marți, 10 februarie 2015

ZESTREA STRĂMOŞEASCĂ A MARAMUREŞULUI ‒ TRADIŢII, LOCURI SACRE, MEŞTEŞUGURI STRĂVECHI

Perioada: 12 februarie‒09 aprilie (9 cursuri, 18 ore)
Numărul cursanţilor înscrişi: 77 de persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 66 de ani
Coordonator curs: lector universitar dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, UTCN.
La sfârşitul cursului, participanţii primesc: DIPLOMĂ DE PARTICIPARE; DVD cu documentare etnologice; rămân cu obiectele pe care le-au învăţat să le confecţioneze (zgărdane, vase din lut, mărţişoare tradiţionale etc.).

PROGRAMUL DETALIAT
LUNA FĂURAR  ⁄  FEBRUARIE


Locul desfăşurării: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Salonul Artelor, Sala Computeen (demisol), Bulevardul Independenţei, nr. 4B, Baia Mare.

CURS 1: 12 februarie 2015, între orele 15.00 – 17.00 (Salonul Artelor)

A. Ora 15.00-16.00: Biserici vechi de lemn de pe meleagurile maramureşene. Locuri sacre aflate sub oblăduirea sacrului
a. Invitat special: preot Ion CHIRILĂ, Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, Ţara Lăpuşului.
b. Imagini cu biserici vechi de lemn, incluse sau nu în Patrimoniul UNESCO, din cele patru zone etnografice ale judeţului Maramureş (Ţara Chioarului, Ţara Codrului, Ţara Lăpuşului, Ţara Maramureşului);
c. Documentar etnologic: Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, secolul al XVI-lea, Patrimoniul UNESCO, Ţara Lăpuşului;
Realizator: Delia-Anamaria RĂCHIŞAN

B. Ora 16.00-17.00: Arta lemnului în Maramureş. Simboluri antropomorfe, astrale, dendromorfe, fitomorfe, geometrice etc. Demonstraţie în faţa participanţilor!
a. Invitat special: creatorul popular Nicolae ŞERBAN, 55 de ani, Rogoz, Ţara Lăpuşului.
b. Fotografii şi obiecte din lemn ‒ căuc, lingură ornamentală, pecetar, sărăriţă, detalii porţi tradiţionale etc.
c. Documentar etnologic: Arta lemnului în Ţara Lăpuşului (Rogoz)
Realizator: Delia-Anamaria RĂCHIŞAN

 CURS 2: 19 februarie 2015, între orele 15.00 – 17.00 (Salonul Artelor)

Demonstraţie în faţa cursanţilor. Învăţăm să confecţionăm mărţişoare tradiţionale!
a. Invitată specială:  prof. Maria MARICA, Budeşti, Ţara Maramureşului
b. Autoritatea masculină (luna Făurar) şi autoritatea feminină (luna Mărţişor) ‒ Dragobete, Baba Dochia, Zilele Babei Dochia, Măcinicii, Blagoveştenie etc.
c. Mărţişorul la români, greci, bulgari
d. Mărţişorul tradiţional din Budeşti, Valea Cosăului, Ţara Maramureşului
e. Colecţia de mărţişoare a Rodicăi BELEA din Timişoara
f. Documentar etnologic: Şezătoarea şi mărţişorul tradiţional din Ţara Maramureşului
Realizator: Delia-Anamaria RĂCHIŞAN

CURS 3: 26 februarie 2015, între orele 15.00 – 17.00 (Sala Computeen)

CURS APLICATIV. Demonstraţie în faţa participanţilor!
Invitată specială: instructor BÂRLEA  Pălăguţa, Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, Sighetu Marmaţiei
Echipa 1: Învăţăm să confecţionăm zgărdane!
Invitat special: olar Daniel LEŞ, Baia Sprie.
Echipa 2: Arta de a făuri vase din lut



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu