vineri, 26 februarie 2016

Prefectul Anton Rohian i-a îndemnat pe elevi să ducă mai departe spiritul șincaist

Elevii și profesorii Colegiului Național “Gheorghe Șincai” din Baia Mare au organizat vineri, 26 februarie, în amfiteatrul instituției, o activitate educativă prilejuită de aniversarea patronului spiritual al liceului. Evenimentul a fost moderat de prof. dr. Anca Hendea, coordonatoarea activității. Au participat: directorul colegiului, Cristian Heuberger, prefectul ing. Anton Rohian, primarul Cătălin Cherecheș, fostul director al liceului și consilierul primarului Băii Mari, Ioan Mureșan, inspectori de la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, directori ai colegiilor naționale din municipiu, elevi, părinți.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului României de către Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, dirijat de prof. Andrei Dragoș. Prima alocuțiune a fost susținută de directorul prof. Cristian Heuberger, care a vorbit despre misiunea profesorilor care au luminat generații de elevi și despre dragostea pentru elevii colegiului, de la care, în timp, se așteaptă multe lucruri bune. Prof. Ioan Mureșan a amintit faptul că peste 3 ani se va aniversa centenarul acestei școli, eveniment la care, după cum și-a exprimat speranța, va participa întreg municipiul Baia Mare. Despre Colegiul “Gheorghe Șincai” ca unitate de învățământ de referință a vorbit inspectorul Pavel Filip, iar primarul Cătălin Cherecheș și-a exprimat nedumerirea față de faptul că la activitate nu a fost invitat să participle niciun reprezentant al Bisericii Greco-Catolice, desi se știe că Gheorghe Șincai a contribuit la întemeierea a peste 300 de școli confesionale greco-catolice.
Prefectul ing. Anton Rohian a mărturisit faptul că, desi nu a fost elev al acestui liceu, de mic s-a simțit atașat de el, căci în fiecare zi trecea pe lângă clădirea de pe actuala stradă Gheorghe Șincai. El i-a asigurat pe elevii prezenți în sală că simplul fapt că învață la Colegiul “Șincai” este o dovadă că sunt niște adolescenți extraordinari. Prefectul a afirmat că, în peregrinările sale prin județ, i s-a întâmplat nu o dată să întâlnească părinți mândri că pruncii lor învață la “Șincai”, liceul care se mândrește cu numeroase premii obținute la balcaniade, concursuri internaționale și olimpiade și cu absolvenți de renume, printre care Vasile Gheție, membru titular al Academiei Române, profesor doctor docent Florian C. Ulmeanu, membru corespondent al Societății de Educație Fizică din Belgia, scriitorul Augustin Buzura, membru al Academiei Române, academicianul Marius Porumb și filosoful Mircea Flonta, membru al Academiei Române. În final, prefectul Anton Rohian i-a asigurat pe elevi că Baia Mare, județul Maramureș și România se mândresc cu ei și i-a îndemnat să ducă mai departe spiritual șincaist.
În continuare, elevi ai colegiului au susținut un spectacol cu muzică, poezie și o prezentare istorică. Corul Bărbătesc din Finteușu Mare a interpretat cântece patriotice, iar actorul Claudiu Pintican, directorul Teatrului independent Ararat, a susținut un recital de poezie. A fost o întâlnire de suflet pentru care elevii și profesorii colegiului băimărean merită felicitați.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu