sâmbătă, 28 februarie 2015

Galerie foto. "DECO-ART" 27 februarie 2015. MARINELA CĂLUŞERU


















In memoriam Mihai Olos


Duminică, 1 Martie, la Biserica „Sfântul Anton” din Baia Mare, str. Victoriei nr. 15, după Sfânta Liturghie, va avea loc un Parastas în memoria lui Mihai Olos, prin grija sculptorului Ioan Marchiş, pictorilor Maria Mariş Dărăban şi Marinela Căluşeru şi a poetei Ioana Ileana Şteţco.
        Ucenici ai marelui om de cultură întru formă şi spirit, culoare şi cuvânt sunt aşteptaţi la ridicarea de paus pentru sufletul Învăţătorului lor plecat prea devreme. Dumnezeu să-i dea odihna veşnică!


                                                                          Cristian LAURENŢIU

Salut Trecut – Descoperirea AND-ului !

Intr-o zi de 28 februarie, in 1953, biologul american James Watson si biologul englez Francis Crick descopereau structura chimica (structura de dubla spirala) a ADN-ului (acidul dezoxiribonucleic). AND-ul este format din molecule organice dintre cele mai complexe. Substanta se gaseste in fiecare celula a fiintelor vii si este esentiala pentru identitatea oricarui organism, de la Euglena verde pana la Homo sapiens sapiens, omul contemporan. Anuntul formal al descoperirii a fost facut pe 25 aprilie, dupa aparitia unui articol pe aceasta tema in numarul din aprilie al revistei Nature. Conform propriilor afirmatii ale celor doi biologi, saltul calitativ al descifrarii „secretului vietii” s-a produs in ziua de 23 februarie 1953. Aflati in competitie contra cronometru cu alte echipe, mult mai cunoscute si mult mai bine dotate (asa cum a fost cea a chimistului american Linus Pauling, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1954), cei doi biologi au fost ajutati de catre Rosalind Franklin (specialista in fotografii de difractie create cu raze X) si colegul acesteia, Maurice Wilkins. Din pacate, Franklin a murit de cancer in 1958, in varsta de numai 37 de ani, iar decesul sau a fost pus pe seama prea intensei iradieri. Cum premiul Nobel nu se confera post-mortem, in 1962 doar Watson, Crick si Wilkins au impartit importanta distinctie. Acidul dezoxiribonucleic este una dintre cele mai complexe molecule organice. Structura ADN-ului este unica nu numai pentru o specie anume ci si pentru orice individ al oricarei specii animale sau vegetale. La om ADN-ul contine circa 3,27 miliarde de perechi de baze (3,27 miliarde de „trepte” in helixul dublu).


                                                                                                     I.I. Dragos

Cursul universitarei Deliei Răchişan a îmbinat partea teoretică cu practica !


A avut loc şi cursul trei „Zestrea strămoşească a Maramureşului - tradiţii, locuri sacre, meşteşuguri străvechi”, cu foarte, foarte mare succes!        
Cursul 3 „Zestrea strămoşească a Maramureşului - tradiţii, locuri sacre, meşteşuguri străvechi”, coordonat de lector univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN, de la Universitatea Tehnică Cluj – Napoca,  desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, în data de 26 februarie 2015, a îngemănat partea aplicativă cu cea teoretică. Invitaţii speciali au fost: intructor Pălăguţa BÂRLEA-FEIER, Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, Sighetul Marmaţiei; artist Liliana-Maria MUREŞAN, Tăuţii de Sus; olar Daniel LEŞ, Baia Sprie, aceştia arătându-şi iscusinţa, priceperea, talentul în revitalizarea valorilor strămoşeşti. I-au învăţat pe numeroşii cursanţi, cu dăruire şi pricepere, câteva taine din arta meşteşugului. Grupaţi pe ateliere, bărbaţii au pictat utilizând hârtie de calc  sau au făurit la roata olarului diverse vase din lut, iar fetele, femeile  au confecţionat zgărdane tradiţionale cu diverse simboluri. În permanenţă au fost iniţiaţi de cei trei invitaţi pricepuţi.
S-a vizionat şi un documentar prin care s-a evidenţiat graniţa fragilă dintre tradiţie şi inovaţie. S-au putut sesiza paşii necesari pictării unui ou de struţ. Cursanţii au avut ocazia să pună celor trei invitaţi speciali diverse întrebări; au redescoperit prin intermediul cursului arta de a făuri frumosul, dar şi talentul, dexteritatea celor trei invitaţi, implicarea necondiţionată. Confecţionând zgărdane, pictând sau zămislind vase din lut, participanţii la curs au contribuit la reactualizarea zestrei strămoşeşti  a Maramureşului.
Prin acest curs interactiv se revitalizează valorile strămoşeşti căpătate de la străbuni, se pune accent pe comunicarea şi transmiterea intergeneraţională.

La cursul din 5 martie se vor finaliza zgărdanele; se vor prezenta manifestările agrare respectate în prezent, cu sfinţenie, pe meleagurile maramureşene: „Udătoriul” din Şurdeşti (Ţara Chioarului) şi „Tânjaua din Hoteni” (Ţara Maramureşului). 






Antologia „Paşi împreună”, volumul II este pe piaţă

 Miercuri, 25 februarie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc lansarea celui de-al doilea volum al Antologiei literare „Paşi împreună”, apărută prin grija a două instituţii culturale de seamă din Maramureş: Cenaclul scriitorilor şi Fundaţia „Pro Unione” inclusiv Editura „Gutinul”, director Dan Achim.
          Sala de conferinţe a fost plină, iar întâlnirea a debutat cu un moment de reculegere ţinut în memoria artistului plastic Mihai Olos. În prezidiu au luat loc: editorul Dan Achim, scriitoarea Florica Bud, profesorul universitar dr.George Achim şi criticul literar Augustin Cozmuţa, ultimul şi în calitate de moderator al evenimentului.
         Domnul Augustin Cozmuţa a arătat faptul că Nordul are o tradiţie în realizarea de antologii, numai dacă ne gândim la „Nord statornic” apărută în celălalt regim sau la antologiile realizate de Nicu Scheianu şi Centrul Creaţiei Judeţene, considerând că: „E bine ca scriitorii să fie împreună. Asta vrea să sugereze genericul antologiei. Aici, scriitorii debutanţi stau alături de cei consacraţi”.
Doamna Florica Bud a mulţumit celor care s-au implicat efectiv la realizarea celui de-al doilea volum al Cenaclului: profesorului Dan Achim, doamnei Maria Gârbe şi nu în ultimul rând lectorului de carte, Augustin Cozmuţa. A promis că va exista cât de curând şi un volum III, în aşa fel încât scriitorii care nu au fost cuprinşi în primele două volume să-şi găsească locul în paginile acestei antologii, cu rugămintea ca aceştia să participe la şedinţele Cenaclului iar textele trimise să nu depăşească zece pagini.
          Universitarul George Achim, care a lecturat acest al doilea volum, a spus: „Citind textele publicate, nu am avut surprize, ci doar confirmări. Cei stăpâni pe instrumentele lor mi-au arătat că aşa sunt, iar ceilalţi nu m-au convins. Din păcate nu am avut surpriza scânteii. Am încadrat textele pe trei paliere: al celor valide estetic; sunt apoi câteva întâlniri bune cu nume pe care nu le ştiam, dar care mi-au plăcut şi sunt texte pe care le-aş pune la „Poşta redacţiei” şi-aş răspunde „Mai aşteptăm”.
 Doamna Elisabeta Kirchmajer-Donca nu este de acord în totalitate cu cele spuse de antevorbitor şi consideră că „...până la urmă cei care vor elogia şi aprecia sau nu textele cuprinse în această Antologie vor veni în timp,dacă aceştia vor confirma ori ba!”
        Au mai vorbit: Vasile Dan Marchiş, Ştefan Herţeg, Aurel Pantea, Ioana Ileana Şteţco, Maria Gârbea, Vasile Tivadar, Viorel Thira şi alţii.
        Apreciem efortul doamnei Florica Bud şi editorului Dan Achim care s-au ţinut de cuvânt şi au tipărit o nouă antologie - mozaic literar, iar de acolo de sus, regretatul Ion Burnar cred că mulţumeşte pentru strădania de a exista în continuare un Cenaclu literar atât de dinamic şi valoros ca cel din Baia Mare, condus cu profesionalism şi dragoste de Florica Bud!


                                                                               Gelu Dragoş

joi, 26 februarie 2015

Invitaţie. Vernisaj "DECO - ART" MARINELA CĂLUŞERU


Dicţionar rebusistic – „Prietenii mei, rebusiştii”

Lucrarea PRIETENII MEI, REBUSIŞTII - mic dicţionar, este un portret colectiv şi totodată individualizator al enigmiştilor români. Alcătuit de către bine-cunoscutul rebusist hușean Virgil AGHEORGHIESEI, dicționarul dezvãluie în fapt o veritabilă istorie rebusistă şi, sub forma medalioanelor, sunt prezentaţi pe de o parte autori ce pot fi consideraţi deschizători de drum în domeniu, dar şi reprezentanţi ai generaţiilor care au dus mai departe acest potenţial creator”.
Este o lucrare complexã, structuratã în trei volume, în care, minuţios, autorul a cuprins biografiile unor rebusişti ce, de-a lungul vremii, au marcat, prin activitatea lor, această lume specială a cuvintelor încrucişate. Medalioanele din cuprins sunt un ansamblu compoziţional care oferă cititorului detaliile biografice ale subiectului prezentat, iar prin exemplificările incluse în final reprezintă o „antologie ad-hoc de specii”, facilitând o privire de expresie naţională asupra fenomenului rebusist autohton.
Cu bucurie sinceră am descoperit, medalionul de prezentare al maramureşeanului nostru din Fărcaşa, MIRCEA PAUŞENIUC, de la paginile 100-101,ceea ce reprezintă o onoare pentru Maramureş. Îl aşteptăm cu o carte pe Mircea Pauşeniuc, cu acest gen literar tot mai gustat, aşa cum ne-a promis anul trecut, dar se pare că în momentul de faţă este prea ocupat cu...HCM Baia Mare şi Champions League!





Foto-gluma zilei. Adam şi Eva. Versiunea islamică


Salut Trecut - Napoleon Bonaparte evadeaza de pe insula mediteraneana Elba

Intr-o zi de 26 februarie, in anul 1815, Napoleon Bonaparte evada de pe insula mediteraneana Elba, unde fusese exilat dupa abdicarea sa din 1814. In timpul exilului, Napoleon a ramas in contact cu o serie de oameni politici din Franta si a fost mereu la curent cu desfasurarea evenimentelor din tara. Informat despre nemultumirea crescanda a populatiei fata de noul rege, Ludovic al XVIII-lea si de regimul sau, Napoleon se intorcea in Franta la inceputul lui martie 1815, la doar 11 luni dupa prima sa abdicare. In drumul sau spre Paris, fostul suveran nu s-a confruntat cu o opozitie hotarata, trupele trimise in intampinarea sa pentru a-l aresta inchinand armele in fata fostului lor commandant si trecand de partea lui. La fel vor face si majoritatea generalilor importanti si o serie de maresali. Odata cu intrarea lui in Paris, incepe perioada cunoscuta drept Cele o suta de zile (intre revenirea lui Napoleon Bonaparte la Paris, la 20 martie 1815, si revenirea pe tron a lui Ludovic al XVIII-lea, la 8 iulie 1815). In acest timp s-a derulat Razboiul celei de-a Saptea Coalitii, constand in operatiunile militare care au avut loc in Belgia de astazi si in nord-estul Frantei, in nordul Italiei si in Regatul Neapolelui. Reintronat la 1 martie 1815, Napoleon incepe sa viseze la refacerea marelui imperiu. Obtine cateva victorii, dar este infrant in batalia de la Waterloo (18 iunie 1815). Silit sa abdice din nou (22 iunie 1815), Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit in conditii neclare, cativa ani mai tarziu, la varsta de 51 de ani (5 mai 1821). A fost inmormantat cu onoruri militare.


                                                                          Iuliu Ionut DRAGOS

Europe Direct Maramures. Semestrul european 2015. Rapoartele de tara disponibile on-line

Comisia Europeana a publicat astazi, 26 februarie, rapoartele de tara din cadrul Semestrului european 2015. Mai multe detalii si raportul despre Romania sunt disponibile in comunicatul de presa din pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/26022015_semestrul_european_2015_dezechilibre_economice_ro.htm

                      Margareta CAPILNEAN
        Coordonator Centrul Europe Direct Maramures
        Fundatia CDIMM Maramures - structura gazda
        Bd. Traian 9/16, 430211, Baia Mare
        Program: zilnic, 9.00-16.00
        Tel/ Fax: 0262.224.870, 222.409, 221.380
        Mobil: 0744.620.103
        E-mail: europedirect@cdimm.org, marga@cdimm.org
        Web: http://europedirect.cdimm.org/

        Facebook: http://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures

A murit Mihai Olos!

Artist emblematic în istoria contemporană a Centrului Artistic Baia Mare - lider marcant al „generaţiei ‘60” şi promotor al „reinternaţionalizării” artei băimărene după izolarea proletcultistă din anii deceniului 1950, Mihai Olos (26 februarie 1940 - 22 februarie 2015) s-a manifestat totodată ca unul dintre principalii contributori la înnoirile experimentalis­te avangardist târzii şi postmodernist timpuri ale artelor vizuale din România perioadei 1960-1980.
De asemenea, Mihai Olos este artistul băimărean contemporan cu cea mai consistentă notorietate internaţională. A dobândit această notorietate relativ de timpuriu, iar apoi şi-a consolidat-o constant, îndeosebi datorită spiritului creativ insurgent şi ino­vativ complex, nu arareori excentric, nonconformist şi polemic, pe temeiul căruia a articulat o viziune plastică profund originală într-un discurc ideatic şi în forme plastice deplin congruente modernităţii europene târzii, prelucrând elemente definitorii din zestrea artei populare arhaice maramureşene.
Portofoliul manifestărilor sale publice relevă particularitatea unei distribuiri dinamice şi de o mare varietate tipologică, mai rar întâlnită în mediul artistic românesc al anilor 1960-1980, cu repartizări pe o plajă geografică vastă în care se intersectează spaţiile publice local, naţional şi internaţional. Platforma principală a promovării creaţiei sale în circuitul public s-a constituit, pentru o perioadă îndelungată, prin participările sistematice la expoziţiile anuale oficiale cu juriu organizate de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România: Expoziţiile regionale de artă plastică (1963-1967), Expoziţiile «Maramureş» (1968-1989), Expoziţiile «Anuala Artelor» (1990-2013).
Pe acest fundament s-au aşezat, apoi, numeroasele expoziţii personale a căror prezentare a ţintit, alternativ, mediile publice din ţară şi din străinătate. Consemnare lor, selectivă, se cuvine să înregistreze cel puţin următoarele referinţe: Baia Mare, 1965, 1967, 1987 («desemncontinuu», Complexul expoziţional «Colonia Pictorilor»), 1988, 2000 (expoziţie personală retrospectivă, Galeria de Artă), 2010 (Mihai Olos 70, Galeria de Artă) • Borşa, 1968; Sighetu Marmaţiei, 1976 (Muzeul Maramureşean); Bucureşti, 1968 (Galeria Simeza), 1974 (selecţie personală inclusă în «Arta şi Oraşul», Galeria Nouă), 1984 («Mătrăguna», Muzeul Literaturii Române); Poiana Codrului, 2002 («Olospolis»); Sibiu, 2010 (Expoziţie tematică retrospectivă, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal); Roma (Galleria: La Feluca, Italia), 1969; Kasel, 1977 (Germania: «Documenta VI», în cadrul F.I.U. a lui Joseph Beuys), Wickstadt, 1978, Gießen, 1980; Nijmeegs, 1989 (Olanda); Vác, 1993 (Ungaria).
Participările la expoziţiile de grup Mihai Olos le-a folosit adeseori ca instrumente/prilejuri de afilieri programatice sau/şi tematice cu substanţiale angajamente demonstrative, precum la: Bucureşti: «13 Tineri Artişti», 1967 (cu prilejul Colocviului internaţional „Constantin Brâncuşi“), «Tapiserie – Lemn», 1973 (Complexul expoziţional „Dalles”, comisar de expoziţie Dan Hăulică), «Locul – Faptă şi Metaforă» (Muzeul Satului), «Experimentul în arta românească după 1960», 1997 (Teatrul Naţional, Galeriile de Artă) • Timişoara, «Studio», 1978 (Galeria Bastion) • Baia Mare, Conventul Internaţional de Pictură «Simon Hollósy», ediţiile 2002 şi 2003 • Italia: Trienala de Arte Milano, 1968 • Veneţia, Bienala Internaţională, 1980 (în Pavilionul Internaţional, o tablă de ardezie încadrată în instalaţia «Capitalul spaţiu 1970 – 1977» a lui Joseph Beuys) • Germania: Berlin,Tripodul de aur, 1993; Wiepersdorf • Slovenia, Murska Sobota, Trienala Internaţională de Sculp­tură Mică, 2001.
Mihai Olos s-a numărat printre cei dintâi artişti români preocupaţi de experimentalismul de tip happening performance, realizând o serie de evenimente performative dintre care câteva de impact cultural–artistic şi civic major în arta românească contemporană, şi cu ecouri semnificative şi în plan internaţional: Baia Mare, «25», 1969 (24 august); «Aur – Grâu», 1972 (14 noiembrie, Mina Herja); «Pământ», 1973 (mai) Cuhea [Bogdan Vodă] (Maramureş); «Împotriva poluării», 1979 (decembrie) • Germania: Gießen, «Gând românesc pentru Germania şi dedeochiul (Omagiu lui Rilke şi lui Beuys)», 1978 (aprilie); Düsseldorf, «Reîntâlnire cu Beuys», 1980 (26 iunie) • ciclul de performance itinerant «O statuie umblă prin Europa»: 1974, Franta – Ronchamps; 1978, Germania – Düsseldorf: «Întâlnirea cu Beuys»; 1978, Spania – Barcelona: Sagrada Familia – «Întâlnirea cu Gaudi»; 1981, Italia – Venezia, Vezuviu; 1982 (iunie), Turcia – Gordiyon (Capadochia), în situl arheologic frigian de la Gordium; 1988 (august), Grecia: Olimp, Meteora, Podul Arta, Acropole, Istmul din Corint; 1988, Danemarca – Jelling: Piatra cu rune • Ungaria: Vác, «Poetica» 1992 (4 iulie).
Între 1962 şi 1997, Mihai Olos s-a numărat printre principalii contributori la cele mai importante expoziţii colective organizate de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici, atât la sediul din Colonia Pictorilor, cât şi în localităţi din judeţul Maramureş, din ţară (Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Piatra Neamţ, Constanţa, Bacău, Suceava, Oradea, Bistriţa, Dej, Zalău, Focşani, Tulcea) şi în străinătate (Ucraina [ex U.R.S.S.]: Ivano–Frankovsk, 1977 şi 1979; Polonia: Kielce, 1983; Ungaria: Gyula, 1982; Nyíregyháza, 1991; Szolnok, 1992). Pe de altă parte, lucrări de-ale sale au fost incluse în selecţii reprezentative de artă românească contemporană prezentate în Cehoslovacia, Ungaria, Japonia, Australia, Canada, S.U.A., Italia.
De asemenea, artistul a realizat în Baia Mare lucrări de artă monumentală de for public la Cinematograful Dacia (1967-1968, panouri decorative cu elemente cinetice într-un ansamblu ambiental realizat în colaborare cu sculptoriţa Valentina Boştină) şi la fostul Club al Tineretului (1968).
Un număr de 23 de piese aparţinând creaţiei lui Mihai Olos au îmbogăţit, treptat, colecţiile de artă contemporană ale Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» între 1964 şi 2012 (22 de piese de pictură şi o piesă de grafică de şevalet). Cea mai mare parte a lucrărilor din acest fond monografic au fost valorificate sistematic, atât expoziţional, cât şi ştiinţific şi publicistic prin programele promovate de muzeul nostru în ultima jumătate de secol. În primul rând prin selecţiile de autor încorporate în expoziţiile permanente realizate după 1967 (1967-1978; 1984-1996; 1998-2008; cinci lucrări de Mihai Olos sunt prezentate în actuala expoziţie permanentă  Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiţii şi inovaţii, deschisă în iunie 2010). Pe de altă parte, artistul a fost prezentat în peste 50 de expoziţii temporare realizate de muzeul băimărean de artă începând din 1962, fie ca organizator unic, fie în diverse colaborări instituţionale (printre care cele mai numeroase şi importante au fost colaborările cu Filiala Baia Mare a Uniunii Artiştilor Plastici din România). Două expoziţii personale Mihai Olos au marcat momente de referinţă în destinul artistului: cea dintâi – tinereţea insurgentă în afirmarea valorilor avangardismului târziu (1965, în sălile Muzeului de Artă de azi), iar cea de a două – deplina maturitate ce l-a consacrat şi ca un înaintemergător în geneza postmodernismului românesc (2000, în sălile actualului Muzeu Judeţean de Istorie şi Arheologie; curator Ioan Igna). Se cuvin menţionate, apoi, următoarele expoziţii temporare cu semnificaţie deosebită: «Prezenţe Artistice la Baia Mare. 1896-1971», 1971; «Achiziţii noi în patrimoniul muzeal 1976», 1976; «Ghid de artă contemporană. Tineri creatori. Experiment plastic», 1976; «Anotimpuri băimărene», 1987; A nagybányai művésztelep, 1991 (Szolnok, Ungaria); expoziţia retrospectivă aniversară Centrul Artistic Baia Mare 1896–1996 The Baia Mare Artistic Centre, 1996-1997; ciclul expoziţional Arta dialogului european, 2002-2011; selecţie de artă băimăreană în cadrul expoziţiei tematice Pictori din Transilvania în Centre Artistice Europene, 2007 (Sibiu); expoziţia internaţională itinerantă Cone­xiuni 2010 • Connexion 2010, Kecskemét (Ungaria) – Baia Mare; expoziţia retrospectivă naţională Artistul şi Puterea. Ipostaze ale picturii româneşti între anii 1950 şi 1990, 2012, (Bucureşti, Biblioteca Naţională a României); expoziţiile tematice Pictori băimăreni contemporani în colecţiile Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», 2012; Pictori români contemporani în colecţiile Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», 2013; Generaţia ʻ60 şi recuperarea avangardei, 2014-2015.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

                                                                             TIBERIU ALEXA

marți, 24 februarie 2015

Invitaţie vernisaj Elisabeta VERESS - 26 februarie - 13 martie 2015


Salut Trecut - Dragobetele, sarbatoare populara semnificand venirea primaverii

Astazi, 24 februarie,  romanii celebreaza Dragobetele, sarbatoare populara semnificand venirea primaverii. Dragobetele este o sarbatoare exclusiv romaneasca, celebrata pe 24 februarie sau in unele locuri pe 28 februarie, 1, 3 sau 25 martie. Sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul romanesc al sarbatorii Valentine's Day, sau ziua Sfantului Valentin, sarbatoare a iubirii. Traditia se pastreaza cu precadere in sudul si sud-vestul Romaniei. Potrivit etnografului Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei, etimologia acestei sarbatori populare ar fi „Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul”, sarbatoare religioasa celebrata pe 24 februarie, care in slava se numeste Glavo-Obretenia. Romanii au adaptat-o, astfel aparand sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) in perioada Evului mediu, pana cand s-a impus in unele zone (sudul si sud-estul Romaniei) ca Dragobete. Aceasta explicatie este data si de „Micul dictionar academic”, care atesta folosirea cuvantului din anul 1774. Traditia spune ca in ziua de Dragobete fetele si flacaii, imbracati de sarbatoare, se intalneau in fata bisericii si plecau sa caute flori de primavara. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar in jurul lor tinerii stateau si vorbeau. La ora pranzului, fetele se intorceau in sat alergand, obicei numit zburatorit, urmarite de cate un baiat. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, il saruta in vazul tuturor. De aici, se pare, provine expresia Dragobetele saruta fetele!. Sarutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ti afisa dragostea in fata comunitatii. In ziua de Dragobete, nu se sacrifica animale, pentru a nu strica rostul imperecherilor. Fetele mari strang de cu seara ultimele ramasite de zapada, numita zapada zanelor, iar apa topita din omat va fi folosita pe parcursul anului pentru infrumusetare si pentru descantece de dragoste. In plus, se spune ca barbatii nu trebuie sa le supere pe femei, sa nu se certe cu ele, pentru ca altfel nu le va merge bine in tot anul. In aceasta zi nu se coase si nu se lucreaza la camp si se face curatenie generala in casa, pentru ca tot ce urmeaza sa fie cu spor.

                                                                                        I.I. Dragos

Statuia lui Decebal – cea mai mare sculptură realizată în piatră de pe teritoriul Europei

Statuia lui Decebal ( foto ) este o sculptură în stâncă pe malul Dunării, localizată între Eşelniţa şi Dubova, în apropiere de Orşova.
       Ea a fost finanţată de istoricul Iosif Constantin Drăgan. Lucrările s-au desfăşurat în perioada 1994-2004 şi au transformat zona într-un punct de atracţie turistică deosebită pentru cei care aleg să urmeze traseele turistice, de la Cazanele Dunării.
       Este poziţionată pe malul stâng al Dunării, în golful Mraconia.
       Construcţia a durat 10 ani şi a costat peste 1 milion de dolari!
       Au lucrat la realizarea sculpturii pe parcursul celor zece ani 12 sculptori alpinişti, sub conducerea artistului italian Mario Galeolti.
       Are o înălţime de 55 metri şi o lăţime de 25 metri, concurând cu Statuia Libertăţii din New York ( cu 6 metri mai puţin) şi cu Monumentul lui Hristos de la Rio de Janeiro (cu 8 metri mai mult).

                                                                                GDL

ANUNŢ HCM BAIA MARE

Duminică, 1 martie, de la ora 17.30, HCM Baia Mare va juca pe propriul teren în compania IK Savehof în a IV-a etapa din grupa principala 2 a EHF Champions League. Un bilet pentru acest meci va costa 50 lei. Biletele vor putea fi achiziţionate de la casa de bilete a sălii sporturilor "Lascar Pană" după următorul program: vineri şi sâmbătă, între orele 9.00-12.00 şi 16.00-18.00, respectiv duminică, de la ora 9.00 la 17.30. Abonaţii îşi păstrează locurile. Date furnizate de hcmbaiamare.ro.

                                                                         
                                                                              Cristi SOMEŞAN

În sfîrşit, o idee bună a lui Klaus Iohannis

MUTAREA CAPITALEI ROMÂNIEI LA BRAŞOV!

 L-am lovit, pînă acum, pe Klaus Iohannis ca pe-un sac de box. În replică, el a tăcut mîlc. Adică n-a dat nici o replică. N-a schiţat nici un gest. Bun încasator. Astăzi, am aflat ceva care m-a surprins în mod plăcut: în discuţiile sale cu apropiaţii, fostul primar al Sibiului spunea că vrea să mute Capitala la Braşov. Ideea a fost formulată, pentru prima oară, de Ionel I.C. Brătianu. Mort în mod surprinzător şi prematur, în 1927, marele om de Stat n-a mai apucat să-şi vadă visul cu ochii. Ulterior, am făcut, şi eu, această propunere – ea fiind o idee centrală a campaniei mele pentru alegerile prezidenţiale, din anul 2000. Argumentele pro sînt mai puternice decît cele contra. În primul rînd, ţara e descentrată, din Bucureşti pînă în Nord Est sau Nord Vest fiind aproape 1.000 km. În al doilea rînd, Municipiul Bucureşti e prea expus unei eventuale invazii, fiind la numai cîteva zeci de minute de graniţa naturală a Dunării. De partea cealaltă, Braşovul oferă o mai mare garanţie, fiind protejat de căldarea munţilor.
Eu sînt un om corect, de cînd mă ştiu, aşa că salut preluarea acestei idei de către Klaus Iohannis. Nu exclud că el a gîndit şi emoţional: vrea să aibă locul de muncă mai aproape de oraşul lui, Sibiu. Tot ce e posibil, dar nu-i nimic rău în asta. Cum se va face modificarea? Prin schimbarea Constituţiei. Cheltuielile vor fi foarte mari – practic, e nevoie de construirea unui oraş modern, alăturat, pentru clădiri administrative, ambasade etc. Cu ajutor european, putem suporta. Doamne-ajută.

                                                           CORNELIU VADIM TUDOR

                                                                     23 februarie 2015

Pod de fier la Ulmeni, peste rîul Someş - în locul podului umblător

Vineri, 20 februarie 2015, au început lucrările de construcţie a podului peste rîul Someş, la Ulmeni. Lucrările vor fi finalizate peste doi ani şi vor costa circa două milioane de euro. Cu acest prilej, primarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar, a organizat o ceremonie religioasă de binecuvîntare a investiţiei publice, la care s-au rugat preoţii ortodocşi din Ulmeni (3), Chelinţa, Tohat, Someş Uileac şi Benesat, iar o serie de politicieni au vorbit despre acest succes al actualului Guvern: Gabriel Zetea, vicepreşedintele CJ Maramureş, şi Emil Ambruş, preşedintele UNPR Maramureş. Au fost prezenţi primarii comunelor Mireşu Mare, Băseşti, Oarţa de Jos, Băiţa de Sub Codru şi Benesat, dar şi consilieri locali, cetăţeni, ziarişti.
Podul conţine 550 de tone de fier
Omul spre care se îndreaptă de acum toată atenţia este contructorul, ing. Ioan Băbuţ, administratorul firmei Forstinger SRL Baia Mare, care are la dispoziţie 24 de luni şi suma de 8,42 milioane lei plus TVA, alocaţi în tranşe anuale prin Ordonanţa nr. 28 a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Decontările se vor face lunar. Ioan Băbuţ şi cei 34 de constructori ai săi vor ridica noul pod peste rîul Someş, construit din grinzi de metal, în total cîntărind 550 de tone de metal, pus în operă pentru a întinde peste Someş palierul lung de 100 de metri (fără picior de sprijin în mijlocul albiei) şi două viaducte de cîte 35 de metri lungime, amîndouă în partea dinspre Mireşu Mare, care în caz de inundaţii majore nu vor permite apei să afecteze podul. Pe maluri, vor fi fixate picioare de susţinere adînci de 12-16 metri.
Soluţia tehnică pentru acest pod de metal, ne spune constructorul Ioan Băbuţ, a fost aleasă pentru că este mai ieftină - faţă de un pod de beton, clasic. Proiectantul acestei structuri metalice complexe este ing. Mihai Vlad din Baia Mare (părinţii săi sînt din Săliştea de Sus), ajutat de profesori universitari din Cluj-Napoca, de la Facultatea de Construcţii. Poduri asemănătoare mai există în Bucureşti şi Oradea. Unul, în Ungaria. În acest an, va fi ridicată 80% din lucrare. Podul va avea în total 170 m lungime, din care 100 m peste albia rîului Someş. Peste podul lat de 7,80 m, cu 2 benzi, plus trotuare pentru pietoni şi biciclete, vor putea trece autovehicule de toate tipurile, inclusiv cele cu masa de 40 t (camioane şi TIR-uri grele), restricţionate fiind doar transporturile agabaritice la lăţime şi înălţime.
Firma Forstinger a mai construit 15 poduri, însă de dimensiuni mai mici, acesta este primul pod mare din portofoliul său şi Ioan Băbuţ speră să se impună în acest domeniu de viitor. Lucrarea conţine un mare volum de muncă, dar de tehnicitate medie. Ioan Băbuţ a construit 2 instalaţii de tip telescaun şi 6 de tip teleschi, cu rigori tehnice foarte precise, precizia acolo fiind de ordinul milimetrilor. Podul de la Ulmeni va fi dat în funcţiune la data prevăzută în contract, cu ajutorul firmei Hefer SRL din Baia Mare, care execută structura metalică de tip grindă, tiranţi, arcuri, elemente de dilataţie pe role.
Firma Forstinger nu are datorii, patronul Ioan Băbuţ aplică un profit între 5 şi 10%, nu este datoare către stat sau terţi. Diriginte de şantier va fi Dan Constantinescu, el va urmări să fie respectat întocmai proiectul şi calitatea materialelor. Lucrarea are autorizaţie de construcţie şi aviz de mediu.
Opinia primarilor din zonă
Ideea acestui pod este mai veche, însă a fost pusă în atenţia Guvernului României democrate abia în urmă cu 7 ani, printr-o cerere semnată de cei 17 primari din zonele Codru şi Chioar.
• Sorin Romocea, primarul comunei Benesat din judeţul Sălaj, a fost prezent la eveniment şi susţine construcţia, deoarece podul scurtează drumul spre Baia Mare. Locuitorii din Benesat merg des în capitala Maramureşului, ca elevi de liceu şi studenţi, bolnavi care apelează la Spitalul Judeţean, îşi fac acolo cumpărăturile mari, se duc la meciurile de handbal şi la spectacole. Mulţi băimăreni sînt de origine din Benesat şi se întorc sîmbăta şi duminica acasă la părinţi.
• Primarul şi viceprimarul comunei Mireşu Mare, Virgil Prună şi Gheorghe Tînc, constată că podul va scurta drumul spre Zalău cu 40 km. Trebuie ca DJ 108E (de la rîul Someş, la Remeţi - Mireşu Mare), de 3 km, să fie asfaltat. Acum este în parte de pămînt, greu practicabil!
• Primarul Ioan Călăuz al comunei Băseşti socoteşte că noul pod va scurta drumul spre Dej şi Cluj cu 30 km, iar spre Baia Mare, cu 20 km.
• Primarul Lucian Morar ne spune că podul va face legătura rutieră directă, pentru autovechicule şi pietoni, între oraşul Ulmeni şi satul aparţinător Chelinţa. Pînă acum, chelinţenii care mergeau la primărie trebuiau să treacă cu podul plutitor peste rîul Someş, iar pe jos, traversau rîul peste podul de cale ferată, cu riscuri mari de accident.
• Primarul Aurel Dumuţa din Băiţa de Sub Codru ne spune că podul va face legătura directă între zonele Codru şi Chioar, cu toate beneficiile ce decurg de aici. Podul peste Someş este o necesitate pentru locuitorii din zonă.
• Prof. Bogdan Pop, primarul comunei Oarţa de Jos, consideră că prin acest pod se va face "înfrăţirea" oamenilor de pe cele două maluri ale rîului Someş. Codrenii vor merge mai des la morile de porumb şi grîu din Mireşu Mare, vor preda viţei la centrul de achiziţie din Tulghieş. Spre Baia Mare, orţenii nu vor circula pe acest pod, le este mai scurt drumul prin Gîrdani, cu trecere peste Someş la Ardusat-Pod. Drumul judeţean Ariniş - Mînău ar trebui reasfaltat în următorii doi ani, pînă cînd va fi gata podul nou peste Someş.
• Dr. Dorin Mitre, primarul comunei Bicaz, constată că noul pod peste Someş scurtează drumul spre Cluj-Napoca, mulţi cetăţeni din Codru călătoresc spre Occident cu avionul, plecînd din Aeroportul Cluj.
Cetăţenii aplaudă podul nou
Am stat de vorbă şi cu cîţiva cetăţeni din Ulmeni, prezenţi la predarea către constructori a amplasamentului pentru construcţia noului pod.
• Viorica Farcaş are un copil bolnav şi merge des la spital în Baia Mare, iar drumul peste noul pod îi va fi mai scurt.
• Ştefan Szakaci din Ulmeni lucrează 14 ari de teren arabil peste Someş, pînă acum traversa rîul cu podul plutitor, traversarea unui ştraf cu cai costă 5 lei, deci 10 lei dus-întors. La fel şi pentru un autovehicul. Pe noul pod, circulaţia va fi gratuită şi rapidă (nu mai aştepţi o jumătate de oră să vină brudina pe cigă cu role, împinsă cu prăjina de la mal).
• Pali Petrache are pămînt arabil peste rîu, dar şi rudenii în satele de peste Someş, aşa că se bucură pentru noul pod în construcţie. În vîrstă de 72 de ani, P.P. îşi aduce aminte că în 1948 a lucrat ca zilier la podul de cale ferată peste Someş, a cărat balastru. Pe acele vremuri, apa Someşului îngheţa peste iarnă şi ţăranii transportau gunoiul cu săniile trase de cai, trecînd direct peste podul de gheaţă, peste care puneau paie şi udau cu apă, astfel ca prin îngheţ să se formeze un strat de gheaţă mai gros. Acum nu mai ştie de cînd n-a văzut Someşul îngheţat!...
Vom trăi să vedem podul?
Cei 7 preoţi au oficiat rugăciuni de binecuvîntare pentru începerea lucrărilor, au sfinţit malul cu aghiazmă. Podul le va aduce şi lor un avantaj, ne spune preotul Marcel Marcus din Someş Uileac, va scurta drumul parcurs spre Centrul Protopopesc Chioar din Şomcuta Mare, unde se duc cu treburi parohiale o dată sau de două ori pe lună.
A fost sărbătoare vineri la Ulmeni, primarul Lucian Morar i-a invitat pe oaspeţi la un pahar de şampanie şi la o friptură de miel. Toate actele sînt pregătite, MDRAP va aloca fonduri în fiecare an, iar odată pornită construcţia nu mai poate fi oprită decît cu riscul degradării a ceea ce s-a făcut. Dar vicepreşedintele Gabriel Zetea şi Consiliul Judeţean Maramureş vor insista la Bucureşti ca fondurile promise să fie alocate la timp.
Am ascultat şi vorba unui cetăţean de 72 de ani: Sper să trăiesc ca să văd podul! Preluare GRAIUL MM

A apărut numărul 17 al revistei “Sport în România”

Din sumarul numărului 17, pe luna februarie 2015, al revistei “Sport în România” spicuim interviul cu Alexandru Dedu, preşedintele FR de Handbal -„Handbalul în România este într-o dragoste latentă în sufletul românilor datorită predecesorilor noştri“ și editorialul - “Propun un pact politic pentru sport!“, ambele materiale fiind semnate de Dumitru Graur. De asemenea, în acest număr al revistei de cultură și educație sportivă puteți citi reportaje despre “Frumusețea naturală a saniei“, Fed Cup - “Victorie în faţa Spaniei! “, “Bucurie şi ratări la Australian Open“, Sărituri cu schiurile - “Spectacol la Râşnov“,“Bob cu bob pe primul loc“, “Aur istoric la biatlon“, “Investiţie de 100 de milioane de euro în sportul românesc! “, “Craiova - Arena visurilor renăscute“, handbal - “Model danez la CSM Bucureşti“, CNOPT - Proiectul lui Alin Petrache, o mână de ajutor pentru „tânăra gardă“, “Cartea alba – Sportul, prim vector de imagine pentru România“, handbal - “Mondiali de Sighişoara“,“Regalul gimnasticii europene, la Bucureşti“, tenis de masa - “Misiune imposibilă“, “Cirque du Soleil - Divertisment de clasă mondială“,“10 ani fără Toni Alexe“, dosarele secrete / arhivele securității - “Un scandal istoric, muşamalizat în culise“, restituiri - “Misteriosul Mr. Covaci“, “Show total la Super Bowl 2015“, “Sport = sănătate - Vrei muşchi, mănânci muşchi!“, sau curiozitati - Joc de noroc sau ştiinţă?.
 La revistă vă puteţi abona online, intrând pe site-ul www.sport-inromania.ro.


                                                                Cristi SOMEŞAN

La mulţi ani, Gelu Dragoş !

                     
Acum 48 de ani într-o zi când iarna, purtând povara albă a timpului, se pregătea să lase locul primăverii, s-a născut la Lucăceşti Gelu Dragoş. Purtând nume de legendă, pentru Gelu bucuriile copilăriei erau nenumărate, mai ales că felul lui de a fi, sociabil, îl făcea să-şi găsească uşor prieteni de joacă. Dar bunii lui prieteni au fost încă de mic CĂRŢILE, ajutat fiind în a descifra taina lor de Ioan, fratele mai mare.
          Cu trecerea anilor, în căutarea desăvârşirii a ajuns să se facă DASCĂL. O meserie frumoasă, dar grea. Lui însă i-a plăcut să modeleze conştiinţe şi să transmită nu numai cunoştinţe ci şi trăiri, i-a învăţat pe copii să fie buni, să iubească natura cu toată paleta ei de frumuseţi, Poezia ca o evadare în fericire. A reuşit aceste lucruri îmbinând lecţiile cu activităţile extraşcolare. Fiindcă timpul zboară cu paşi repezi, să nu uităm să-i spunem LA MULŢI ANI, domnule învăţător!
            Şi pentru că domnul Gelu Dragoş este şi poet şi jurnalist, îi urăm să-i fie mereu viaţa deschisă ca o carte spre societate şi spre copii şi să oglindească în ea tot ce e frumos, sensibil şi curat.
                                                                           

                                                                    prof.  Ana Chira

DECO ART - Marinela CĂLUŞERU, 27.02 - 17.05. 2015, Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare


Care pe care sau despre angoasa românilor


(Portretul îndureratei doamne România postdecembristă)

            Actuala stare a economiei româneşti este catastrofală. Nu ştiu cât îi îngrijorează pe guvernanţii de ieri, de azi şi (după cum merg lucrurile) de mâine. Pentru că ei oricum încasează lefuri grase şi beneficiază de multe alte avantaje normale pentru o situaţie dureros de anormală în ţară. (A dat cineva socoteală pentru enormele prejudicii cauzate din incompetenţă? Aşa o culpă nu este prevăzută în Cod Penal. Dacă nici marii tâlhari dovediţi şi întemniţaţi nu-şi tem averile dobândite necinstit...)
            Şi toate astea în acordurile greţoase ale angajamentelor pentru binele celor mulţi şi al lozincilor de felul „Nimeni nu-i mai presus de lege”! Dar, vai mie, neumăratele cazuri de abuz şi corupţie din perioada postdecembristă (cunoscute de aproape toată suflarea şi de-abia în ultimul timp puse pe tapetul ruşinii de către oamenii legii), demonstrează adaptarea la mediu a acelor metehne fanariote, care au darul să ilustreze gradul de uzură morală al unei societăţi aflată în interminabilă tranziţie, mai bine spus derivă, de la concreteţea sterilizant-uniformizatoare a comunismului la luminiţa amăgitoare de la capătul tunelului postdecembrist.
            Dacă prin democraţie (evident, nu cea originală) înţelegem respectul legilor şi supunerea tuturor cetăţenilor în faţa legilor încâlcite de care avem parte, asta nu înseamnă că poţi deveni cetăţean model doar cerându-le celorlalţi să le respecte, atunci când tu, aflat la butoane, ştii prea bine că respectul legilor se poartă doar pe alte meleaguri şi că teama de ele este obligatorie doar pentru cei care te-au propulsat.
            Fireşte, una-i viaţa şi cu totul altceva teoria. Aşa că aleşii nu vor rata niciodată ocazia de a-şi etala cunoştinţele despre o democraţie complet diferită de a noastră, susţinând că ea funcţionează doar atunci când instrumentele de aplicare a legii îşi exercită autoritatea în toate straturile societăţii şi când toţi membrii acesteia, fără excepţie, acţionează în spiritul lor, că democraţia presupune un necontenit exerciţiu civic în vederea netezirii inevitabilelor asperităţi sociale şi că, indiscutabil, cadrul legislativ reprezintă sistemul nervos al neastâmpăratului organism social.
            Cum nu este cazul  să ne facem iluzii în legătură cu democraţia din România şi cu existenţa statului de drept, nu trebuie nici să ne mire neîncrederea subtil-persiflantă a occidentalilor faţă de harababura dirijată şi întreţinută de întregul postdecembrism.
            Mai grav este faptul că nici măcar diaspora (sau, mă rog, o bună parte a ei) nu poate fi lesne clintită dintr-un imobilism alimentat uneori cu neîncredere viscerală vizavi de grozăvia şi ridicolul realităţilor din ţară, alteori cu dispreţ îngăduitor împrumutat din mediile în care încearcă să se altoiască..
            Dar dacă aleşii noştri sunt infinit mai îngrijoraţi de viitorul lor şi al clanului din care fac parte decât de viitorul României, politicienii şi investitorii occidentali se dovedesc de-o prudenţă agasantă în ceea ce priveşte foloasele politico-economice ale ţărilor lor, respectiv profitul societăţilor comerciale pe care le reprezintă. Cât au învăţat diplomaţii noştri din fermitatea onctuos-civilizată a străinilor ce-şi etalează zâmbetele direct proporţional cu scopul  urmărit, cât învăţăm noi toţi din legăturile cu străinii de toate culorile şi gabaritele?!...
            De luat aminte că un american, un francez sau un neamţ se va revolta împotriva unor stări de lucruri din patria lui datorate erorilor guvernanţilor (nu fără temei se spune că eroarea politică este mai gravă decât crima) şi va şti prin votul dat la viitoarele alegeri să-i sancţioneze, dar niciodată nu-şi va face ţara troacă de porci, cam aşa cum se întâmplă pe la noi, unde alegătorii demonstrează cu exemplară regularitate că nu ştiu ce vor, pentru ca mai apoi, când nu mai este nimic de făcut, să înjure şi să-şi care pumni în cap, implorându-l pe Dumnezeu să le dea mintea românului de pe urmă. Occidentalii nu sunt naţionalişti, ci ultranaţionalişti – abili, civilizaţi şi necruţători în relaţiile cu străinii de la care n-au ce stoarce.
            La noi este deosebit de activ principiul care pe care. Iar acest principiu este transpus în practică printr-un ansamblu de mijloace politice şi/sau economico-financiare, funcţie de poziţia celui în cauză şi de poliţele pe care le are de plătit. Prin urmare, disputa politică degenerează în bătălie pe viaţă şi pe moarte (fireşte, condimentată cu ameninţări, insulte şi înjurături), mai mereu penibilă şi totdeauna contraproductivă, astfel că instituţiile statului se transformă în teatre de răfuieli personale ori de partid, iar mulţimea tot mai pauperă a spectatorilor/telespectatorilor aplaudă pe unii dintre ei şi-i înjură pe ceilalţi, fără fidelitate în simpatii, că doar e democraţie, în vreme ce bogăţia naţională intră atât în buzunarele fără fund ale aleşilor, cât şi în conturile ticăloşilor din străinătate încârdăşiţi cu cei desemnaţi prin lege şi jurământ să gestioneze averea poporului român.
            Iată că mai vechea noastră meteahnă – aceea de-a ieşi în faţă după ce ai fost scos pe uşa din dos, respectiv de-a înfige şişul în spatele semenului de altă credinţă sau orientare politică  (Dostoievski are în romanul Fraţii Karamazov memorabilul răspuns al bătrânului Karamazov, prototipul ticălosului. Cineva îl întreabă: „De ce-l urăşti pe cutare? Ţi-a făcut ceva?” „Să-ţi spun de ce: omul nu mi-a făcut nimic, ce-i drept, în schimb eu i-am făcut o porcărie crasă, şi de-atunci nu mai pot să-l văd în ochi, îl urăsc numai şi numai din pricina acelei porcării!”), o asemenea meteahnă duce fatalmente la ură şi atomizare socială şi provoacă un rău imens întregii naţiuni, treabă exploatată de cei ce urmăresc întreţinerea dihoniei între români şi menţinerea României la coada ţărilor din Uniunea Europeană.

            Cu toate că până în prezent s-au împrumutat peste o sută de miliarde euro, întrucât grosul acestora a fost destinat consumului şi restul şutit (aproape nimic pentru investiţii, deşi este ştiut că fără investiţii economia moare), situaţia economică a României este în continuare alarmantă, tot mai mulţi români trăind de azi pe mâine din expediente, împăcaţi cu faptul că au cel mai scăzut nivel de trai din UE şi cu gândul că asta-i vrerea lui Dumnezeu.
            Nu ştiu dacă o ţară întreagă merită să-i caute şi apoi să-i pună la zidul infamiei pe vinovaţi, în timp ce activităţile productive, atâtea câte au mai rămas, au serios de suferit de pe urma dezbaterilor politice şi a învârtelilor supranumite afaceri. Dar ştiu că există mai multe cauze principale care cu necesitate au generat actualul marasm.
            1.Dezastrul din agricultură favorizat de lacunele Legii 18/91 şi de imensele pagube provocate prin desfiinţarea aberantă a fostelor Cooperative Agricole de Producţie (CAP) şi Întreprinderi Agricole de Stat (IAS), un dezastru care depăşeşte puterea minţilor normale, având în vedere că România posedă circa nouă milioane de hectare teren arabil, pământ bun de uns pe pâine, şi că între fruntariile sale trăiesc acuma doar 18 milioane de români. Deci o jumătate de hectar de teren arabil la o persoană, iar guvernele împrumută bani cu dobânzi consistente pentru a cumpăra peste 60% din alimentele de bază!
            Furia devastatoare a foştilor membri CAP, ca şi jafurile comise şi niciodată recuperate măcar la nivelul preţurilor de atunci, toate au contribuit la dispariţia multor abuzuri anterioare şi la mascarea furtişagurilor foştilor mari mahări ai agriculturii socialiste.
            La toate astea se adaugă descurajarea sistematică a particularilor prin incalificabila politică agrară promovată de toate guvernele postdecembriste: dobânzi uriaşe percepute de bănci în faza de început (unde ne sunt băncile agricole, că de filialele diverselor bănci străine te loveşti aproape la fiecare pas, cam aşa ca de farmacii?), ioc subvenţii din partea statului, când este ştiut că până şi fermierii americani beneficiază de subvenţii şi protecţie la achiziţionarea celor de trebuinţă şi la desfacerea produselor finite, de asemenea nu tu preţuri de achiziţie stimulative, nu tu seminţe, îngrăşăminte şi insecticide la preţuri avantajoase, nu tu combustibil fără accize şi maşini agricole livrate de stat în contrapartidă pentru campaniile agricole.
            Este evident pentru oricine că, acordând atenţia cuvenită agriculturii (în curând, marile probleme ale omenirii nu vor fi crizele politice şi economico-financiare, ci apa, aerul şi alimentele!), alta era azi situaţia României, vasăzică nu ajungeam în postura deopotrivă ruşinoasă şi păgubitoare de mari importatori (cum spuneam, importăm pe bani împrumutaţi peste 60% din alimentele de bază), noi care în perioada interbelică eram grânarul Europei (hrăneam peste 100 de milioane de oameni), ci dimpotrivă, după acoperirea necesarului intern, ne-am fi creat însemnate disponibilităţi pentru export. Automat acest lucru ar fi antrenat o bună stabilitate a preţurilor (prin extensie a balanţei externe), totodată o bună parte din forţa de muncă disponibilizată de alte sectoare ale economiei ar fi fost absorbită în agricultură şi compartimentele conexe, evitându-se în acest fel competiţia preţuri-salarii şi tensiunile sociale aferente.
            În general, preocuparea cetăţeanului este orientată obsesiv spre politică atunci când se confruntă cu necazuri, îndeosebi cu lipsuri şi dificultăţi în aprovizionare. Cum de marii strategi (sic!) ai tranziţiei au omis acest element esenţial din savantele lor programe?!
            2.Politica financiar-monetară defectuoasă este cu certitudine o altă cauză majoră. La început colaterală mecanismului economic absolvit de orice control, mai apoi punând în funcţiune pârghii care ori că gripează maşinăria greoaie a economiei româneşti, ori că accentuează degringolada şi blochează iniţiativa particulară – numeroase taxe şi impozite supraponderale (cele mai multe din UE), generate de nevoia întreţinerii vastului aparat administrativ şi de control financiar (Administraţia Financiară, Garda Financiară, Curtea de Conturi etc.), ce acţionează concertat sau în paralel, dar – în pofida planului de amenzi cu mult depăşit – nereuşind să descurajeze tot mai frecventele acte de fraudă şi evaziune fiscală.
            Acest uriaş efort financiar contribuie din plin la sporirea inflaţiei, cu întreg cortegiul de nenorociri sociale adiacente: scăderea nivelului de trai la grosul populaţiei, creşterea armatei de şomeri, adâncirea decalajului dintre pătura subţire a îmbogăţiţilor şi enorma masă a săracilor aflaţi la limita de subzistenţă, toate acestea constituindu-se în permanente semnale de alarmă pentru societatea românească a zilelor noastre, o societate aflată într-un primejdios dezechilibru după absorbţia clasei de mijloc în masa cetăţenilor încercaţi de sentimentul neputinţei împlinirii sociale.
            Apropo de cheltuieli bugetare, iată două interesante paralele: La o populaţie de 18 milioane (plus cele circa patru milioane care-şi duc traiul în afara graniţelor), România îşi permite cu 50 de parlamentari peste numărul congresmenilor americani (populaţia SUA este de aproape 320 milioane), iar Guvernul României are vreo 27 de miniştri, în timp ce Germania cu populaţia ei de aproape cinci ori mai mare (83 de milioane), are doar 8 miniştri plus  cancelarul!
            Inflaţia poate fi stăvilită prin acţiunea conjugată a trei factori: muncă de înalt nivel calitativ confirmată printr-un export dinamic, politică financiar-monetară înţeleaptă şi infuzie de capital. Fiecare din aceşti factori este pus la treabă prin intervenţia guvernului şi a pârghiilor sale de acţiune directă ori mediată. Dar dacă în cazul primului factor (cel mai important, de altminteri) şi a ultimului, intervenţia guvernului este intermediată (de cetăţenul conştient şi activ în cazul primului, de bunăvoinţa capricioasă a investitorului în cazul celuilalt), politica financiar-monetară constituie ansamblul pârghiilor pe care Executivul le pune în mişcare potrivit unei strategii, ce reflectă esenţa programului său de guvernare.
            Intuind ce va urma, regretatul economist american de origine română Anghel Rugină, a propus o reformă monetară radicală: emiterea monedei de argint! În concepţia sa, acest lucru ar fi contribuit nemijlocit la procesul de acumulare şi economisire, astfel evitându-se eroziunea monedei naţionale.
            Propunerea a fost respinsă în favoarea unui program de austeritate vertebrat pe o fiscalitate excesivă, oneroasă şi descurajantă...
            Preocupat nu doar de critică, ci şi de aflarea unor căi pentru îndreptarea actualei stări de lucruri de la noi, citesc cu surprindere, dar şi cu mulţumire în Tribuna economică nr. 20/1994 în articolul Hong Kong: diminuarea fiscalităţii pe fondul unei dezvoltări susţinute cum „la 2 martie 1994, ministrul finanţelor a introdus noi concesii fiscale, menite să scutească populaţia în valoare de 7 miliarde dolari HK (905 milioane dolari SUA) în anul fiscal 1994/95”. În acest mod „420 mii angajaţi nu vor mai plăti impozit, iar alte 1,1 milioane angajaţi din totalul forţei de muncă de 2,8 milioane angajaţi vor plăti impozite mai mici”. În continuare se arată că „şi impozitul companiilor a fost redus cu un punct procentual, ajungând la numai 16,5%”. A mai fost redusă cu două treimi taxa de aeroport, de asemenea taxa de timbru pe vânzările de locuinţe valorând până la 3 milioane dolari HK. La toate astea se adaugă economiile făcute de guvern: În 1993/94 a cheltuit cu 3% mai puţin decât şi-a propus în buget, iar la capitolul investiţii cu 6% mai puţin!
            Deci taman pe dos de cum au procedat şi continuă să procedeze guvernele noastre postdecembriste. Orice comentariu este de prisos.
            3.Corupţia la toate nivelele reprezintă cauza cauzelor actualei degringolade economice. Ea ţine în egală măsură de influenţa cancerigenă a unui trecut cu importante ramificaţii în prezent şi viitor, precum şi de structura moral-spirituală a românului, devenită esenţialmente balcanică prin tripla influenţă orientală: otomană, fanarioto-grecească şi muscălească.
            În mod normal, vicii ca luarea şi darea de mită, evaziunea fiscală sau deturnarea de fonduri ar trebui, dacă nu în întregime eliminate, măcar substanţial reduse şi apoi ţinute sub control prin elaborarea şi ferma aplicare a unor drastice legi anticorupţie. Fireşte, cu condiţia ca organele de emitere şi aplicare a actelor normative să fie întru totul democratice, adică mai prejos de lege, şi imune la microbul corupţiei. Dar ce te faci când corupţia este atât de înfloritoare, încât parlamentari, miniştri, primari, judecători, procurori şi poliţişti, individual sau în reţele de tip mafiot, eludează tot acuşi-acuşi legile întru atingerea unor interese personale sau de grup (clan), nu de puţine ori la comandă politică? În asemenea condiţii cum poate fi impusă autoritatea legilor şi cum poate fi cultivat respectul faţă de semeni, instituţii şi ordinea socială?
            S-a ajuns pe la noi ca escrocul de mare calibru care scapă nepedepsit pentru potlogăriile făptuite, să fie apreciat. „Se descurcă, are cap!” exclamă cunoştinţele mai mult sau mai puţin invidoase pe îndemânarea şi neruşinarea respectivului ipochimen. Asta în timp ce găinarul este pedepsit cu străşnicie pentru o abatere minoră.
            Sigur că până şi abaterea minoră de la legalitate trebuie sancţionată. Dar atunci când năvodul salubrizării sociale este astfel întocmit încât îi face scăpaţi pe rechini şi păstrează doar plevuşca, mă îndoiesc că într-un asemenea mod poate fi întronată legalitatea.
            Mai rămâne cealaltă categorie de vicii (prostituţia, pedofilia, pederastia, hoţia, violul, consumul de droguri), care aşijderea contribuie la îmbolnăvirea corpului social. Extrem de periculos pentru echilibrul şi sănătatea familiei şi a organismului social mi se pare alcoolismul, ale cărui consecinţe sunt cu atât mai perfide, cu cât pedepsele vizează doar actele inconştiente sau semiconştiente ale consumatorului de alcool. Remediul este inseparabil legat de voinţa celui în cauză, cu un foarte necesar ajutor venit pe linia credinţei, familiei şi a mediului în care trăieşte, căci bufetele şi cârciumile îţi fac cu ochiul din sută în sută de metri.
            Aceasta a doua categorie de vicii a devenit la noi o prezenţă din ce în ce mai îngrijorătoare, deopotrivă intensiv şi extensiv. Să fie ele doar un apendice lesne de extirpat, ori una din coordonatele pe care agonizează acea democraţie despre care Churchill afirma că este cea mai proastă formă de guvernământ? „Dar, a adăugat el, daţi-mi alta mai bună şi voi crede în ea”.
            În lupta necontenită împotriva acestui flagel cu efecte incalculabile, trebuie să primeze acţiunea de prevenire prin familie, educatori, factori medico-sanitari. Când cei în cauză (de foarte multe ori minori şi minore) ajung pe mâna poliţiei, se poate afirma că deja s-a constituit elementul infracţional, greu de stopat şi aproape imposibil de eradicat.
            Iar în această perioadă de îngrijorătoare derivă a societăţii româneşti, când proliferează descompunerea familiilor, îndeosebi a acelor familii în care unul sau ambii părinţi trudesc în străinătate, şi când mijloacele de prevenire, ocrotire şi tratare sunt insuficiente, nu-i greu de prevăzut gravele probleme care ne pândesc, toate aceste derapaje fragilizând organismul greu încercat al României în sfertul de veac postdecembrist.
            N.B.Coreea de Sud a izbutit  prin anii ʼ70 să ţină sub control corupţia doar cu ajutorul americanilor. După care ea a pornit ca din puşcă pe calea dezvoltării şi prosperităţii generalizate...
            4.A patra cauză o consider Dezarticularea economiei româneşti.
            De dragul reformei (la fel ca utopiile comuniste, să fie un alt ideal sinucigaş al românilor?) au fost sacrificate toate sferele importante de activitate (industrie, agricultură, transporturi navale şi feroviare etc.), fără a se pune altceva în loc, astfel că în imensele goluri apărute au înflorit nemunca, specula, corupţia, furtişagurile, impostura şi minciuna, în general toate formele de disoluţie moral-spirituală.
            După cum se prezintă lucrurile, în 25 de ani încă n-am isprăvit cu reforma-genocid (economic, moral-cultural, de identitate, democratic), atâta timp cât se mai găseşte pe ici, pe colo prin părţile esenţiale câteva ceva de înşfăcat. Dar nimeni nu ştie când se va termina această tragicomică reformă a bătutei pe loc şi a învârtirii în cerc până la ameţeală, după cum nimeni nu ştie cum vor arăta avortonii acestei treceri de la comunismul atroce la postcomunismul feroce prin pohta ce-o pohteşte pentru pescuitul în apele tot mai tulburi ale statului.
            Economiştii apuseni dau din umeri, iar foştii actuali economişti marxişti dau din colţ în colţ în căutarea unor soluţii acceptabile pentru această halimă postcomunistă ce ţine morţiş să i se spună capitalism, un „capitalism” care trăieşte şi prosperă din banii statului prin şpăgi, comisioane, licitaţii trucate şi lucrări de mântuială, într-un cuvânt prin tunuri de zeci şi zeci de milioane.
            Dar occidentalii nu-şi fac probleme în ceea ce ne priveşte. Mai întâi că au încredere (sic!) în puterea noastră de supravieţuire, că doar am izbutit să scăpăm din infernul bolşevic în care am fost azvârliţi cu larga lor contribuţie. Apoi că încă nu reprezentăm un obiectiv de prim rang pentru interesele lor politico-economice şi strategico-militare, chiar dacă scutul american antirachetă de la Deveselu va fi în curând operaţional.
            Acum ca şi altă dată, în pofida conflictelor din Ucraina, interesele imediate ale Europei occidentale, mai cu seamă ale Germaniei, se îndreaptă spre marea Rusie. De ce? Pentru că Rusia este elementul tampon dintre opulenţa vestică şi Orientul Îndepărtat în expansiune economică (a se vedea masiva penetrare a capitalului nipon în Statele Unite, dar şi insistenţa cu care China priveşte spre Europa), pentru că actuala civilizaţie apuseană se bizuie pe imensele resurse naturale ruseşti (îndeosebi petrol şi gaze naturale) şi pentru că Rusia reprezintă o importantă piaţă de desfacere pentru produsele finite occidentale.
            Se subînţelege că situaţia economică a României nu se va redresa căutând vinovaţi în dreapta şi în stânga şi, după dibuirea lor, întemniţând pe unii dintre ei. Prejudiciul provocat de aceştia trebuie recuperat integral prin sechestrarea tuturor averilor dobândite pe căi necinstite!
            Şi încă ceva. Înaintaşii noştri au stat „în calea tuturor răutăţilor” pentru a-şi apăra „sărăcia, şi nevoile, şi neamul”, astfel creându-le apusenilor posibilitatea să-şi edifice cultura şi civilizaţia, iar românii cu funcţii publice din zilele noastre nu-s capabili să exploateze la centimă însemnatele avantaje economice şi strategice pentru ţară şi popor ce decurg din ieşirea la Marea Neagră, din deţinerea cursului inferior al Dunării şi din aşezarea la întretăierea unor importante drumuri comerciale...
            Este, trebuie s-o spunem, falsă afirmaţia că economia românească, aşa umilită cum se prezintă în clipa de faţă, nu posedă acele elemente care să-i asigure redresarea. În primul rând România deţine un relief armonios, cu bogăţii ale solului şi subsolului ce o situează pe un loc fruntaş în Europa (locul doi după calculele unor economişti). Pământul, deopotrivă obiect al muncii şi mijloc de muncă, este – şi trebuie să rămână! – nu doar cea mai generoasă sursă de hrană pentru locuitori, dar şi cea mai statornică legătură cu ţara, limba, străbunii, tradiţiile şi istoria multimilenară a locuitorilor de pe aceste meleaguri. (Cu toate astea, prin legislaţia noastră fără egal în Europa, circa 20% din pământul sfânt al ţării, deja a încăput în ghearele străinilor!)
            Te uiţi în jur şi te minunezi cât este de neiubit din pricina nevalorificării acest pământ îndelung jinduit de alţii. Iar apele sunt pângărite şi pădurile decimate. De pildă, în pădurile din judeţele Covasna şi Harghita îşi face mendrele megaescrocul Verestoy Attila, senatorul udemerist poreclit Cherestoy Attila şi „groful defrişărilor”, încât te întrebi cu uimire: Cum naiba se face că acest sinistru răufăcător este lăsat să-şi savureze averea de nabab în viloiul de la Snagov?!
            Desigur, grija faţă de aceşti factori vitali pentru om şi economie este în primul rând o sarcină cetăţenească (românii trebuie să înveţe cu mic cu mare să iubească şi să ocrotească natura!) şi abia atunci legile intransigente îşi vor dovedi eficienţa în lupta fără menajamente împotriva tâlharilor şi a profanatorilor mediului ambiant.
            Din păcate, corupţia atotstăpânitoare încă îi mai apără de rigorile legii şi nu de puţine ori îi face scăpaţi pe mulţi dintre aceia care nu fură şi devastează chiar cu mâna lor – pădurari, brigadieri, ingineri, toţi aceştia îmbogăţindu-se cu neruşinare din avuţia poporului român, catastrofal administrată şi apărată de un stat ticăloşit până în măduva oaselor.
            Pe căi întortocheate, pesemne că aceştia-i servesc (a se citi îi îmbogăţesc) şi pe puternicii zilei, marii democraţi care se spetesc pentru popor, fapt pentru care legea o lasă mai moale când ajunge în anticamera lor...
            Un alt redutabil factor de producţie: România încă mai are forţă de muncă inteligentă, harnică şi bine pregătită! Aprecierea de care se bucură în străinătate specialiştii români plecaţi din ţară din diverse motive este cea mai concludentă dovadă în acest sens.
            Există la noi o formidabilă rezervă de inteligenţă, demonstrată prin strălucitele rezultate obţinute de elevii români la olimpiadele internaţionale, precum şi de statistici („Pe plan mondial ponderea copiilor supradotaţi este de 2 la mie, iar la noi de 4 la mie”, afirma cu încredere şi mândrie marele inventator Iustin Capră). Din nefericire, acest preţios motor al dezvoltării noastre sociale este fie lăsat să vegeteze (mulţi copii supradotaţi se pierd), fie să se scurgă spre ţările puternic industrializate, de regulă SUA, Canada şi vestul Europei. A calculat cineva pierderile anuale înregistrate de România prin racolarea de către guvernele şi companiile occidentale a celor mai valoroşi absolvenţi ai facultăţilor de stat din România? Că americanii, de pildă, recunosc că prin atragerea forţei de muncă de înaltă calificare din ţări sărace ca România, înregistrează anual un profit net de câteva miliarde. Şi astfel ţările bogate devin şi mai bogate, iar ţările sărace tot mai sărace...
            Două sunt căile imediate pentru reducerea simţitoare a hemoragiei de materie cenuşie românească:
            a)Locuri de muncă (îndeosebi în cercetare) şi lefuri atractive pentru absolvenţii foarte înzestraţi ai facultăţilor de stat şi particulare;
            b)Prin decanatele facultăţilor de stat, Ministerul Învăţământului să încheie contracte cu toţi studenţii, iar la absolvire, potrivit contractelor încheiate, ei să fie prin lege obligaţi să lucreze un anumit număr de ani în ţară (între 5 şi 10 ani, funcţie de perioada şcolarizării, cu sau fără masterat), până la recuperarea integrală a cheltuielilor făcute cu pregătirea lor. După care, fiecare este liber să aleagă: rămâne în ţară sau pleacă în străinătate. Fireşte, pentru asta este nevoie nu doar de un plan naţional de dezvoltare economico-socială, cu ajutorul căruia, măcar în facultăţile finanţate de la buget, să nu se mai lucreze pe stoc (un număr de absolvenţi cu mult mai mare decât sunt capabile să absoarbă sectoarele de activitate), ci, după reducerea şi ţinerea sub control a corupţiei, este mare şi urgentă nevoie de o reală relansare a economiei. Pentru că ceea ce spun statisticile şi guvernanţii despre creşterea economică, eufemistic vorbind se cheamă praf în ochii alegătorilor naivi, care, seduşi de greutatea cifrelor, realizează destul de târziu cum coşul zilnic devine din ce în ce mai uşor.
            Economia românească poate fi repusă pe picioare într-un timp relativ scurt, deoarece există condiţii reale pentru aşa ceva: importante resurse ale solului şi subsolului, cadre calificate şi mână de lucru ieftină. Lipseşte capitalul pentru retehnologizare acolo unde este cazul şi pentru modernizarea în ritm mai alert a infrastructurii. Dar să nu uităm că Uniunea Europeană acordă credite în condiţii extrem de avantajoase pentru realizarea unor programe de anvergură. (Ehei, unde sunt miliardele de dolari ce trebuiau să fie încasaţi din creanţe?!)
            Prin urmare, neajunsul cel mare este de ordin intern: lipsa de vrere şi destoinicie politică, respectiv absenţa unei politici economice coerente pentru toate sectoarele de activitate şi care să urmărească binele întregului popor, penuria de manageri corecţi şi dispuşi să ia taurul de coarne din pricina acelei metehne politico-ideologice de care am amintit mai sus, nemunca şi frauda generalizată. Câţi dintre factorii decizionali de la centru şi din teritoriu doresc cu adevărat un reviriment economic bazat pe libera iniţiativă şi câţi sunt pentru ape tulburi în care se poate pescui şi dribla, în care minciuna şi hoţia se îngraşă de la o zi la alta?...
            5.Criza moral-spirituală este a cincea cauză principală a coşmarului românesc. Fiind cea mai persistentă şi subtilă, poate că trebuia s-o aşez în capul listei. Dar cauzele analizate nu au menirea să stabilească o ierarhie, ci un punct de vedere.
            De ce-i atât de importantă această cauză? Deoarece ea reflectă cu fidelitate mentalitatea individului, năzuinţele şi căile urmate de acesta pentru a-şi satisface trebuinţele. Prin extensie, planul moral-spiritual al unei societăţi reprezintă barometrul sau media cultural-atitudinală a membrilor săi.
            Decăderea economico-socială de azi este şi consecinţa decăderii moral-spirituale începută cu mult timp în urmă – perioada fanariotă după cei mai mulţi căutători ai adevărului gol-goluţ. Atunci, se zice, ar fi pornit pe toate fronturile asaltul putreziciunii fanarioto-otomane asupra majestăţii spirituale a poporului român. Iar în ultimii 70 de ani, tot ce a fost sfânt şi curat pentru duhul românesc plămădit în veacurile anterioare fanariotismului, totul a fost murdărit, schilodit, ba chiar ucis: Dumnezeu, oameni de omenie, valori materiale şi, mai ales, valori spirituale. Desigur că în perioada postdecembristă, comparativ cu cea bolşevică, s-a derulat un mult mai subtil proces de destrucţie prin minciună, hoţie, înşelăciune şi trădare făţişă, procedee adjudecate ca normale de politrucii postdecembrişti şi care cu necesitate au continuat avarierea fundamentelor moral-spirituale ale naţiei.
            Goana după căpătuială şi afaceri curat murdare, vorba lui Pristanda, este zeul la care se închină tot mai mulţi români, ajunşi peste noapte nesimţitori şi ahtiaţi după câştiguri nemeritate.
            Tot mai scumpă, cartea a ajuns astăzi un obiect de lux pentru omul dornic de cultură şi/sau informaţie. Aşa că, într-o lume în care omul este apreciat numai şi numai după cantitatea de bunuri dobândite legal sau ilegal (case, maşini, conturi, ţoale), nu-i de mirare că  îmbogăţiţii de ieri şi de azi, semianalfabeţi cu diplome, privesc chiorâş la carte şi cultură şi că pe autenticul şi mereu săracul intelectual îl tratează cu o condescendenţă dispreţuitoare.
            Putem depăşi impasul moral-spiritual în care ne găsim doar meditând cât mai des la spusele lui Constantin Noica: „Dorim untul german sau cultura românească?” Căci, se ştie foarte bine, un popor rămâne în istorie graţie culturii sale...
            Marele izvor de sănătate al poporului român este tot în sufletul curat, iubitor de Dumnezeu şi semeni, iar nu în lăzile cu comori „pe care le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii” (Matei 6/19).
            Nu e un îndemn la inactivitate, cu atât mai mult cu cât românul, datorită ortodoxismului esenţialmente contemplativ, este predispus la meditaţie. Este o invitaţie la raţiune (Terenţiu spunea: „Fii absurd cu raţiune!”) şi iubire, singurele modalităţi eficace întru îndreptarea actualei stări de lucruri, ceea ce la urma-urmei înseamnă reamintirea, reînvăţarea şi, în final, revenirea la banala normalitate a măsurii şi bunului simţ, înţeleptele călăuze pe care morala nu pridideşte să le recomande indivizilor şi grupurilor sociale.

            Sighetu-Marmaţiei,                                                      George PETROVAI
                 22 feb. 2015