marți, 30 iunie 2015

Sfârşitul politic al generalului Oprea „Izmene”

Paradoxal, Gabriel Oprea, generalul patru stele făcut pe timp de pace ca şef la intendenţă şi poreclit „Izmene” de colegi, deşi pare pe culmile puterii sale politice ca premier interimar, e la începutul sfârşitului său politic. Gabriel Oprea fost „badigardul” lui Doina Cornea, pe când era locotenent, aducând-o la ordinul lui Ion Ilici Iliescu cu tab-ul de la Cluj la Bucureşti pe 23 decembrie 1989 ca să dea credibilitatea loviturii de stat înfăptuite de agenţii KGB. Oprea s-a mai remarcat ca şi paza de corp a liderului minerilor Miron Cozma în anii 90. Gabriel Oprea e tipul politicianului „parvenit” perfect, infatuat şi mândru, deşi e „goluţ” pe dinlăuntru din punct de vedere sufletesc. Sistemul securisto-comunist post-decembrist s-a folosit de el până ieri, de azi începe toboganul său politic. A făcut prea mare avere din salariu de bugetar şi a trădat prea mulţi politicieni ca să nu îi vină decontul acum. L-a trădat pe Adrian Năstase pe când era premier şi „şeful mafiei sale personale” vorba lui Traian Băsescu. Reevaluat de marinarul de la Palatul Cotroceni a devenit indispensabil în Guvernele Emil Boc şi MRU, ca apoi să trădeze din nou pentru a deveni vicepremierul lui Victor Ponta. Crezând că e mai deştept decât alţii şi mai ales decât binomul SRI-DNA, Gabriel Oprea a bătut mâna cu sasul Klaus Iohannis ca şi „soluţie imorală” pentru a vota pe MRU şef la SIE, deşi individul e cel mai controversat personaj politic din istoria post-decembristă cu origini morale bolşevice şi incerte, care a oferit averea Gojdu la unguri. Kelemen Hunor a declarat că ar fi venit şi de pe Lună să voteze cu MRU în parlament.
Ca premier interimar Gabriel Oprea a cerut să fie numit „generalul de la Palatul Victoria” şi s-a crezut mai deştept decât sistemul securistic comandat de Klaus Iohannis. A trădat din nou, de data aceasta PSD, aşa cum îi e obiceiul crezând că scapă de mâna lungă a legii şi justiţiei manevrate de comandantul suprem prin instrumentele sale „totalitare” SRI şi DNA. De data asta Gabriel Oprea s-a înşelat. E la începutul unui declin politic accentuat. Iohannis şi sistemul nu mai are nevoie de încă un trădător politic ca „soluţie imorală”, ci doar de parlamentarii lui. Generalul „Izmene” s-a crezut prea deştept şi că va scăpa făcând jocul lutheranului Iohannis aflat în slujba marilor puteri şi multinaţionalelor. De data aceasta a pierdut pariul supravieţuirii sale politice. Au şi îneput să apară dosarele politice. La comisa de etică a Universităii Bucureşti s-a depus o cerere „anonimă”, reclamând că Gabriel Oprea şi-a fi plagiat lucrarea de doctorat din 2003. Dacă se confirmă plagiatul, Gabriel Oprea pierde postul de profesor universitar şi funcţia de coordonator de doctorate la academia de studii militare. Plus că ar trebuie să dea banii înapoi luaţi ca doctor şi profesor. Mai mult, un cetăţean a depus o sesizare la ANI care să verifice uriaşa avere de bugetar a lui Gabriel Oprea din ultimii 10 ani. Sistemul funcţionează perfect prin binomul SRI+DNA, iar Klaus Iohannis nu mai are nevoie de încă un „trădător politic”. Putem spune că prin trădarea politică de ieri se încheie cariera politică de prim plan a lui Gabriel Oprea, un pion specific pieselor de teatru a lui IL Caragiale şi o paradigmă malignă a politicii post-decembriste.


                                                                                             Ionuţ Ţene

FCM Baia Mare a transferat un jucator de la vicecampioana ASA Tg Mures

de Ioan Alexandru TAIR
Chiar inainte de inceperea primei sale editii de campionat in liga secunda, echipa FCM Baia Mare a reuşit să transfere un jucator legitimat la ASA Tg Mures, vicecampionara Romaniei.Este vorba de portarul titular al echipei de Juniori B a acestui club divizionar, baimareanul Iuliu Mihail Roşiianu, portar transferat de la o alta divizionara de prima mana, CFR Cluj - Napoca in data de 16.07.2014.
La CFR Cluj Napoca  Iuliu Rosiianu a jucat un sezon si jumatate, echipa la care s-a impus, de asemenea cu usurinta, desi venea de la SALINA Ocna Sugatag.
Parcursul bun si prestatiile excelente la aceste echipe mari l-au adus pe Iuliu in cercurile Selectionatei U 16, fapt care a intarit dorinta antrenorilor Dorin Toma si Cristian Bogdan de a-l aduce in lot, dorinta manifestata inca de acum un an de zile, inainte ca Iuliu sa se ransfere la ASA Tg Mures.
Contractul lui Iuliu incepe cu FCM Baia Mare din data de 1 iulie 2015 si se intinde pe o durata de trei ani, cu drept de prelungire pe altii doi.
Tocmai datorita prestatiei tanarului portar care are si 10 goluri inscrise in palmares, FCM Baia Mare a pus si o clauza importanta de reziliere a contractului.
Deocamdata Iuliu va fi al treilea portar al echipei, se va pregati exclusiv numai cu echipa de seniori si daca va fi solicitat, va apara si pentru echipa de Juniori A, unde-l va avea ca antrenor iar pe Emil Kemenes, antrenorul care l-a si descoperit, alaturi de Bogdan Cristian.

ASA TG Mures - prezent
•    16.07.2014 - prezent
•    Antrenori Adrian Pop si Andrasi Alexandru
•    Antrenori de portari Sandor Varo si Ionut Huza

CFR - 10.01.2013 - 16.07.2014
Antrenori:
•    Alin Cazan
•    Vasile Gheorghe
Antrenor cu portarii:
•    Horia Carlan
•    Vasile Sleam
•    Vasile Feher

SALINA Ocna Sugatag - 10.08.2011 - 10.01.2013
Antrenori:
•    Emil Kemenes
•    Andrei Vlasan
Antrenori cu portarii:
•    Vasile Sleam
•    Vasile Feher

XELA Baia Mare - 14.04.2009 - 10.08. 2011
Antrenori:
•    Emil Kemenes
•    Bogdan Cristian
•    Dan Cristea
Antrenori cu portarii:
•    Constantin Mia
•    Doru Serban
•    Vasile Sleam

FC Baia Mare - 22.09.2008 - 14.04.2009
Antrenori:
•    Emil Kemenes
•    Bogdan Cristian
•    Vasile Ignat
Antrenor cu portarii: Constantin Mia

Wing Chun Kung-fu Baia Mare Oct. 2004 - Iulie 2008

Antrenor: Elian Micu

PRELUARE STIRILEMM

Othello Băsescu i-a făcut, din nou, o scenă de gelozie Desdemonei Udrea

Sîmbătă după-amiază, Traian Băsescu i-a făcut o vizită Elenei Udrea. 
Nu de curtoazie, ci de… gelozie! Timp de mai bine de o oră, Marinarul i-a făcut amantei o scenă de gelozie teribilă, din pricina fotografiei apărute în presă, cu ea sărutîndu-se cu un bărbat. Nici Nimfa din Pleşcoi n-a rămas datoare, ţipînd şi bătînd din picior, ba chiar reproşîndu-i ibovnicului că n-a respectat înţelegerea: ea a divorţat, dar el nu a făcut-o. Cine e noua legătură a Elenei Udrea? Un oarecare Valentin Chifu, cu 10 ani mai tînăr ca ea.

Omul a făcut bani mulţi din proiecte imobiliare, construind, printre altele, zona rezidenţială Asmita Garden, unde sînt şi blocuri de 30 de etaje. Totuşi, Pimăria a dat un aviz hazardat, avînd în vedere că terenul e nisipos, aflîndu-se în apropierea Lacului Văcăreşti. Am mai aflat că V.C. a vîndut multe apartamente scumpe prin mijlocirea Biroului Notarial al fiicei mai ma
ri a lui Băsescu. Tot el i-a cumpărat Elenei Udrea terenurile de la NANA. Aşadar, face parte din cercul băsist. Şi, cu toate astea, l-a tras în piept pe Matroz, dar a tras-o şi amanta lui, fireşte, în altceva. Iabraşă muiere.

                                                                                                        CVT

Copa America. Finală de vis: Argentina - Chile !!!

Chile, țara gazdă, s-a calificat aseară în finala Copei America, după ce a trecut de Peru, scor 2-1.Eroul chilienilor a fost atacantul Eduardo Vargas, care a reușit o dublă. Vargas a deschis scorul în minutul 42, cînd a profitat de o inexactitate în defensiva adversă și a marcat cu un șut din trei metri.După pauză, Peru a egalat, profitînd de autogolul lui Gary Medel, în minutul 60, cînd a deviat în proprie poartă o centrare.Golul victoriei a fost marcat în minutul 64. Medel i-a pasat lui Vargas și acesta a marcat spectaculos, cu un șut de la 25 de metri.

Fotografia zilei - Andrei MARC şi minunata lui logodnică, Tabita ŞOVRE


30 IUNIE - SEMNIFICAŢIA ZILEI ÎNVĂŢĂTORILOR

Cinstirea Apostolilor este atestată în Constituţiile Apostolice: ,,Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri.” Constituţiile Apostolice (gr. Αποςτολικαι Διαταγαι; lat. Constitutiones Apostolicae) sau Aşezămintele Sfinţilor Apostoli sunt o scriere creştină din secolul IV şi se prezintă ca aparţinând celor 12 apostoli. Biserica Ortodoxă le-a inclus printre cărţile ortodoxe. Primele 6 cărţi se bazează pe Didascalia Apostolilor (lat.Didascalia Apostolorum). Cuvântul apostol provine din grecescul αποστολος, însemnând "acela care este trimis". În contextul creştin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc învăţătura.
Din primii ani ai creştinismului, în bisericile române ortodoxe (şi în cele române unite cu Roma) se sărbătoreşte în fiecare an de 30 iunie ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Redăm din canonul de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli: ,,Cei ce sunteţi între apostoli şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.” şi ,,Cu un glas pe dumnezeieştii ucenici şi Apostolii lui Hristos, care ne-au tunat nouă cereştile învăţături, grădinile credinţei, pe făcătorii de bine cei de obşte ai omenirii şi mântuitorii şi slujitorii Cuvântului, să-i lăudăm.”
Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi an de an, de chiar ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii asumându-şi apostolatul. În 1923, la un congres al lor ţinut în Arad, învăţătorii au fost numiţi ,,cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie,,.
Nu cunoaştem altă sărbătoare care să fi dănuit la români în calendare atât timp. Ziua Învăţătorului a fost atât de împământenită încât şi regimul comunist a păstrat-o la 30 iunie trecând însă sub tăcere sau nedându-şi seama şi de semnificaţia ei creştină.
30 iunie a fost aleasă şi ca dată de ,,naştere,, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România fiindcă aceasta a ales pentru autentificarea statutului său la tribunalul Ilfov chiar data de 30 iunie (1927). Se oficializa atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari -corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost ales în Bucureşti pe chiar strada Sfinţii Apostoli la nr 14.
Legislativul român, a hotărât în 2007 prin legea nr. 289 să se sărbătorească Ziua Învăţătorului în 5 iunie. Suntem siguri că legiuitorul a fost în necunoştinţă de cauză şi a aprobat această dată la cererea unora care nu aveau ştiinţă de existenţa şi semnificaţia adevăratei Zilei a Învăţătorului, aceea din 30 iunie. Iniţiatorii îşi doreau poate o zi care să nu fie după încheierea anului şcolar. Conform acestei logici s-ar putea, pentru raţiuni de comoditate, să se legifereze date mai convenabile şi pentru Paşte, Crăciun, 1 Decembrie etc. Suntem siguri că se va reveni asupra acestei gafe care îşi bate joc, vorba poetului, ,,de ţară, de străbuni, de obicei…”. Vom cere acest lucru domnului Ministru cu ocazia Şcolii de Vară Internaţionale de la Chişinău (24-26 iulie) şi Eforie Sud (26-29 iulie 2015) cu vizita pe traseu Cetăţii Albe şi a unei şcoli româneşti din regiunea Odessa, Ucraina și cu
ocazia celui de-al XXXVII-lea congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România care se va desfăşura în perioada 18-22 august 2015 în Cluj-Napoca, cu o vizita în 22 august în Maramureş, Săpânţa şi Solotvino-Ucraina, acțiuni care au loc sub auspiciile unor deosebite aniversări:
•    -175 ani de la apariţia la Sankt Petersburg a Gramaticii de limbă valaho-moldovenească (1840) a lui Iacob Hâncu, care spune în introducere ,,Limba Română şi denumirea de Români nu e întâmplătoare. Până la formarea Voievodatului Moldovei, locuitorii ambelor Principate erau cunoscuți sub numele comun al Românilor. Deci, suntem în drept să ne ținem de comuna lor denumire; deci limba Română poate servi drept noțiune comună pentru graiul Valah și pentru cel Moldovenesc.”
•    -150 de ani de la tipărirea la Chişinău a Cursului primitiv (abecedarului) de limbă română al lui Ioan Doncev (1865) citit şi folosit de intelectualii moldoveni până în 1905
•    -135 de la naşterea lui Teodor Neaga (1880–1943), profesor ales membru în Sfatul Ţării de către Uniunea învăţătorilor moldoveni. În 1917 a fusese preşedinte al primului Congres al învăţătorilor şi profesorilor moldoveni din Basarabia. A fost şi inspector-şef al învăţământului din Basarabia.
•    -98 de ani de la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia (25 – 28 mai 1917, Sala Eparhială din Chişinău). În şedinţa din 26 mai 1917, congresul a adoptat următoarea rezoluţie: „În şcoala moldovenească se introduce alfabetul latin, care va fi întrebuinţat atât în cărţile didactice, cât şi în scris”. În referatul în problema alfabetului scria: „Prin alfabetul latin noi ne deschidem deodată porţile spre întreaga cultură românească, din care până acum nu ne-am împărtăşit aproape deloc”.
•    -90 de ani de la Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România de la Chişinău (6-8 septembrie 1925)
•    -105 ani de la Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România de la Constanţa (1910)
•    -Clujul a fost gazdă a congreselor învăţătorilor români din 1-3 august 1920 (95 de ani de la eveniment), 23 ianuarie 1921, 6 -7 august 1921, 6 -8 august 1922, 27 -28 decembrie 1928 şi Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România din 8 -10 septembrie 1933. Miniştrii educaţiei, conducerea administraţiei şcolare clujene şi a Universităţii din Cluj nu au lipsit de la niciun congres.
•    -,,Asociaţia învăţătorilor români din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş” cu sediul în Cluj a fost înfiinţată în 24 februarie 1919 de către Iuliu Vuia, absolvent al Preparandiei arădene şi mai târziu al Universităţii din Cluj, cel care la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia participase ca preşedinte al delegaţiei învăţătorilor şi fusese ales membru în Marele Sfat Naţional de la Sibiu, cel de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani în 2015.
•    -În 2015 se împlinesc 85 de ani de la congresul din 29 -31 august 1930, congres în a cărui ultimă zi, participanţii s-au deplasat la o şcoală românească din Maramureşul din dreapta Tisei (atunci în Cehoslovacia, acum în Ucraina), deplasare pe care vrem să o facem şi noi în 22 august 2015.


IMNUL ÎNVĂŢĂTORILOR

Versuri: Victor Bilciurescu
Muzica: Al. Mihăilescu-Buşteni

Chemaţi de sfânta datorie
De-a lumina noi talpa ţării
Cu dor de muncă şi frăţie
Răspundem glasului chemării.

Semănători pe toată viaţa
De soare’n natul viitor
Luptăm din greu să topim gheaţa
Ce amorţea bietul popor.

Dar lupta cere bărbăţie
Şi jertfă ca să biruim,
Puterea noastră stă’n frăţie
Cu toţii dar să ne’nfrăţim.

Ai noştri paşi călăuzeşte-i
Acel ce toate păstoreşti           
Şi-n ligă trainică uneşte-i
Pe toţi apostolii să-i creşti;

Al nostru steag mult timp reverse
Simbolul trainicei uniri
Şi-n cuta lui să stea neşterse
Măreţe pilde, mari porniri.

Deci, puneţi minte lângă minte
Şi umăr lângă umăr tare,
Căci prea sunt năzuinţe sfinte
Şi prea ni-i idealul mare.

Şi strâns legaţi, prin dor de muncă
Pe’ntinsul ţării răspândiţi,
De sus s’avem sfânta poruncă:
„Nainte învăţători, uniţi”!.

Ai noştri paşi călăuzeşte-i
Acel ce toate păstoreşti       
Şi-n ligă trainică uneşte-i.     
Pe toţi apostolii să-i creşti.


Invitaţie - Milian Oros "Femeia din vis"


Semnificaţii istorice pentru 1 iulie

1530 - Începe corespondenţa dintre umanistul român Nicolaus Olahus şi umanistul renascentist Erasmus din Rotterdam.
1646 - S-a născut Gottfried Wilhelm Leibniz, filosof, matematician şi fizician german.
1804 - S-a născut scriitoarea franceză Georges Sand (m. 8 iun. 1876).
1822 - Au fost restabilite domniile pământene, prin numirea de către Poarta Otomană a lui Ioan Sandu Sturdza în Moldova şi a lui Grigore Ghica în Ţara Românească.
1872 - S-a născut aviatorul Louis Bleriot, primul care a reuşit traversarea Canalului Mânecii (m. 2 aug. 1936)
1881 - A apărut, la Iaşi, revista "Contemporanul"
1902 - A apărut, la Budapesta, apoi la Sibiu, revista literară "Luceafărul", care a lansat doi dintre cei mai reputaţi scriitori de la începutul secolului: Octavian Goga şi Ion Agârbiceanu.
1935 - S-a înfiinţat Academia de Medicină din România, al cărei fondator este Daniel Danielopolu.
1944 - La Conferinţa de la Bretton Woods (SUA) s-a hotărât înfiinţarea Fondului Monetar Internaţional - FMI (activitatea oficială a început la 1 martie 1947) şi a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care a început să funcţioneze la data de 25 iunie 1946.
1968 - România a semnat Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare, intrat în vigoare la data de 5 martie 1970).
1990 - La Iaşi a avut loc ceremonia de instalare a Înalt Prea Sfinţiei Sale Daniel Ciobotea în funcţia de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
1991 - A avut loc ultima consfătuire a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia. Organizaţia Tratatului de la Varşovia a fost desfiinţată.
1993 - A fost introdusă Taxa pe Valoare Adăugată (TVA), măsură aprobată prin Legea nr. 130/1992.
1996 - Prima doamnă a Statelor Unite, Hillary Clinton, a început un turneu în Europa de Est. Prima ţară vizitată a fost România.
1997 - România a devenit efectiv parte la CEFTA - Acordul Central European de Comerţ Liber (alături de Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia). Acordul de aderare a României la CEFTA a fost semnat la data de 12 aprilie 1997.
1998 - Austria a preluat, de la Marea Britanie, preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.
1999 - Parlamentul a aprobat tranzitarea teritoriului României de trupe cehe şi poloneze din KFOR.
1999 - Guvernul a aprobat Strategia naţională de privatizare pentru anul 1999. Documentul prevedea privatizarea a trei bănci - Bancorex, Banca Agricolă şi Banca Comercială Română, a marilor combinate siderurgice, a unor unităţi miniere, a unor producători de energie şi a unor reţele locale de termoficare.
2002 - In urma celor două tururi de scrutin ale alegerilor locale parţiale pentru primari, desfăşurate în 13 circumscripţii electorale, PSD a cîştigat 11 mandate, UDMR un mandat şi PNL un mandat.
2002 - Curtea Supremă din Chile a închis definitiv procedura juridică împotriva fostului dictator militar Augusto Pinochet, acuzat de comiterea mai multor asasinate şi răpiri.
2002 - Multimiliardarul american Steve Fossett a devenit primul om care a reuşit să efectueze singur înconjurul lumii în balon, fără escală.
2002 - Curtea Penală Internaţională, primul tribunal permanent însărcinat cu pedepsirea crimelor de război, şi-a început activitatea la Haga.
2004 - România a preluat preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU, fiind singurul membru al Consiliului care conduce două comitete, respectiv comitetul 1540 privind neproliferarea armelor de distrugere în masă, şi Comitetul 1518 privind Irakul.
2005 - Jurnalistul Gabi Dobre a încetat din viaţă. A lucrat în echipa de realizare a emisiunii "Enigma", apoi a fost moderator al Matinalului de la TVR 1, a avut o colaborare ca realizator la Antena 1 Ploieşti, a devenit manager la Alpha TV şi prezentator şi realizator al emisiunii "Prima pagină" la TVR Internaţional. (n. 1972)
2008 - Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a preluat preşedinţia UE într-o atmosferă de criză accentuată de refuzul preşedintelui polonez de a ratifica Tratatul de la Lisabona şi de criticile virulente formulate de Bruxelles la adresa sa.
2008 - Mel Galley, chitarist al trupei de heavy metal Whitesnake, a murit. Galley s-a alăturat trupei Whitesnake în 1982, după ce fondatorul acesteia, David Coverdale, a refăcut formula. ("Here I Go Again") (n. 1948)
2009 - A decedat actorul Karl Malden, premiat cu Oscar în 1951 pentru rolul lui Mitch din "Un tramvai numit dorinţă".


                                                                                            I.I.D.

Apariţie editorială aşteptată - "Opinii" de Gelu Dragoş


SINGURA AMINTIRE USCATĂ A APELOR de Vasile Dan Marchiş

FIIND PUBLICAT ÎN PRESTIGIOASELE REVISTE *NORD LITERAR* ŞI *PRO UNIONE* , ACEST POEM MERITĂ POSTAT PE BLOGUL IZVOARE  CODRENE


1
Se conturează un nou potop
şi Noe nu-i de găsit
S-a întrebat de el şi pe la
obiectivele cu specific marinăresc
însă nimic,,,
*Cum aşa ,se răsti regele către amirali !
Singura amintire uscată a apelor
aşezată pe ţinuta istoriei drept galon
nu figurează în rândul marinarilor ?
Dacă Noe s-ar crede unul dintre voi
ar fi vai de lume !*
2
Noe străbătând oceanul ,
de această dată ca turist
şi scriindu-şi memoriile,
se văzu oprit în larg,
nu de valuri ci de intensitatea muzei.
*Incredibil,tresări regele
Noe călătoreşte pe ape fără statut oficial !
Văd doar perspectiva să-l convingem 
să-şi schimbe atitudinea !
Destinul îl presează să-şi scrie nepreţuitele-i memorii !
Noe va accepta să ne călăuzească 
spre un nou liman
dacă-i vom aranja să facă schimb de experienţă cu
Shakespeare,Eminescu,Heine,Esenin !*

P.S. Poemul face parte din volumul în curs de apariţie(al patrulea)*Zodii de rezervă*

luni, 29 iunie 2015

Costel Gâlcă, un învingător! Galeria adevărată a Stelei ştie de ce şi de când!

"Scriitorul"George Becali e de fapt  JIJI BEHEHECALI ! Vedeţi acum caracterul "lupului de la stâna lui Ionel" din Abecedarul de clasa I, ediţia 1982
"Am avut o clauza in contract. Daca plecam eu, dadeam 500.000 de euro, iar daca eram dat afara, primeam acesti bani. Probabil asta a fost motivul pentru care nu am fost indepartat. Eu am vrut sa am aceasta clauza.
Domnul presedinte Argaseala mi-a spus sa facem pe doi ani, dar eu am vrut pe un an.
Cand te simti apreciat intr-un loc, cu siguranta o sa continui. Dar clubul a ales asta... Pana la urma a fost lucrul cel mai bun, si pentru mine, si pentru club.


RAPORT DE AUTOEVALUARE PROFESOR PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR - Gelu Dragoş

       
          

1. Proiectarea eficientă a curriculumului::

- am întocmit planificările calendaristice în conformitate cu cerinţele programelor şcolare în vigoare;
- la întocmirea proiectelor pe unităţi de învăţare am urmărit să realizez corelarea conţinuturilor cu obiectivele vizate precum şi alocarea resurselor de timp şi a modalităţilor de predare şi evaluare pentru a asigura ritmicitate în parcurgerea materiilor predate;
-am întocmit proiecte de tehnologii didactice respectând metodologiile de elaborare la fiecare disciplină în conformitate cu prevederile curriculumului naţional;
- proiectarea unităţilor de învăţare promovează activităţi  atractive centrate pe elevi ;
- am  adecvat strategiile de predare şi metodologiile didactice la posibilităţile de învăţare  ale elevilor.


2. Realizarea curriculumului

- am luat în considerare achiziţiile anterioare de învăţare a elevilor în procesul de învăţare a noilor cunoştinţe,am luat în considerare dezvoltarea laturii practice şi aplicative a achiziţiilor noi;
- am lucrat diferenţiat cu elevii în funcţie de tipul de inteligenţă pentru a-i stimula în activitatea de învăţare;
- am lucrat pe echipe pentru a le dezvolta spiritul de conlucrare, comunicare şi ajutor reciproc;
- am folosit eficient materialul didactic din dotare şi am confecţionat cu elevii materiale didactice cu care am participat la expoziţii de materiale didactice organizate în judeţ sau în ţară;
- am realizat cu elevii activităţi în şcoală cu ocazia zilelor de1 Decembrie, Crăciun, 8 Martie, Ziua Pământului, de Paşti, Ziua Europei, sfârşitul anului şcolar;
- elevii au realizat portofolii în care şi-au valorificat imaginaţia şi creativitatea;
- utilizarea autoevaluării elevilor,a evaluărilor formative şi a feed-back-ului pentru optimizarea procesului de învăţare.


3. Evaluarea rezultatelor învăţării

- am planificat activităţile de evaluare-iniţiale, formative şi sumative la nivelul fiecărei discipline;
- am realizat activitatea de evaluare şi am înregistrat progresul elevilor prin menţionarea unor obiective de îmbunătăţire a progresului şcolar;
- se evidenţiază un real progres la nivelul majorităţii elevilor;
- în cadrul evaluării am folosit atât fişe de evaluare în care am îmbinat mai multe tipuri de itemi cît şi evaluarea orală sau pe baza portofoliilor întocmite pe unităţi de învăţare sau la finalul unui modul.
- am folosit cu precădere stimulii pozitivi de apreciere spre a-i încuraja mai ales în procesul lor de autoevaluare şi interevaluare
- am încurajat activităţile practice şi creativitatea elevilor în rezolvarea unor sarcini de lucru;
- în activitatea mea de învăţător la clasa I am realizat planificarea activităţilor în conformitate cu cerinţele programei în vigoare după care am desfăşurat activităţi educative, folosind metode atractive ca: pălăriile ganditoare, blazonul, diamantul, studiul de caz, jocuri prin care să dobândească o bună autocunoaştere şi o reală integrare socială şi civică, având în vedere că avem lipsuri la capitolul disciplină;
- am ţinut legătura cu părinţii prin sedinţe cu părinţi,dar şi printr-o informare regulată privind progresul realizat şi rezultatele elevilor.
- am încercat să asigur un echilibru între activităţile şcolare şi extraşcolare ale elevilor;


4. Realizarea activităţilor extracurriculare

·        „Serbările toamnei” ediţia a VIII-a
·        „Toamna, miresme şi culori” – excursie în aer liber, ecologizarea zonei şi colectarea de plante pentru ierbare;
·        Organizarea Concursului  “Piciul” unde elevii mei (7 ) au obţinut Premiul I;
·        Participarea la activităţile cu ocazia Halloween ediţia noiembrie 2014, obţinerea a numeroase premii;
·        Organizarea Concursurilor Şcolare Naţionale de Competenţă şi Performanţă “Comper” etapele  I, a II-a şi etapa naţională prin eleva Daria Maria Fărcăşan;
-        Serbare cu ocazia Zilei Naţionale a României;
·        Organizarea serbării de Crăciun;
·        Serbare de 8 Martie;
·        Participarea la Proiectul educativ Interjudeţean „Apa noastră trebuie păstrată vie”, Tileagd, Bihor;
·        Participarea la Concursul regional „Hora Vitaminelor” organizat de Şc. Gimnazială I.L.Caragiale Baia Mare şi obţinerea unor premii;
-            organizarea şi coordonarea Concursului local „Pădurea – izvorul vieţii”
-                Participarea la Concursul Internaţional „Poveştile copilăriei” Oradea, unde am obţinut numeroase premii;
-                Participarea la „Ziua Voluntariatului” în colaborare cu ASSOC Baia Mare şi Ocolul Silvic Şomcuta Mare;
·        Participarea la Proiectul Naţional „Europa, casa noastră”;
·        Participarea la Concursul Naţional de desene „Lumea noastră, viitorul nostru” organizat de Centrul Europe Direct Maramureş şi obţinerea mai multor premii şi participarea cu elevii la premierea organizată la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare;
·        Membru în comisia de Evaluare a revistelor şcolare apărute în anul şcolar 2014/2015 din partea cotidianului „Informaţia zilei de Maramureş”;
-       În cadrul săptămânii „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” am organizat excursie la Grădina Botanică Jibou, precum şi proiectul educaţional „Paştile prin ochii copiilor – pictură pe sticlă” în colaborare cu Centrul de Excelenţă „Porţile Nordului” Maramureş.


   5. Dezvoltarea profesională, activitatea metodică şi ştiinţifică
- am participat la întrunirile lunare ale consiliului profesoral, la şedinţele şi activităţile  din cadrul Comisiei metodice a învăţătorilor la nivelul comunei condusă de prof. pt. înv. primar Livia Pop, precum şi la activităţile  din cadrul Cercurilor pedagogice ale învăţătorilor din zona Chioar.
- am coordonat Cercul ecologic „Laleaua pestriţă” din cadrul şcolii noastre.
- am îndeplinit funcţia de secretar al Consiliului Profesoral al Şcolii Gimnaziale Mireşu Mare.
-  de asemenea am  participat la toate activitatile de perfectionare de la nivelul scolii, cat si la cele organizate da I.S.J. Maramures si CCD-MM.
Proiect educaţional regional „Împreună construim viitorul-Visul copilului meu”, proiect inclus în CAERI 2015, organizat în parteneriat cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Tileagd, Bihor;
- Proiect educaţional local „Un mediu curat pentru o viaţă sănătoasă” în parteneriat cu Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială – ASSOC şi Ocolul Silvic Şomcuta Mare.
                                                                                                                                                                                               


  6. Contribuţia la activitatea generală a unităţii de învăţământ şi la promovarea imaginii acesteia                                                                   

- am completat documentele şcolare conform prevederilor legale ;
- am respectat programul de lucru si toate atribuţiile prevăzute în fişa postului ;
- am popularizat prevederile ROI în cadrul colectivului de elevi şi în rândul părinţilor
- am respectat procedurile de securitate a muncii şi PSI ;
- am promovat în comunitate activitatea unităţii de învăţământ şi a ofertei educaţionale;
- am publicat articole despre activităţile din şcoala noastră în ziarul tipărit „Informaţia Zilei” de Maramureş precum şi pe http://izvoarecodrene.blogspot.ro/

                                                        Mireşu Mare, 30 iunie 2015



                                                                    














„MRU” şi slăbiciunile lui Gabriel Oprea

Fără să fi înregistrat succese notabile în politică, Mihai Răzvan Ungureanu se reîntoarce la SIE. L-a numit prim ministru preşedintele Băsescu, după demisia lui Emil Boc. Guvernul Ungureanu a căzut la o moţiune de cenzură ce părea destul de banală. Se pare că baronii din PDL au făcut un pas în spate.
Căderea guvernului condus de Ungureanu a fost primul pas care a prevestit prăbuşirea ireversibilă a PDL. Partidul lui Băsescu a pierdut puterea cu vreo opt luni înainte de termen. Alegerile locale şi parlamentare din 2012 le-a organizat Guvernul Ponta. Probabil că dacă PDL şi-ar fi dus până la capăt mandatul altele ar fi fost şi rezultatele. După patru ani, este şi normal ca PDL să încerce să-şi recupereze ceva din puterea pierdută. MRU, mai mult decât oricine, este îndrituit să-şi răzbune onoarea pierdută.
PNL nu consideră că a fost la guvernare alături de PSD, consideră doar că l-au ajutat pe Victor Ponta să ajungă prim ministru. De aceea şi ei doresc să-şi recupereze „împrumutul” prin dărâmarea Guvernului Ponta înainte de terminarea mandatului. Pentru atingerea acestui scop nu este suficientă lupta în Parlament. Noua putere, simbolizată de victoria lui Klaus Iohannis, are nevoie de concursul tuturor instituţiilor pentru a învinge un partid bine reprezentat în parlament. În acest context trebuie înţeleasă desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe.
Preşedintele are dreptul să propună, dar numirea propriu-zisă trebuie votată în Parlament. Cum se poziţionează partidele? Pe motiv că nu a fost consultat, Victor Ponta declară că PSD va vota împotrivă. Cheia problemei se află la UNPR. Gabriel Oprea ascunzându-se ca de obicei după „interesul naţional”, şi după ce i-a promis preşedintelui Iohannis că va fi alături de el în tot ce priveşte securitatea naţională, ordonă parlamentarilor UNPR să voteze pentru numire. Un calcul simplu arată că voturile PNL, UDMR, UNPR, PMP şi Minorităţi depăşesc voturile PSD şi ALDE. Mai exact spus, se formează o nouă majoritate. Dacă alianţa conjuncturală se va menţine şi în cazul unei moţiuni de cenzură, cade guvernul. De pildă, dacă PNL ar fi înaintat o moţiune de cenzură considerând că a fost afectată siguranţa naţională prin faptul că PSD s-a opus propunerii preşedintelui Iohannis, UNPR ar fi trântit guvernul. Pe viitor, din moment ce se cunoaşte slăbiciunea lui Gabriel Oprea pentru „siguranţa naţională” nu este exclus ca viitoarea moţiune de cenzură să aibă o temă dragă UNPR-ului.
Supărarea lui Victor Ponta vine din faptul că nu a fost consultat. Şi Iohannis s-a plâns că premierul nu l-a anunţat că pleacă în Baku sau că intenţionează să scadă TVA-ul. Din aceste mici supărări se va naşte marea dispută dintre cele două palate. Oricât ar încerca să fie de corecţi se vede că nu pot coabita un preşedinte şi un premier de culori diferite. Puterea, ca să fie adevărată, trebuie să fie concentrată într-o singură parte. Pe de altă parte în timpul campaniei prezidenţiale, PSD era acuzat că vrea să aibă toată puterea. Acum Victor Ponta întoarce reproşul, auzându-l pe Klaus Iohannis că vrea toată puterea. Adevărul este pe undeva pe la mijloc. Puterea şi Opoziţia trebuie să se controleze reciproc. Dar în această perioadă s-a creat impresia că puterea nu mai este la partide, nu mai este în zona Executivului şi Parlamentului, ci în zona Justiţiei şi a serviciilor secrete. Din această cauză se face atâta caz pe nominalizarea şefului de la SIE. Dacă va fi numit, cu siguranţă M. R. Ungureanu nu va fi echidistant faţă de partide. El are de plătit o poliţă partidului care i-a suflat funcţia de prim ministru. Preluare http://www.informatia-zilei.ro/mm/editorial/mru-si-slabiciunile-lui-gabriel-oprea#more-140277


                                                                               Dumitru Păcuraru


România a încheiat pe locul 17 în clasamentul pe medalii la Jocurile Europene de la Baku

Pe primul loc al clasamentului s-a clasat Rusia, cu un total de 164 de medalii (79 aur, 40 argint, 45 bronz), urmată pe podium de Azerbaidjan (!!!) – 56 de medalii (21 aur, 15 argint, 20 bronz) si de Marea Britanie – 47 de medalii (18 aur, 10 argint, 19 bronz). Ceremonia de închidere a Jocurilor Europene de la Baku a fost duminică seara, 28 iunie.
România a participat în competiţie cu 147 de sportivi, 83 de băieti şi 64 de fete, care au concurat în 22 de discipline sportive. În total, la prima ediţie a Jocurilor Europene au participat peste 6.000 de sportivi.
La ce condiţii financiare sunt în acest moment în ţara noastră, trebuie să fim mulţumiţi şi mândri de performanţele sportivilor noştri. Greul l-a dus ca de obicei gimnastica sportivă, scrima, canotajul. Cei fără performanţe ar trebui să ia aminte!


                                                                          Cristi Someşan

EU ŢIN CU GRECIA !

Asistăm, în aceste zile, la un dublu deces: Uniunea Europeană şi NATO. Fireşte, ele nu mor subit, ci încet-încet. Dar procesul e ireversibil. Nu Grecia moare, repet – ci Oculta Mondială. O ţară care supravieţuieşte de 3.000 de ani nu poate muri. Mor, însă, produsele artificiale, care au parazitat-o în ultimele decenii. „Datoria odioasă”, de peste 300 de miliarde de euro, pe care, chipurile, ar avea-o de plătit Atena NU există în mod real şi nu se regăseşte nicăieri. Aceşti bani le-au fost daţi grecilor pe hîrtie, sau pe circuitul dus-întors. Marea Finanţă prectică un şmen istoric: se preface că dă bani, după care forţează ţările să-i restituie, cu dobînzi pe măsură. Asta e boala veche a cămătarilor evrei, ridicată, acum, la rang de politică planetară. Pe dinafară, totul arată bine, e poleit cu cele mai bune intenţii – dar în interior, putregaiul e mortal. Cele două ventuze de stors vlaga popoarelor – FMI şi Banca Mondială – s-au lovit de o stîncă tare. Rapacitatea lor a mers pînă acolo încît Germania (o marionetă în mîna lor, mereu pusă la zid şi culpabilizată) le-a cerut grecilor să-i vîndă nişte insule, în contul datoriei. Nu mi-a venit să cred! Iar Lebensraum (Spaţiu Vital)? Hai să ridicăm puţin nivelul discuţiei, pentru că aici nu e vorba numai de bani, ci şi de mîndrie naţională.În cartea mea „Cele mai frumoase aforisme” există aceste rînduri: „O scenă de o măreţie antică, povestită de aromânul Victor Eftimiu: «Cînd trupele germane biruitoare au intrat în Atena şi au arborat zvastica pe înălţimile Acropolei, paznicul cetăţii s-a înfăşurat în drapelul Patriei şi s-a aruncat în prăpastie»”. Am fost de multe ori acolo şi vă asigur că prăpastia e, pe cît de adîncă, pe atît de măreaţă. Un alt munte eroic e Athos. Începe tot cu A – ca Acropole, ca Atena. Leagănul ortodoxiei, ţintuit, ca o coroană de aur verde, cu pietrele preţioase ale daniilor voievozilor români. Mă mir că Germania nu a cerut, direct, Athosul, supranumit „Ochiul lui Dumnezeu”. Este puţin probabil ca grecii, care au negustori excepţionali, să nu fie capabili să se gospodărească singuri, să ajungă datori vînduţi. Ei au fost traşi în piept. Aşa s-a întîmplat şi cu argentinienii, şi cu brazilienii, şi cu ecuadorienii. Marea Finanţă nu-şi permite „terapii de şoc” şi „jupuire de piei” cu ţări ca Anglia, Italia, Israel – ci cu cele considerate a fi la periferia lumii civilizate. Aproape peste tot pe unde a trecut, FMI-ul a provocat revolte populare. De ce oare? De generos ce e? Aiurea, de escroc ce e.Fondul problemei este acesta: nivelul de trai ridicat al principalilor contributori, Germania şi Franţa, se menţine prin fondurile jefuite, metodic, de la ţările şantajate. Inclusiv de la noi, din România. Atunci cînd vine la putere, prin vot popular, un guvern care judecă şi nu se lasă intimidat de Mafia Transnaţională, mecanismul jafului se blochează. Este cazul Executivului acestui grec fără cravată, Tsipras. N-au mai suportat oamenii şi pace! Iar aşa-zisele negocieri au eşuat pentru simplul motiv că, între timp, s-au ivit şi alţi finanţatori, mult mai puternici decît tipăritorii de bani falşi: mă refer la cele două puteri emergente, Rusia şi China. În special Rusia, legată de Grecia atît prin religia comună, Ortodoxia, cît şi prin alfabet (alfabetul chirilic e o copie a alfabetului grecesc). Atît Rusia, cît şi China au tot interesul să provoace o spărtură în zidul UE şi NATO. Pentru că, mai mult ca sigur, Grecia va ieşi din ambele structuri. Şi o vor urma şi alte ţări. Subita dărnicie a Băncii Centrale Europene nu face decît să amîne deznodămîntul. „Copacul, unde e aplecat, acolo cade“. Ce-or să facă americanii? Vor bombarda Grecia, ca pe Serbia? Acela va fi Armaghedonul, de care scrie Biblia. Personal, am sperat că proiectul Uniunii Europene va rezista. Acum, încep să mă îndoiesc. Sînt prea multe orgolii şi diferenţe între ţările membre. Şi prea îşi vîră coada monstrul bicefal America-Israel. Nimic din ceea ce e artificial nu rezistă. Nici masoneria, care tot încearcă, de sute de ani, să submineze religia creştină. Evenimentele din această vară fierbinte reprezintă uvertura unui război. De care vor fi răspunzători numai şi numai „asasinii economici”, care nu mai au nici măsură, nici instinct de conservare, punînd ţările cu spatele la zid, trimiţîndu-le Note de Plată scrise, parcă, de nişte chelneri nebuni şi împingîndu-le la faliment. Eu ţin cu Grecia!
                                                                                         CORNELIU VADIM TUDOR
                                                                                                  28 iunie 2015

Clasamentul WTA înainte de Wimbledon 2015


1. Serena Williams (SUA) 11.291 puncte
2. Petra Kvitova (Cehia) 6.870
3. Simona Halep  6.200
4. Maria Şarapova (Rusia) 5.950
5. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.000
6. Lucie Safarova (Cehia) 4.055
7. Ana Ivanovici (Serbia) 3.895
8. Ekaterina Makarova (Rusia) 3.575
9. Carla Suarez Navarro (Spania) 3.345
10. Angelique Kerber (Germania) 3.285.

Subiecte Limba Română Bacalaureat 2015

REAL

UMAN


Calendar Bacalaureat 2015


29 iunie 2015    Limba si literatura romana – proba E)a) – proba scrisa
30 iunie 2015    Limba si literatura materna – proba E)b) – proba scrisa
1 iulie 2015        Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisa
3 iulie 2015        Proba la alegere a profilului si specializarii – proba E)d) – proba scrisa
6 iulie 2015        Afisarea rezultatelor (pana la ora 12:00)
6 iulie 2015        Depunerea contestatiilor (orele 12:00 – 16:00)
7 - 9 iulie 2015   Rezolvarea contestatiilor
10 iulie 2015      Afisarea rezultatelor finale

Premierul Ponta, atac fără precedent la adresa preşedintelui Iohannis: „Ne consideră iobagi pe moşia Domniei sale”!


Premierul Victor Ponta a avut o intervenție telefonică, duminică, 28 iunie, în cadrul unei emisiuni televizate în care a explicat motivele pentru care PSD va vota împotriva numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea SIE, printre acestea numărându-se și "Lipsa de respect și disprețul domnului Klaus Werner Iohannis față de lucrurile importante”. În acest sens, Victor Viorel Ponta a amintit faptul că a aflat din presă de nominalizarea președintelui, despre care a afirmat că "Are o mentalitate de stăpân de iobagi cu românii".

Din 28 iunie Căminul cultural din Cicîrlău poartă numele marelui cântăreţ Nicolae Sabău




În cadrul Zilelor comunei Cicîrlău desfăşurate în data de 27 – 28 iunie, primarul Vasile Zete şi Consiliul Local au hotărât ca de azi înainte Căminul cultural din localitate să poarte denumirea de „Nicolae Sabău”. Iniţiatorul Festivalului folcloric sătesc „Alină-te dor, alină”, cântăreţul - un bun naţional, merita această distincţie cu câteva decenii în urmă, dar dânsul răbdător şi cu mult bun simţ şi-a aşteptat rândul. La cât de mult a făcut cunoscut Cicîrlăul, la cât s-a jertfit întru binele sătenilor săi şi în calitate de primar, cred că este a nici zecea parte de recunoştinţă prin acest gest al administraţiei locale. Poate par patetic, poate sunt puţin subiectiv, motiv pentru care „a mă apăra” redau câteva gânduri despre Domnia sa din cea mai recentă carte „Petale recoltate din Complinium” (colecţie) „Din flori am făcut cuvinte”a unor personalităţi române şi maramureşene: „Nu sunt mulţi solişti de muzică populară care să-şi fi păstrat cu vigoare şi prospeţime, de-a lungul a peste cinci decenii, ca Nicolae Sabău o prezenţă atât de marcantă în pleiada iluştrilor maeştri ai genului.” ( Teodor Ardelean ); „Ajuns la vârsta patriarhilor, Nicolae Sabău este un artist-simbol care susţine meşter-grinda folclorului în faţa muzicii orăşeneşti. Şi-a îndeplinit misia ce o avea pentru neamul său campestru, însă nu se opreşte aici, ci îi ajută pe tinerii interpreţi să intre sub greutatea de stejar a artei…” ( Nicolae Goja ); „…Nicolae Sabău este rapsodul Codrului, al Chioarului, al Lăpuşului, al Oaşului şi al Maramureşului, în întreaga sa fiinţă spirituală, cum nu sunt mulţi iviţi din acest pământ de legendă.” ( Mihai Florea ); „Rostirea în dulcea limbă românească nu-i de-ajuns pentru tot ce merită cu prisosinţă Nicolae Sabău. Trimis ceresc pentru alinarea Dorurilor.” ( Octavian Butuza ); „Plămădirea prin propria-i trudă a unicului Festival folcloric particular din România „Alină-te dor, alină”, amenajarea Casei muzeu al cântecului popular în satul natal, ridicarea Monumentului eroilor neamului şi acum zbuciumul pentru înălţarea Bisericuţei de lemn în stil maramureşean, conferă aura unei personalităţi aşezate sub nobila zodie a vocaţiei constructive.” ( Emil Domuţa ); „Nicolae Sabău, cântăreţ de talie naţională, îi aud sufletul ca lacrima mamei.” ( Ioan Alexandru ); „ Un adevărat exponent al melosului acestor ţinuturi binecuvântate, cunoscutul şi îndrăgitul cântăreţ Nicolae Sabău, în glasul lui pulsând cea mai pură sevă românească.” ( Angela Moldovan ); „Nicolae Sabău este unul din puţinii artişti care i-au dăruit cântecului, fără rezerve, întreaga lui viaţă, făcând din el sabie şi scut, crez şi legământ.” ( Ioan Filip ); „Prin cântec reuşeşti să pătrunzi în cele mai tainice cămăruţe ale sufletului. Tu, Nicule, ai reuşit. Toată admiraţia.” ( Angela Buciu ); „Mare artist al Maramureşului şi al României, Nicolae Sabău a fost prezent cu duiosul său cântec la multe din manifestările sportive care au dus faima judeţului, a ţării, pe meridianele lumii.” ( Ion P. Pop ); „Nicolae Sabău este nu numai cunoscutul şi apreciatul artist vocal de muzică populară ci şi un pasionat culegător de folclor, de melodii şi texte în prelungirea cărora îşi aşează propriul suflet.” ( Ion Burnar ); „Laudă ţie, Nicolae Sabău, că te-ai aplecat şi asupra spiritualităţii unor oameni ce se zbat cu întunericul subpământean creând ei înşişi una din cele mai frumoase comori ale poporului român – folclorul mineresc.” ( Pamfil Bilţiu ); „Trebuie neapărat spus că Nicolae Sabău crede în durata cântecului ales. Îl apără cu străşnicie – cât poate – de toate aluviunile acestui timp neaşezat.” ( Gheorghe Pârja ); „Cântecul lui Nicolae Sabău nu este doar o alinare, nici măcar o vindecare, ci o mântuire profundă şi unică, prin magia tulburătoare a melosului popular românesc.” ( Felician Pop ); „Pe Nicolae Sabău îl integrăm cu uşurinţă prin genialitatea lui, în clasa artistului ţăran, asemenea lui Brâncuşi, a lui Ciprian Porumbescu şi foarte aproape de renumele Măriei Tănase. Aceşti oameni au învăţat înainte de nota muzicală, sunetele naturii.” ( Anton Rohian ).
Să salutăm şi faptul că au fost distinşi cu titlul de „Cetăţeni de onoare ai comunei Cicîrlău” marea realizatoare de emisiuni folclorice la televiziunea naţională, distinsa Eliza Stan şi marele taragotist maramureşean şi naţional Dumitru Fărcaş. Să trăiţi domnule general Vasile Zete!
 Cei care n-au fost duminică la Cicîrlău au pierdut mult…


                                                                                    Gelu DRAGOŞ

…se întâmplă la bibliotecă - săptămâna 29 iunie - 3 iulie 2015

Marţi, 30 iunie
ora 13, Salonul Artelor

Va avea loc lansarea nr. 10 al revistei „Nord cultural”, editată de Editura Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, având-o ca red. şef pe lect. univ. dr. Delia Răchişan şi lansarea volumului de poezii cu titlul „Rătăcind cu Euterpe prin lumina lui Gutenberg”, de Marian Hotca, student în anul III la Centrul Universitar Nord Baia Mare.

Miercuri, 1 iulie
ora 14, Salonul Artelor

Va avea loc vernisajul expoziţiei „Fotoetnografica – Valea Vişeului – ediţia a XIV-a”, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.
Expun artiştii fotografi: Felician Săteanu, Costas Dumitrescu, Gheorghe Petrila, Ionela Kovacs, Robert Kovacs, Maria Berciu.
Expoziţia va putea fi vizitată la Salonul Artelor în perioada 1-10 iulie.

Vineri, 3 iulie
ora 14, Sala de conferinţe

Editura Marist în colaborare cu Asociaţia „Academia OJT”, Asociaţia Naţională pentru Cultul Eroilor
„Regina Maria” şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” vă invită la lansarea numărului 3 al revistei „Tactica şi strategia”, intitulat „Război deasupra României”.
Vor prezenta:
Cristian Mareş, col (r) Mihai Cozma, dr. Andrei Pogăciaş, grafician Adrian Man.


Stefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com


           

Azi sărbătorim Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel


Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt praznuiti in aceeasi zi deoarece amandoi s-au savarsit la Roma, din porunca imparatului Nero, Petru fiind rastignit cu capul in jos, iar lui Pavel taindu-i-se capul. Moastele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, potrivit Sinaxarului, au fost puse impreuna. Traditia a consemnat ziua de 29 iunie ca data a martirajului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Cercetarile mai noi au stabilit cu o anume precizie ca Petru a fost rastignit in anul 64, iar Pavel a fost decapitat in anul 67. Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt autori de epistole incluse de Biserica intre textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2).
La mulţi ani celor care poartă numele de Petru, Petre, Petrică, Patricia, Pavel, Pamela, etc

duminică, 28 iunie 2015

Rugăciune de fiecare zi a Părintelui Arsenie Boca


INVITAŢIE la AL XXXVII-LEA CONGRES AL AGIRO din 18-22 august 2015

,,Bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi în iubiri de moşie, apropiaţi-vă de sufletele noastre, ridicaţi-le până unde poate vrednicia şi conştiinţa voastră trează. Aşa Vă vrem!’’ din cuvântul de întâmpinare la un fost congres din perioada interbelică.

Dragi colegi învăţători, educatoare şi profesori,

I. Pentru colegii din România

a) INVITAŢIE la Şcoala de Vară Internaţională de la Chişinău (24-26 iulie) şi/sau Eforie Sud (26-29 iulie 2015) cu vizita pe traseu Cetăţii Albe şi a unei şcoli româneşti din regiunea Odessa, Ucraina. Pentru Chişinău trebuie paşaport.
la
·   175 ani de la apariţia la Sankt Petersburg a Gramaticii de limbă valaho-moldovenească (1840) a lui Iacob Hâncu, care spune în introducere ,,Limba Română şi denumirea de Români nu e întâmplătoare. Până la formarea Voievodatului Moldovei, locuitorii ambelor Principate erau cunoscuți sub numele comun al Românilor. Deci, suntem în drept să ne ținem de comuna lor denumire; deci limba Română poate servi drept noțiune comună pentru graiul Valah și pentru cel Moldovenesc.”
·   150 de ani de la tipărirea la Chişinău a Cursului primitiv (abecedarului) de limbă română al lui Ioan Doncev (1865) citit şi folosit de intelectualii moldoveni până în 1905
·   135 de la naşterea lui Teodor Neaga (1880–1943), profesor ales membru în Sfatul Ţării de către Uniunea învăţătorilor moldoveni. În 1917 a fusese preşedinte al primului Congres al învăţătorilor şi profesorilor moldoveni din Basarabia. A fost şi inspector-şef al învăţământului din Basarabia.
·   98 de ani de la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia (25 – 28 mai 1917, Sala Eparhială din Chişinău). În şedinţa din 26 mai 1917, congresul a adoptat următoarea rezoluţie: „În şcoala moldovenească se introduce alfabetul latin, care va fi întrebuinţat atât în cărţile didactice, cât şi în scris”. În referatul în problema alfabetului scria: „Prin alfabetul latin noi ne deschidem deodată porţile spre întreaga cultură românească, din care până acum nu ne-am împărtăşit aproape deloc”.
·   90 de ani de la Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România de la Chişinău (6-8 septembrie 1925)

·   105 ani de la Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România de la Constanţa (1910)

b) INVITAŢIE la al XXXVII-lea congres al AGIRo şi al Cadrelor Didactice de Etnie Română de peste Hotare din 18-22 august de la Cluj-Napoca (Capitală Culturală Europeană în 2015) plus o vizită în 22 august în Maramureş, Săpânţa şi Solotvino, Ucraina). Deschiderea lucrărilor va fi la ora 9, în 19 august 2015, în sala de 800 de locuri ,,Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai.

  • Clujul a fost gazdă a congreselor învăţătorilor români din 1-3 august 1920 (95 de ani de la eveniment), 23 ianuarie 1921, 6 -7 august 1921, 6 -8 august 1922, 27 -28 decembrie 1928 şi Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România din 8 -10 septembrie 1933. Miniştrii educaţiei, conducerea administraţiei şcolare clujene şi a Universităţii din Cluj nu au lipsit de la niciun congres.
  • ,,Asociaţia învăţătorilor români din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş” cu sediul în Cluj a fost înfiinţată în 24 februarie 1919 de către Iuliu Vuia, absolvent al Preparandiei arădene şi mai târziu al Universităţii din Cluj, cel care la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia participase ca preşedinte al delegaţiei învăţătorilor şi fusese ales membru în Marele Sfat Naţional de la Sibiu, cel de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani în 2015.
  • În 2015 se împlinesc 85 de ani de la congresul din 29 -31 august 1930, congres în a cărui ultimă zi, participanţii s-au deplasat la o şcoală românească din Maramureşul din dreapta Tisei (atunci în Cehoslovacia, acum în Ucraina), deplasare pe care vrem să o facem şi noi în 22 august 2015.
  • În ,,Învăţătorul” din septembrie 1919 (publicaţie clujeană a Asociaţiei învăţătorilor români din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş) se scria: ,,Prin acest organ desfacem stindardul nostru şi grupaţi în jurul lui, cu puteri unite voim să pregătim calea şi să eluptăm înfăptuirea aspiraţiilor învăţătorimei, ridicând şcoala română la acel nivel, la care este reclamată de vremurile istorice, ce am ajuns.”

Variante de pachete de cazare şi masă (din 1 iulie căutăm şi variante ieftine de transport):
  1. doar Chişinău: 2 zile X 90 lei=180 lei
  2. doar Eforie Sud: taxa de participare de 30 lei+ 3 zile X 75 lei=255 lei (pot fi comandate mai multe zile la acelaşi preţ. Să se precizeze care zile dacă se doresc zile în plus)
  3. şi Chişinău şi Eforie Sud: 435 lei pentru toate cele 5 zile
  4. doar Cluj: taxa de participare de 30 lei+ 4 zile X 70 lei=310 lei pt 4 zile
  5. şi Cluj şi Chişinău: 490 lei pt 6 zile
  6. şi Cluj şi Eforie Sud: 505 lei pt 7 zile
  7. şi Cluj şi Chişinău şi Eforie Sud: 685 lei pt 9 zile
Pachetul ales se achită (cel puţin 50%) până în 30 iunie (restul cu cel puţin 10 zile înaintea începerii evenimentului respectiv) prin ordin de plată sau mandat poştal completând următoarele date: Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, CEC Bank Arad (sucursala Bdul. Revoluţiei nr. 5-7), cont IBAN RO32CECEAR0137RON0355948, cod fiscal 23564572. După achitarea cotizaţiei să completaţi şi să trimiteţi pe e-mail pe adresa asociatiainvatatorilor@gmail.com tabelul în Excel ataşat
Completând şi online documentul de la linkul https://docs.google.com/document/d/1WmzkcWlyAwlYCfQherPvP3J3Ww9M9XZAK1W4x80V5l8/edit puteţi găsi după 1 iulie şi alţi colegi din zona dumneavoastră care participă
La acţiuni pot participa doar colegii (îi pot însoţi şi membri ai familiei) care:
·                        s-au înscris sau se înscriu acum individual direct în AGIRo şi au achitat în 2015 sau achită acum cotizaţia individuală anuală de 25 lei/anul 2015 în acelaşi cont indicat mai sus
sau
·                        sunt membri cotizanţi ai unei asociaţii/sucursale judeţene a AGIRo care l-a rândul ei şi-a achitat cotizaţia anuală de 200/100 lei/anul 2015 în contul de mai sus.
·                        Colegii care sunt înscrişi sau se înscriu acum în AGIRo şi nu pot participa fizic la aceste activităţi au posibilitatea să trimită articole în publicaţiile noastre care apar cu aceste ocazii achitând taxa de participare de 30 lei
·                        Primii 20 de colegi preşedinţi de asociaţii/sucursale judeţene care şi-au achitat sau îşi achită cotizaţia către AGIRo beneficiază de gratuitate la evenimentul de la Chişinău din partea colegilor din AGIRo-MD şi, în plus, li se decontează cam câte 150 lei pentru transport (în funcţie de unde călătoriţi).

La aceste activităţi vor fi întâlniri cu personalităţi de prestigiu din spaţiul public şi din mediul academic. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universității Babeș-Bolyai şi-a dat acordul de a patrona evenimentul. Ca în fiecare an, avem convingerea că evenimentele se vor bucura şi de patronajul ministerelor educaţiei din ţările participanţilor, al inspectoratelor şcolare, al caselor corpului didactic etc. La aceste evenimente anuale cel mai mic număr a fost de 450 delegaţi, iar cel mai mare de 1 500 delegaţi din absolut toate judeţele ţării. Au mai participat la congresele AGIRo miniştrii educaţiei în funcţie şi foşti miniştri ai educaţiei din România şi din alte ţări, preşedintele României, preşedintele şi vicepreşedintele Academiei Române, parlamentari, europarlamentari, reprezentanţi ai autorităţilor locale, personalităţi ale vieţii publice şi din domeniul culturii. Organizatorii asigurăm şi certificarea corespunzătoare a activităţilor de formare ce se vor derula.
Pentru orice detalii sunaţi-mă la 0723259290 sau 0744195155

II. Pentru colegii din R.Moldova

a) INVITAŢIE la Şcoala de Vară Internaţională de la Chişinău (24-26 iulie) şi Eforie Sud (26-29 iulie 2015) cu vizitarea pe traseu a Cetăţii Albe şi unei şcoli cu predare în limba română/moldovenească din regiunea Odessa în 26 iulie.
Pentru acţiunea de la Chişinău contactaţi preşedintele AGIRo-MD, doamna Mariana Marin.
La Eforie Sud pot participa doar colegii care s-au înscris sau se înscriu acum în AGIRo-MD şi membrii familiilor lor şi care achită până în 30 iunie la doamna Mariana Marin (mariana.marin19@gmail.com tel 0037369232897) pentru transport+cazare+masa din cele 3 zile suma totală de 71 euro şi care apoi îşi trece datele în tabelul:

b) INVITAŢIE la al XXXVII-lea congres al AGIRo din 18-22 august (Cluj-Napoca- Capitală Culturală Europeană în 2015 plus o vizită în 22 august în Maramureş şi Solotvino, Ucraina).
Pot participa doar colegii care s-au înscris sau se înscriu acum în AGIRo-MD şi membrii familiilor lor.
Asigurăm gratuit cazare şi masă (4 zile) pentru 40 colegi din AGIRo-MD. Pentru transport până în 30 iunie se achită 23 euro la doamna Mariana Marin (mariana.marin19@gmail.com tel 0037369232897) şi apoi se trec datele în tabelul: https://docs.google.com/document/d/1bLfQVF1aZOkSJ4PkAowhP5Kw1BbPVtGpVjjkgExN7ss/edit
Dacă sunt peste 40 de colegi, ceilalţi doritori (eventual membrii ai familiei) achită şi cazarea şi masa de 64 euro pentru cele 4 zile, iar cu tot cu transport achită deci în total 87 euro.

III. Pentru colegii din şcolile de grafie chirilică din regiunea nistreană a R.Moldova

a) INVITAŢIE la Şcoala de Vară Internaţională de la Chişinău (24-26 iulie) şi Eforie Sud (26-29 iulie 2015) cu vizitarea pe traseu a Cetăţii Albe şi a unei şcoli cu predare în limba română/moldovenească din regiunea Odessa în 26 iulie.
Pot participa doar colegii care s-au înscris sau se înscriu acum în sucursala AGIRo-MD din regiunea Nistreană şi membrii familiilor lor şi care achită până în 30 iunie măcar un avans de 50% la Dorina Габужа din Tiraspol (g.daria@list.ru  tel 0037377719403) pentru transport+cazare+masa din cele 5 zile suma de 111 euro şi care apoi îşi trece datele în tabelul: https://docs.google.com/document/d/1bLfQVF1aZOkSJ4PkAowhP5Kw1BbPVtGpVjjkgExN7ss/edit
Pentru 10 colegi din sucursala AGIRo-MD din regiunea Nistreană sunt reduceri din partea AGIRo-filiala R.Moldova şi îi costă doar 40 euro pentru toate cele 5 zile inclusiv transport.

b) INVITAŢIE la al XXXVII-lea congres al AGIRo din 18-22 august (Cluj-Napoca- Capitală Culturală Europeană în 2015 plus o vizită în 22 august în Maramureş şi Solotvino, Ucraina).
Pot participa doar colegii care s-au înscris sau se înscriu acum în sucursala AGIRo-MD din regiunea Nistreană şi membrii familiilor lor.
Asigurăm gratuit cazare şi masă (4 zile) pentru 20 colegi din sucursala AGIRo-MD din regiunea Nistreană. Pentru transport până în 30 iunie se achită 23 euro la Dorina Габужа din Tiraspol (g.daria@list.ru  tel 0037377719403) şi care apoi îşi trece datele în tabelul https://docs.google.com/document/d/1bLfQVF1aZOkSJ4PkAowhP5Kw1BbPVtGpVjjkgExN7ss/edit.
Dacă sunt peste 20 de colegi, ceilalţi doritori achită şi cazarea şi masa de 64 euro pentru cele 4 zile, iar cu tot cu transport achită în total 87 euro.


IV. Pentru colegii din Voivodina şi Serbia de Răsărit

a) INVITAŢIE la ŞCOALA DE VARĂ INTERNAŢIONALĂ DE LA CHIŞINĂU (24-26 iulie 2015) şi la MARE LA EFORIE SUD (26-29 iulie 2015) ) cu vizitarea pe traseu a Cetăţii Albe şi unei şcoli cu predare în limba română din regiunea Odessa în 26 iulie.
Pentru 10 colegi care s-au înscris sau se înscriu acum în Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia (Voivodina şi Serbia de răsărit) (ACDERS) sunt reduceri din partea AGIRo-filiala R.Moldova şi îi costă doar 70 euro pentru toate cele 5 zile cu tot cu cazare la hotel+masă+transport în total.
Pe cei care sunt peste numărul de 10 colegi (5 Voivodina şi 5 Serbia de răsărit) şi ar dori să vină (poate şi cu familia) îi costă pentru transport+cazare+masa din cele 5 zile suma de 141 euro.

b) INVITAŢIE la al XXXVII-LEA CONGRES AL AGIRO din 18-22 august 2015 (Cluj-Napoca- Capitală Culturală Europeană în 2015 plus o vizită în 22 august în Maramureş şi Solotvino, Ucraina).
Asigurăm gratuit cazare (hotel) şi masă (4 zile) pentru 36 colegi (18 colegi din Voivodina şi 18 din Serbia de răsărit) care s-au înscris sau se înscriu acum în Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia. Se achită doar pentru transport 27 euro.
Dacă sunt peste 36 de colegi, ceilalţi doritori (poate şi membrii familiilor lor) achită şi cazarea (hotel) şi masa, deci achită 91 euro pentru cele 4 zile cu tot cu transport.

Înscrierile se fac doar prin:
·    Silvia Diana Solkotovic din Kladovo (solkotovicdiana@yahoo.com  tel 0645982942 sau 019803066)
şi
·    Milan Mikşa din Vârşeţ (mmiksa@hemo.net tel 0642056969)

Ne-am bucura să vă înscrieţi până în 30 iunie ca să facem rezervările. Pentru transport mai vorbim dacă închiriem din Serbia sau din România şi vă luăm de la graniţa de lângă Vărşeţ şi Porţile de Fier (Drobeta Turnu Severin) ca şi în alţi ani.

V. Pentru colegii din Ucraina (regiunile Cernăuţi, Odessa şi Transcarpatia)

a) INVITAŢIE la ŞCOALA DE VARĂ INTERNAŢIONALĂ DE LA CHIŞINĂU (24-26 iulie) şi la MARE LA EFORIE SUD (26-29 iulie 2015) cu vizitarea pe traseu a Cetăţii Albe şi unei şcoli cu predare în limba română din regiunea Odessa în 26 iulie.
Pot participa doar colegii care s-au înscris sau se înscriu acum în Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina. Pentru 9 colegi din ACDERU (3 Transcarpatia, 3 Cernăuţi şi 3 Odessa) sunt reduceri din partea AGIRo-filiala R.Moldova şi îi costă doar 60 euro pentru cei din Transcarpatia, 50 euro pentru cei din Cernăuţi, 40 euro pentru cei din regiunea Odessa pentru masa+cazarea la hotel şi transportul din toate cele 5 zile (în total).

b) INVITAŢIE la AL XXXVII-LEA CONGRES AL AGIRO din 18-22 august 2015 (Cluj-Napoca- Capitală Culturală Europeană în 2015 plus o vizită în 22 august în Maramureş şi Solotvino, Ucraina).
Pot participa doar colegii care s-au înscris sau se înscriu acum în Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina şi membrii familiilor lor.
Asigurăm gratuit cazare la hotel şi masă (4 zile) pentru 120 colegi din Ucraina (40 colegi din Cernăuţi şi 30 din Transcarpatia şi 50 din reg Odessa). Transportul costă cam 14 euro pentru cei din Transcarpatia, 21 euro pentru cei din Cernăuţi şi 31 euro pentru cei din reg Odessa.
Dacă sunt peste 120 de colegi, ceilalţi doritori achită şi cazarea şi masa de 64 euro pentru cele 4 zile plus suma pentru transport.
Înscrierile pentru aceste activităţi se fac doar prin:
  • Dorin Panciuc din Tereblecea, raionul Adâncata (Hliboca), regiunea Cernăuţi (email dorel_105@mail.ru tel +380-661032872 si +40- 0755253864) (sau persoana desemnată de domnia sa)
  • Galina Pelin din Satu Nou (Novoselovka), raionul Sărata, regiunea Odessa (sarata-novoselovka@mail.ru  tel 0677498310)
  • Anuţa Dan din Apşa de Mijloc, raionul Rahău (Рахів), regiunea Transcarpatia (dan.igsmai@gmail.com tel +380968143513)

Ne-am bucura să vă înscrieţi până în 30 iunie ca să facem rezervările. Pentru transport mai vorbim dacă închiriem din Ucraina sau din România şi vă luăm de la graniţa de la Siret, Sighet sau Galaţi.

Cu bine,
Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România
asociatiainvatatorilor@gmail.com  0723259290, 0744195155

PS
·                        -Până în 5 iulie primim la adresa publicatiileagiro@gmail.com de la cei înscrişi articole spre a le publica
- Fiindcă în august 2015 ne vom întâlni în congres AGIRo la Cluj, vă propun un îndemn al ministrului educaţiei din Anglia către învăţători apărut în august 1926 în revista ,,Învăţătorul” din Cluj- organ al Asociaţiei Învăţătorilor Români din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş. Aceste cuvinte pot fi socotite ca adevăte „table ale legii" şi pentru învăţătorul român: „Fiţi plini de iubire, drepţi, răbdători şi perseverenţi. Să aveţi o idee modestă despre voi, dar o idee înaltă despre funcţia voastră. Să nu treacă nici o zi, fără să învăţaţi ceva, fie de la elevii voştri, fie din cărţi, fie de la lumea în care trăiţi. Hrăniţi-vă sufletul citind zilnic din cărţile umane, din poeţi, din istorici, din biografi: ei încălzesc inima şi întăresc voinţa. În politică fiţi alături de optimiştii, cari cred că lumea poate fi ridicată prin instituţiile bune şi voi sunteţi una din bunele instituţii ale lumii".
· -Despre AGIRo şi congresul din 2014 se pot găsi informaţii la http://invatatori.ro/2014/09/25/congresul-agiro-2014-in-imagini/
· -Simpozionul ,,Portrete de dascăli” ediţia a VII-a îl vom ţine la început de septembrie în Arad sau Vârşeţ.