joi, 25 februarie 2016

TIPUL TĂU DE PERSONALITATE GELU DRAGOŞ

“CONSUL”
(ESFJ-A)
Extravertit
Introvertit
77%
23%
Intuitiv
Realist
17%
83%
Centrat pe Logică
Centrat pe Principii
35%
65%
Organizator
Căutător
75%
25%
Asertiv
Precaut
68%
32%
“Încurajați-vă, ridicați-vă și sprijiniți-vă unii pe alții. Pentru că energia pozitivă răspândită de o persoană va fi resimțită de noi toți.”
Deborah Day
Persoanele care au tipul de personalitate ESFJ sunt, din lipsa unui cuvânt mai potrivit, populari – ceea ce are sens dacă ne gândim că acest tip de personalitate este unul foarte comun, alcătuind doisprezece procente din populație. În liceu, ESFJ-ii sunt majoratele și fundașii, cei care pornesc trend-uri, se află în lumina reflectoarelor și își conduc echipele spre victorie și faimă. Mai târziu în viață, ESFJ-ii se bucură în continuare să își sprijine prietenii și pe cei dragi, organizând întâlniri și făcând tot ce le stă în putință pentru a-i face fericiți pe toți.
În inimile lor, personalitățile ESFJ sunt creaturi sociale și se simt bine atunci când sunt la curent cu tot ceea ce fac prietenii lor.
Discutarea unor teorii științifice sau dezbaterea politicilor europene nu va capta atenția ESFJ-ilor pentru prea mult timp. ESFJ-ii sunt mai degrabă interesați de modă și modul în care arată, de statutul lor social și de comportamentul altor persoane. Chestiunile practice și bârfa fac parte din rutina lor zilnică, dar ESFJ-ii fac tot ce le stă în putință să își folosească puterile pentru a face bine.

RESPECTAREA ÎNȚELEPCIUNII LIDERILOR

ESFJ-ii sunt persoane altruiste și își iau în serios responsabilitatea de a ajuta și a face ceea ce este bine. Spre deosebire de rudele lor Diplomații (NF), cei cu tip de personalitate ESFJ își vor baza compasul lor moral mai degrabă pe tradiții și legi stabilite, respectând autoritatea și regulile, decât pe filosofie sau misticism. Este important însă ca ESFJ-ii să își amintească totuși că oamenii se trag din fundaluri și perspective diferite, și că ceea ce poate părea corect pentru ei nu este întotdeauna adevărul absolut.
ESFJ-ilor le place să fie de ajutor, bucurându-se de orice rol care le permite să se implice într-un mod semnificativ, prin urmare atâta timp cât știu că sunt apreciați. Acest lucru se întâmplă mai ales în căminul lor, ESFJ-ii fiind parteneri și părinți loiali și devotați. Personalitățile ESFJ respectă ierarhia și fac tot ce le stă în putere pentru a se bucura de autoritate, acasă și la serviciu, acest lucru permițându-le să păstreze totul clar, stabil și organizat pentru ceilalți.

JOACA NU ESTE DOAR PENTRU COPII!

Încurajatori și volubili, ESFJ-ii vor fi întotdeauna remarcați la o petrecere – ei sunt cei care își fac timp să vorbească și să râdă cu toată lumea! Dar devotamentul lor se manifestă mai profund decât socializarea de dragul socializării. ESFJ-ilor chiar le place să afle despre relațiile și activitățile prietenilor lor, reținând detalii mici și fiind mereu pregătiți să discute pe aceste teme cu căldură și sensibilitate. Dacă lucrurile nu se îndreaptă în direcția corectă și există tensiuni în încăpere, ESFJ-ii remarcă acest lucru imediat și încearcă să readucă armonia și stabilitatea în cadrul grupului.
Neagreând conflictele sub nici o formă, ESFJ-ii dedică o mare parte din energia lor pentru stabilirea ordinii sociale, și preferă planurile și evenimentele organizate în schimbul activităților și întâlnirilor spontane. Persoanele cu acest tip de personalitate investesc un efort mare în activitățile pe care le organizează, și de aceea este foarte ușor să li se rănească sentimentele dacă le sunt respinse ideile sau dacă oamenii nu sunt pur și simplu interesați. Din nou, este important ca ESFJ-ii să își amintească că oamenii provin din locuri diferite, și că dezinteresul acestora nu este un comentariu la adresa lor sau a activității pe care au organizat-o ei – pur și simplu, nu este pe gustul lor.
Cea mai mare provocare pentru ESFJ-i este aceea de a face pace cu sensibilitatea lor – oamenii nu vor fi de acord și îi vor critica, și deși doare, este doar o parte a vieții. Cel mai bun lucru pe care îl pot face ESFJ-ii este să facă ce știu mai bine: să fie modele demne de urmat, să aibă grijă de ce stă în puterea lor să aibă grijă, și să se bucure că atât de mulți oameni apreciază eforturile pe care le depun.
ESFJ-i faimoși:
Bill Clinton
 
William McKinley
 
Jennifer Garner
 
Tyra Banks
 
Danny Glover
 
Nancy Kerrigan
Sally Field

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu