joi, 27 august 2015

Poesis - Ben Corlaciu

 Efigii în ceară


În parcul acela imens, într-o seară,
oamenii vineţi, fără plamâni,
scriau lapidar, cu ambele mâini,
un cuvânt pe un petec de ceară.

Cuvântul acela suna: ftizie.
fiecare însă-l scria diferit,
cu acelaşi condei de lemn înnegrit
şi-aceeaşi nesănătoasă beţie.

Cei ce-aşteptau să le vină rândul
mureau fără cei dinaintea lor.
Ca un pumnal, condeiul
se îndrepta spre pieptul tuturor,
în locul plămânului sec, străpungându-l.

Când oamenii vineţi piereau,
umbrele lor, aiurând, se-ntorceau
în sanatoriul din parcul imens şi gol.


Joc de Hydrargir

Pat îmi făcusem din masa aceea, grea,
pentru adormire după crugul zilelor.
în ultimul pahar dansul baccililor
ca un exod lunar se arcuia.

Cântecul violei în pieptul osos
se înăbuşea murind cu plamânii,
mai palidă, uscată, pielea mâinii,
pe ultimul pahar, tremura.

Cei din urmă prieteni, baccilii, scânceau
lugubra melodie a ultimei toamne:
acompaniindu-i, gura mea, Doamne,
te înjura şi ochii, demenţi, râdeau.

Mercurul termometrului spart se scalda
în vinul închegat al ultimei nopţi -
în sângele altei neîndurate morţi.

Sfârsitul, îndepartatul sfârsit, zabovea
prin aluviunile coastelor rarite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu