duminică, 30 august 2015

Manifestări culturale cu ocazia Zilei Limbii Române, în Portugalia

Obiecte de artizanat din Vâlcea, costume populare, ceramica de Horezu si instrumente muzicale au facut parte dintr-o expozitie organizata pe strazile oraselor Lisabona si Faro din Portugalia de catre Fundatia Andra, in cadrul unui proiect european, 'Our Place, Our Culture', cu ocazia sarbatorii limbii romane.
"Portugalia este o tara latina si, chiar daca se afla la marginea Europei, am aratat aici ca suntem doua state surori aflate ca doua capete de punte in Europa. Dar putem sa aratam ca avem un patrimoniu imens de oferit lumii (...). Ne leaga multe de Portugalia, desi suntem doua culturi diferite, avem traditii diferite, avem o istorie diferita, dar avem o limba care pleaca dintr-un trunchi comun, suntem latini si am reusit sa ne pastram si noi, si ei aceasta zestre a fiintarii. Ei au fost aproape 1.000 de ani ocupati de mauri, noi am reusit sa ne aparam limba intre atatea imperii. Am oferit in aceste zile o parte din patrimoniul nostru, din ia stramoseasca, din filosofia vietii, motivele ceramicii de Hurezi, naiul nostru, vioara noastra, instrumente pe care s-au cantat atatea doine si balade", a declarat prof. dr. Mihai Iordache, directorul Fundatiei Andra.
Mai multi mesteri populari au prezentat pe strazile din Lisabona si din Faro, capitala regiunii Algarve, obiecte realizate manual din zona judetului Valcea constand in ii, covoare, razboaie de tesut, viori si intrumente de suflat, vase de lut din zona Horezu sau icoane.
Evenimentul a fost si un prilej de intalnire cu comunitatile de români care lucreaza sau s-au stabilit in Portugalia.
Ziua Limbii Române se sarbatoreste pe 31 august. Propunerea legislativa a fost initiata in 2011, fiind semnata de 166 de parlamentari apartinand tuturor partidelor parlamentare din România. In expunerea de motive, initiatorii propunerii legislative explica faptul ca "importanta limbii romane nu trebuie marginalizata de tendintele actuale catre globalizare, deoarece limba romana reprezinta fundamentul identitatii nationale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societati puternice si unite".
Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcata de catre autoritatile si institutiile publice, inclusiv de reprezentantele diplomatice si institutele culturale ale României, precum si de catre alte institutii românesti din strainatate, prin organizarea unor programe si manifestari cultural-educative, cu caracter evocator sau stiintific. Agerpres


                                                                               C.L.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu