zodiacal este încăpăţânată şi are foarte cu multă încredere în forţele proprii ceea ce poate fi de-a dreptul deranjant pentru cei care interacţionează cu ea. Cucereşte prin uşurinţa ei de a se exprima, prin siguranţa pe care o afişează, iar profesional reuşeşte să fie acolo unde îşi doreşte.

2. Femeia Balanţă

O femeie născută în această zodie are o mare rezistenţă psihică, reuşeşte să-şi păstreze mereu echilibrul şi să ofere şi altora o stare de bine. Forţa ei vine din faptul că ştie să-şi gestioneze emoţiile şi să nu se lase copleştită de ele. Ştie să se respecte, să se pună în valoare, iar oamenii care o au în preajmă o admiră în secret.

3. Femeia Leu

Prin definiţie, femeia Leu este o fire puternică, ambiţioasă şi foarte descurcăreaţă. Este foarte des pusă în funcţii de conducere, pentru că poate să fie un liber excellent, care motivează şi ajută echipa să obţină performanţe. Într-o relaţie de cuplu, femeia Leu are tendinţa să conducă şi să domine partenerul şi chiar este de preferat să fie aşa.
 
4. Femeia Capricorn

O femeie Capricorn nu îşi pune încrederea în nimeni decât în forţele proprii şi se avântă chiar şi în cele mai primejdioase locuri. Este o femeie foarte pretenţioasă şi trebuie să fii cel puţin la fel de ambiţios ca şi ea pentru a accepta o relaţie cu tine. Femeia născută în acest semn zodiacal poate rezista chiar şi în cele mai neprietenoase condiţii, pentru că este o supravieţuitoare.

5. Femeia Taur

Despre Femeia Taur s-ar putea spune că este cea mai puternică femeie a zodiacului atât fizic cât şi psihic. Nu are linişte până când nu găseşte o rezolvare rezonabilă pentru fiecare problemă ce îi iese în cale, indiferent de dificultatea acesteia. Poate motiva orice tip de bărbat şi va face din el un lider adevărat, atâta timp cât o ascultă şi face întocmai ca ea. Cei care au alături o femeie Taur se pot considera cu adevărat norocoşi.
 
6. Femeia Gemeni

Persoana de sex feminin născută în această zodie este una extraordinar de ambiţioasă care ştie cum să obţină în viaţă tot ceea ce îşi doreşte: fie că este vorba de dragoste sau carieră profesională. Pentru femeia Gemeni nu există cuvântul ’’Nu pot’’ pentru că se descurcă, de cele mai multe ori, mai bine decât bărbaţii. Într-o relaţie, îmbină încăpăţânarea şi orgoliul, aşa că este de preferat ca partenerul să fie foarte înţelegător.


                                                                          dr. Iulian COZA



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu