POESIS – Marian HOTCA

Psalm culinar

Mi-e dor de pancove clocite în râncedul oloi

Și de plăcinte frământate un ceas în soare;

Ori de coclinte-ncinse-n sâlvaizuri moi

Ce te îmbie cu iubire și trândavă răcoare.

La mesele noastre, îngeri străvezii suspină

Că n-au mâncat în rai, măcar o dată,

O pancovă umplută cu fragedă lumină

Ș-o rumenă scovardă cât scândura de lată.

Tot plâng cu lacrimi crude de unsoare,

Îngerii cu aripi somnolente de harbuz,

Pe aureolă le doarme o floare de cicoare

Smulsă doar seara din ceruri, pe ascuns.

Mi-e dulce tinerețea mâncând visări agreste

La bătrânețe în veci n-am să mă gândesc,

Voi ațipi prin jumălțite laboșe celeste

Și voi muri cu tine chiar de-am să trăiesc.

Vis culinar

În fiecare noapte dormeam în mămăligă

Cu mintea obosită de-o majă de mâncare,

Iar somnul, blidele dorea domol să-mi lingă,

Cu limba foamei ruptă de orișice răbdare.

Ține-mi somnul, Doamne, în grăsimi latente

Să pot visa slănini cât pragul de chilie -

Și-ascunde-mă de lumi prea turbulente:

În linguri, blide ș-oale prin bucătărie.

Închide-mă o viață-n inimi coapte de tomate

Să simt dulceața sucului sfânt, uberal,

Țârcotește-mă cu lapte din țâțe desfrânate,

Iar între gene, toarnă-mi groștiorul tău astral.

Și în rântaș îmi stinge dorul indecent

Că te-am zărit pe tine, ceapă dezbrăcată,

Cum te pârleai în laboșul incandescent

Cu-a ta pițiană verde, mult prea lată.

Iar dimineața trezește-mă c-o bolobâncă,

Ațoasă ca un picior senzual de libelulă,

Și zi-mi că nu voi mai pieri vreodată, și-ncă

Mai ai de toate pentru rânza-mi nesătulă.

18 IMMUM - FIRIZA

            babele vorbesc taca-taca despre medicamente compensate

            sticlele de lapte, groștiorul, fărina de nulaș, brânza saparâșă tușesc în sacoșele pline de cuie pentru a închide sicriul

            18. raiul meu mă duce din punctul x spre centrul lumii și tot el mă aduce înapoi în punctul x. țiganii mănâncă semințe de floarea-soarelui, babele se împing în 18, creierul meu se îmbată mereu în poezie

            timpul se scurtează pe scaunele prăfuite

            ochii se închid în ferestrele semitransparente

            gândul că imediat voi termina și facultatea mă bagă într-o ceață și mă lasă acolo până la coborârea din 18

agricultură

de mâine mă apuc de agricultură,

(vorba aceea: tot omul să aibă măcar un strat cu ceva

lângă bojdeuca sa)

voi săpa tot pământul de după casă și voi cultiva

cartofi made in UK -

aceștia sunt mai buni decât ai noștri

căci au proporții în conformitate

cu normele impuse de Uniunea Europeană

(nu cresc nici mari, nu cresc nici mici, nu cresc deloc)

nu mi se permite să mai folosesc balega de vacă

fiindcă americanii mi-au dat un sac cu îngrășăminte

din oase de pește mucegăite;

tot ei mi-au adus în dar și gândacii de Colorado

să aibă cine să-mi maltrateze cartofii

în zilele bune

aș spune că sunt prea multe pietre de scos,

cred că s-au violat una pe alta de s-au înmulțit atâta -

mai bine să-mi cumpăr un pachet de chipsuri

și cercetez fizionomia pietrei în timpul incestului

(tatăl bolovan și-a violat fiica pietricică)

spun cu mândrie că acesta este un subiect

pe care nici cercetătorii americani nu l-au cercetat -

presimt că voi lua Nobelul la mine în ogor:

americanilor, cu acest subiect v-am făcut praf!

(babele mă iubesc și mi-au dat o mână de urzici să mă detoxific

drept răsplată pentru descoperirea făcută)

Post scriptum: acum nimeni nu mai cultivă nimic la noi în sat!

toată lumea mănâncă chipsuri ondulate, urzici, leurdă și lăptuci