miercuri, 30 septembrie 2015

Editorial. O meserie care nu are programă şcolară, nici manual dar se practică cu succes în toate domeniile

 Suntem oripilaţi ce nivel a atins neruşinarea în Ţara în care se spune că ospitalitatea este trăsătură naţională. Dacă vorbim de politicieni, aceste "valenţe" au depăşit închipuirea. Să fii prins cu furt de inteligenţă, mai atenuată "acţiunea" plagiat şi nu ai bunul simţ să te duci în ruşinea lumii, să nu mai auzim de tine. Dar nu, mergem mai departe, un condamnat penal, dacă-i reuşeşte, şi nu văd de ce nu i-ar reuşi, preia cel mai mare partid şi firesc va fi prim ministru. Deci trebuie să fii condamnat penal pentru a avea a treia funcţie în stat. La toate acestea parlamentul votează după cum îi sunt şefii, adică fac legi ce le protejează furturile, dacă nu le reuşeşte din prima, atunci îşi majorează diurnele, salariile şi nu uită nici de pensii, doar ei au dormit pe banii noştri patru ani. Acesta este singurul lor merit! Nu au făcut o lege dreaptă, legile toate sunt, pot fi "interpretate", adică duse până acolo încât hoţul poate scăpa "basma curată" dovadă certă chiar prim ministru sau fostul preşedinte Băsescu. Nu mai pomenesc de promisiunile electorale făcute, care rămân promisiuni pe... sute de ani. Un mic exemplu "Tunelul de sub Gutâi", dacă marii demnitari ai Maramureşului se ţineau de cuvânt, această lucrare ar fi salvat o bună parte dintre minerii disponibilizaţi şi ulterior desfiinţaţi. Nu punem la socoteală dacă pe diferite porţiuni existau şi minerale utile.
       O altă hoţie promovată pe scară naţională, este schimbarea denumirii produselor sau a ambalajelor care automat dublează preţul medicamentului sau a produsului respectiv. Este de pomină faptul că ALGOCALMINUL din vechiul regim, la un moment dat avea o scumpire de 1500 de ori!!! Bănuiesc că de aceea nu se mai fabrică...de fapt ştiu ei de ce. Dar cel mai dureros este faptul că de 25 de ani, oameni fără nici-o chemare fabrică pâine. Nu este pâine este doar afacerea lor. Ca arome puternice pe primul loc era aroma pâinii, apoi cea de măr, zahăr ars, tămâie şi altele. Dintre controalele şi ofiţerii care "controlează" aceste brutării şi care sunt bine plătiţi, nici ei nu ştiu ce este o pâine, ce gust trebuie să aibă, ce miros (ori stau prost cu simţurile?!), Noi nu ne dorim "scumpetea" asta de pâine, ne dorim pâinea cu care am fost crescuţi! O ţărancă face 9 pâini pe o săptămână, care "ţin" în acest interval şi nu se mucegăiesc, nu se întind, şi au aromă dumnezeiască. Să fie o ţărancă mai inteligentă decât "marii afacerişti" ce au făcut din pâine afaceri?!Întrebarea ar fi, după cum scrie în Constituţie: "De ce Statul nu-şi protejează naţia"? Aici dacă se poate să se extindă această protecţie şi asupra produselor semifabricate. Cunsumând aceste produse îndoielnice în ceea ce conţin, nu ne miră apariţia atâtor boli ce pun semne de întrebare, a bolii de diabet, mai ales la oameni fără vicii care primesc această boală şi multe altele. Ne doare faptul că zilnic avem o medie de 40 de morţi şi nu avem nici-o epidemie, iar nimeni nu se sesizează ori sunt toţi una, ca bravul nostru... parlament.
      Cu toate că nu aş fi dorit să scriu acest lucru, dar sănătatea populaţiei este problemă naţională şi dereglările sănătăţii naţiei aduc dereglări şi psihice care sunt o mare cheltuială pe buget, dar care, rugând ofiţerii de la controalele, care sunt mai mulţi decât trebuie, să oprească acest genocid lent al românilor. Noi încă suntem normali, mă întreb, vom avea şi o ţară unde legile şi serviciile de control vor fi normale, că vedeţi dumneavoastră deocamdată hoţii au gura mai mare, şi "ceilalţi" tac. Doamne dă bine!


                                                                  Toma G. Rocneanu   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu